Pentru ca planuri de cheltuieli bugetare excesiv de optimiste sa para de fapt realiste este nevoie de venituri bugetare estimate in acelasi spirit. Pentru aceasta, doua variabile se pot dovedi extrem de utile: gradul estimat de colectare a impozitelor si taxelor si cresterea economica prognozata.
In cazul cresterii gradului de colectare a impozitelor si taxelor, in mod clar nu poti sustine ca realizezi minuni de la un an la altul. Daca in 2016 evaziunea fiscala a fost, sa zicem, de 30%, iar in 2017 vei spune ca ea va fi de 20%, ar parea ca o gluma buna. Un astfel de proces este de fapt lent si de durata si orice imbunatatire spectaculoasa nu este deloc credibila.
Situatia sta diferit atunci cand vine vorba de cresterea economica. Pentru ca, in acest caz, tocmai ipoteza de continuitate ajuta. Astfel, dupa ce in ultimii trei ani economia Romaniei a crescut cu 3,1%, 3,8%, 4,5%, ce poate fi mai usor de “vandut” decat faptul ca in 2017 economia Romaniei isi va continua accelerarea pana la 5,2%? Procent pe care Comisia Nationala de Prognoza s-a grabit sa il furnizeze la sfarsitul anului 2016 prin ajustarea surprinzatoare a estimarii initiale de 4,3%.
Intrebarea legitima este: dadea economia Romaniei, la sfarsitul anului trecut, semne de accelerare economica de natura sa justifice o astfel de revizuire in crestere? Catusi de putin. De fapt, spre sfarsitul anului trecut aparusera semne care sugerau o incetinire a cresterii economice.
O evolutie de altfel reflectata in estimarile economice ale tuturor surselor de prognoze credibile: BNR, FMI, Banca Mondiala, publicatii prestigioase, banci internationale, toate anticipand o rata de crestere pentru economia Romaniei in 2017 mai degraba in intervalul 3,5%-4,5%.
O astfel de discrepanta intre o agentie de stat de prognoza si “restul lumii” ridica semne de intrebare serioase. Cat de independenta sau profesionala este o astfel de institutie, chemata sa furnizeze prin modelarile sale fundatia dezvoltarii economice realiste a urmatorilor ani? Rolul ei nu este sa parafeze niste estimari care pleaca de la ce este necesar pe criteriul ca „hartia suporta orice”, ci sa defineasca evolutiile cele mai probabile si realiste.
Dar sa nu ne grabim sa aruncam cu piatra. Pentru ca in lipsa unor mecanisme care sa garanteze independenta unor astfel de institutii, deciziile luate cu profesionalism si integritate pot fi extrem de riscante. Si nu exagerez. Mai ales daca te afli in Balcani.
In 2010, Andreas Georgiou, un experimentat economist al FMI, s-a mutat din SUA in Grecia pentru a deveni primul sef independent al Comisiei Nationale de Statistica in Grecia. Omul castigase un proces de selectie riguros desfasurat de autoritatile elene, la care mai avusese doi contracandidati locali. Rolul lui urma sa fie major. Sa incheie indelungata perioada de manipulare a cifrelor oficiale ale Greciei, care aratau economia si bugetul elen intr-o situatie cu mult mai buna decat erau de fapt, inducand in eroare si sfidand intreaga comunitate internationala.
Calitatea si rigoarea muncii sale i-au adus recunoasterea Comisiei Europene si, in acelasi timp, 6 ani de procese cu autoritatile elene care, nota bene, dupa ce l-au ales, odata cu publicarea rezultatelor si a lipsei sale de “flexibilitate”, au montat o campanie impotriva lui ca pion al intereselor straine reprezentate de FMI si Comisia Euopeana. Miza era reevaluarea deficitului bugetar al Greciei din 2009, principala sursa a programului de austeritate impus de donatori Greciei.
In octombrie 2009, guvernul Karamanlis raporta un deficit de 6% din PIB. La doua zile dupa pierderea alegerilor de catre acesta, Grecia raporteaza un deficit de 12,5% (dublu!), pentru ca, in final, domnul Georgiou, in calitatea sa oficiala, sa produca estimarea finala de 15,4% din PIB.
Povestea ar putea continua, dar merita retinut faptul ca de patru ori in patru ani domnul Georgiou a fost subiectul investigatiilor si procurorilor, care au concluzionat de fiecare data ca domnul Georgiou nu a facut decat sa aplice metodologia contabila a UE si ca nu a comis nicio infractiune. Ceea ce nu ii impiedica pe detractorii sai si pe adeptii conspiratiilor straine sa il tarasca si astazi prin procese, chiar si dupa intoarcerea sa in SUA in 2015.
As concluziona spunand ca, probabil, astfel de abordari fac diferenta intre tarile care au succes si cele care mimeaza succesul, pentru ca ulterior sa se autovictimizeze.
Intrebarea de final fiind: ca tara din Balcani, ce facem ca sa punem la adapost de presiuni politice responsabilii agentiilor de prognoza si statistica? Pentru ca acestea sa nu ajunga la un moment dat Ministere ale Adevarului?
Un weekend placut!
P.S. Intr-adevar asa cum unii ati remarcat, domnul Georgiou era un tehnocrat ajuns in lumea celor afiliati politic, sperand sa schimbe ceva. Probabil ca, si pentru el, realitatea, pe care o anticipa, i-a intrecut cu mult asteptarile.
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate