Participarea recenta la o conferinta internationala m-a pus in situatia privilegiata de a asculta, in evenimente separate, opiniile a doi lideri politici de marca si de a le putea adresa intrebari. Jack Lew a fost in perioada 2012-2013 Chief of Staff (Seful administratiei de la Casa Alba) pentru Presedintele Obama, pentru a continua apoi in perioada 2013-2017 ca Secretar al Trezoreriei Americane. Yanis Vaorufakis, in calitate de membru al partidului de guvernamant Syriza, de orientare de stanga, a fost numit Ministru de finante al Greciei, pozitie pe care a ocupat-o in perioada ianuarie-iulie 2015. In aceasta functie, a condus negocierile cu Eurogrupul si FMI in scopul restructurarii datoriei externe a Greciei, calitate in care nu de putine ori a avut discutii tensionate in primul rand cu liderii germani. Chiar daca suntem constienti de preferintele lor politice, nu putem ignora discutiile cu astfel de insideri ai politicii internationale.
In interventia sa, dl. Lew a tinut sa sublinieze diviziunea profunda existenta in momentul de fata in randul opiniei publice americane, dar si al lumii politice. In pofida acestui lucru, domnia sa vede la orizont perspectivele unei imbunatatiri a relatiei transpartinice. O astfel de evolutie ar trebui sa fie facilitata de rezultatele alegerilor din toamna din SUA, cand vor fi realesi toti cei 435 de membri ai Camerei Reprezentantilor si 35 dintre cei 100 de senatori. Dl. Lew este ferm convins ca cel putin Camera Reprezentantilor va fi castigata de democrati, ducand la situatia cea mai probabila in care majoritatile din cele doua camere americane vor fi una democrata si una republicana. In istoria SUA, observa domnia sa, astfel de situatii au stimulat discutiile si intelegerile bipartizane, ceea ce ar trebui sa contribuie si de data aceasta la depasirea fracturilor existente.
Asa cum era de asteptat, dl Lew a aparat deciziile luate de presedintele Obama, inclusiv in ce priveste ne-interventia in Siria. Domnia sa spunea ca, avand in vedere ca nu au existat in niciun moment optiuni clar mai bune (better options) privind rezultatul unei interventii americane, nu putea sa fie suporterul unei decizii de interventie. In acest context, a recunoscut ca linia rosie mentionata de presedintele Obama referitor la utilizarea armelor chimice a fost neinspirata, prin faptul ca a creat asteptari nerealiste. In acelasi timp, referitor la alternativa unui sprijin militar mai consistent in regiune, a amintit situatii in care au constatat ca arme americane au ajuns sa fie folosite impotriva destinatiei lor initiale.
Desigur, domnia sa a criticat abordarea presedintelui Trump si mai ales atingerea pe care acesta o aduce relatiilor politice internationale, construite de SUA intr-o perioada atat de lunga. In acest context, dl Lew a mentionat ca, probabil, 4 ani de presedintie nu va fi o perioada suficient de lunga pentru ca stricaciunile sa fie ireparabile. Insa doua mandate cu o perioada cumulata de 8 ani ar putea fi un interval suficient de lung pentru a duce la stricaciuni interne si externe importante.
In contextul in care domnia sa a caracterizat actuala presedintie a SUA ca fiind impulsiva, l-am intrebat in ce masura considera ca clasa politica americana este capabila sa limiteze aceasta impulsivitate. Dl. Lew a remarcat ca atat sistemul juridic, cat si si presa americana, fac fata cu succes situatiei. Abilitatile Partidului Democrat sunt limitate de prezenta minoritara in cele doua camere, iar in Partidul Republican opiniile sunt impartite.
In ce priveste comentariile domnului Varoufakis, acesta s-a referit in special la UE si viitorul zonei euro. A remarcat deficitul de democratie existent in UE, criticand faptul ca birocrati din Bruxelles, care nu au nicio legitimitate democratica, au puterea de a lua decizii importante pentru Uniune. Solutia, in opinia domniei sale, ar fi alegeri europene care sa nu aiba nicio orientare nationala, adica alegeri in care candidatii pot candida si solicita voturi pan-europene si nu doar in tara din care provin.
Brexit-ul i se pare o decizie nefericita, care va avea un impact cert negativ asupra Marii Britanii. De altfel e convins ca UE va avea grija ca iesirea UK sa fie suficient de dureroasa pentru a descuraja orice alte initiative similare.
Domnia sa a remarcat faptul ca zona euro este disfunctionala. Pericolul unei eventuale spargeri rezida in criza economica in care ar fi aruncata Italia, o tara imposibil de salvat dupa modelul grecesc. De altfel, dl. Varoufakis a remarcat ca Grecia nu va fi niciodata capabila sa plateasca datoria externa pe care o are si ca amanarea anularii unei parti din ea nu face decat sa prelungeasca agonia tarii si sa impiedice relansarea economica.
Problema zonei euro este existenta unor economii atat de diverse, unele functionand pe baza de surplusuri bugetare, iar altele producand deficite. Pentru eliminarea tensiunilor induse astfel, dl. Varoufakis considera ca oportuna fuziunea intre economiile cu surplus si cele cu deficit, pana la limita de indatorare impusa de Tratatul de la Maastricht, si gestionarea in comun a datoriei publice. Tarile cu o datorie peste limita impusa de Tratat ar trebui sa finanteze datoria care excede limita ca datorie publica suverana.
Insa domnia sa a remarcat lipsa de apetit a Germaniei pentru reforme radicale ale zonei euro. In acest sens, dadea ca exemplu lista de propuneri de reforma cu care presedintele Macron s-a prezentat recent la cancelarul Merkel si unde nu a gasit niciun sprijin. Cu toate acestea, chiar daca dl. Varoufakis considera ca d-na Merkel face parte din “tribul” politicienilor europeni care se tem de schimbare, nu vede o alternativa germana mai buna la cancelarul actual. D-na Merkel trebuie doar scoasa din imobilism.
Motiv pentru care l-a sfatuit pe dl. Macron sa aiba o pozitie de negociere mai dura. In acest sens, i-a dat ca exemplu “politica scaunului gol” a generalului De Gaulle, de pe vremea cand acesta era presedintele Frantei. Confruntat in 1965 cu pericolul ca Franta sa nu mai aiba drept de veto in ce priveste Politica Agricola Comuna, esentiala pentru subventionarea fermierilor francezi, generalul a decis sa boicoteze intalnirile Comunitatii Economice Europene pana cand dreptul sau de veto a fost recunoscut. Paralela facuta de dl Varoufakis sugereaza ca dl. Macron ar trebui sa spuna d-nei Merkel ca fie accepta propunerile sale de reforma a zonei euro, fie va lua masuri pentru trecerea la franc, permitand dezintegrarea zonei euro.
La intrebarea mea despre oportunitatea impartirii zonei euro in doua, o zona cu un “euro slab” si o zona cu un “euro tare”, domnia sa a raspuns ca este mult prea tarziu ca sa se discute despre asa ceva si ca o astfel de discutie ar fi trebuit sa aiba loc in 1991. O trecere acum la asa ceva ar aduce deflatie in zona monedei tari si stagflatie in zona euro slab (n.a. O pozitie pe care nu o impartasesc).
Domnul Varoufakis a mai mentionat ca principalul risc pe care il vede in ce priveste UE este ca, in final, aceasta sa se sparga in insule si astfel sa fie adusa la irelevanta poltica si economica.
Acestea au fost principalele comentarii ale d-lor Lew si Varoufakis, comentarii cu care putem sa nu fim de acord, dar pe care cu siguranta nu le puterm ignora.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate