Un element central al agendei politice declarate de catre administratia de la Washington este preocuparea pentru “clasa muncitoare” (working Americans) prin crearea de locuri de munca si prin ridicarea nivelului lor de trai. Acest obiectiv se doreste a fi atins prin dezvoltarea industriei manufacturiere din SUA. Luat in izolare, un astfel de obiectiv pare sa livreze ceea ce multi americani isi doreau, motiv pentru care, la alegeri, au dat un mandat convingator atat presedintelui Trump, cat si Partidului Republican.
Daca insa astfel de planuri sunt judecate in corelatie cu alte obiective economice declarate, concluziile pot sa difere substantial. Si aici ma refer la ceea ce pare a fi prioritatea zero pentru administratia americana: echilibrarea balantei comerciale. O balanta caracterizata printr-un deficit major datorat faptului ca importurile de bunuri (nu de servicii unde SUA are excedent!) depasesc substantial exporturile. Un astfel de deficit a fost finantat in balanta de plati a tarii prin intrarile masive de capital furnizat de investitorii atrasi de mediul de afaceri si de activele americane.
Administratia americana considera ca vinovate pentru deficitul extern sunt politica comerciala mult prea permisiva si supra-aprecierea dolarului. Sa le luam pe rand.
Resetarea politicii comerciale prin impunerea “la foc automat” a unor tarife vamale tuturor tarilor care au surplus comercial cu SUA este discutabila, atata vreme cat ele nu sunt atent calibrate in functie de specificitatile relatiei cu fiecare tara in parte. Haideti sa luam de exemplu surplusul comercial al Botswanei cauzat de exportul de diamante in SUA. Cu siguranta cresterea tarifelor vamale nu va duce la deschiderea de mine de diamante in SUA pentru ca SUA … nu are diamante. Si exemplele ar putea continua mai ales in zona bunurilor de larg consum, care includ multa munca manuala ieftina gasita cu predilectie in Asia.
In ce priveste supraevaluarea dolarului, ea poate fi apreciata ca fiind corecta. Asa cum Financial Times remarca recent, aceasta distorsiune in evaluarea monedei americane poate explica, printre altele, motivul pentru care cel mai sarac stat al SUA, Missisippi, are un venit pe cap de locuitor similar cu Germania si Marea Britanie si superior Japoniei. Supraevaluarea dolarului american a fost consecinta statutului privilegiat pe care aceasta valuta a avut-o in ultimele decenii in economia globala ca principala moneda utilizata in comert sau ca activ de rezerva.
Asa cum Financial Times remarca, cu toate ca economia SUA reprezinta 25% din economia globala, peste 57% din rezervele mondiale sunt facute in dolari, 54% din facturile exporturilor din lume sunt emise in dolari, 70% din emisiunile de obligatiuni se fac in dolari, 80% din schimburile valutare implica dolarul. Un astfel de statut al monedei americane a venit la pachet cu costuri de finantare mai scazute pentru guvernul american, precum si cu o influenta masiva asupra sistemului financiar mondial si fluxurilor comerciale.
Decidentii americani de astazi par insa sa vada doar dezavantajele supraevaluarii dolarului, chiar daca, in afara de avantajele enumerate mai sus, a mai existat unul pe care majoritatea americanilor pare sa il ignore. Un dolar supraevaluat a facut ca si puterea lor de cumparare sa fie supraevaluata. Cu alte cuvinte, sa traiasca mai bine decat ar trebui. Preturile mici ale multor bunuri de larg comun importate s-au datorat tocmai faptului ca populatia a avut in buzunar o moneda estimata de unii analisti ca fiind cu 19% mai puternica decat ar trebui.
Asta ne duce la una din principalele cauze ale deficitului comercial american: consumul sectorului privat. De aici, putem trage o concluzie extrem de sensibila politic si care nu va putea fi niciodata rostita in public. O corectie a deficitului extern al SUA presupune o micsorare a consumului americanilor, cu alte cuvinte, o scadere a nivelului de trai. Si chiar daca acest obiectiv nu este mentionat explicit, masurile economice preconizate si consecintele lor vor duce exact in aceasta directie.
In primul rand, taxele vamale marite vor duce la o crestere generalizata a preturilor bunurilor din import, deci la cresterea inflatiei. In orice colt din lume apare, inflatia erodeaza puterea de cumparare a populatiei. Ar fi posibil ca ritmul de crestere a salariilor sa bata inflatia? Cresterea rapida a salariilor in SUA ar distruge ratiunea economica a relocarii industriei manufacturiere din Asia salariilor mici in America salariilor mari si in crestere.
In al doilea rand, in mod normal, politica comerciala care vizeaza micsorarea deficitului ar trebui sa aiba un impact pozitiv asupra dolarului. Insa, modul haotic in care aceasta a fost desfasurata a facut ca increderea investitorilor in SUA si in activele americane sa sufere o scadere dramatica. In acest conditii, dolarul a cunoscut in ultimele saptamani o scadere a valorii sale ca urmare a iesirilor de capital din SUA. Un dolar mai slab, deci inca un obiectiv bifat pentru administratia americana, nu-i asa?
Doar ca un dolar mai slab se va alatura taxelor vamale pentru a face numeroase produse de import mai scumpe. Astfel, deprecierea dolarului va duce si ea la scaderea consumului americanilor. Problema este ca aceasta ajustare a puterii de cumparare nu va avea un impact similar asupra intregii populatii, cei mai afectati fiind cei cu venituri scazute. Riscul este ca polarizarea sociala deja existenta in societatea americana sa devina si mai mare.
Un alt pas, teoretic corect, in directia micsorarii deficitului extern este micsorarea deficitului bugetar. Un rol important in acest exercitiu are echipa DOGE, coordonata de Elon Musk, care in ultimele doua luni a avut ca principal obiectiv micsorarea semnificativa a numarului de lucratori din agentiile publice. Este un proces care continua si care va produce prin somaj, si el, o scadere a consumului americanilor someri sau inca angajati, dar infricosati de perspectiva unor concedieri intempestive.
In concluzie, tarifele, dolarul mai slab si micsorarea deficitului bugetar vor genera un efect de domino care va duce la micsorarea deficitului comercial al SUA conform planului . Ceea ce insa nu se spune este ca una dintre piesele de domino este chiar buzunarul celor atat de des invocati: „the working Americans”.
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate