Intr-un comentariu facut la postarea mea „Iluzia care ne duce in prapastie: statul da banii!” in care explicam faptul ca orice promisiuni care antreneaza cheltuieli bugetare suplimentare induc in mod inevitabil o povara fiscala mai mare pentru generatiile prezente si pentru cele care acum sunt inca la inceputul vietii, o cititoare scria: „In anii in care am muncit, mi s-a retinut din salariu pe motiv ca e pentru pensia mea. Acum sunt pensionara, iar dvs ma faceti sa ma simt prost fiindca iau pensie. Ce parere aveti (…) sa cer sa ma intretina copiii, care, la randul lor, platesc pentru pensia lor?”
E o perceptie pe care inca o are multa lume si de aceea cred ca ar fi util sa explic ori de cate ori am ocazia modul in care functioneaza sistemul pensiilor publice, astfel incat toata lumea sa inteleaga ca pensiile de stat pe care le iau acum nu provin catusi de putin din banii retinuti pe parcursul vietii active. Pensiile publice, sau pilonul 1, cum mai sunt denumite, sunt platite exclusiv de catre cei care sunt in campul muncii pe perioada vietii pensionarilor care le primesc. Consecinta este ca o parte din salariul brut al parintilor nostri a platit pensiile bunicilor nostri, iar pensiile parintilor nostri sunt acum sau vor fi in viitor platite de catre noi.
Din pacate, nu exista niciun cont individual administrat de stat in care sa se stranga contributiile proprii lunare la bugetul de asigurari sociale pentru a ne fi returnate la pensie. Aceasta trista realitate are o serie de consecinte. In primul rand, neexistand o relatie matematica intre sumele cu care noi am contribuit si pensia primita, diverse guverne s-au putut si se vor putea juca dupa bunul plac cu valoarea pensiilor, in functie de interesele politice de moment, pierzand la un moment dat legatura cu suma contributiilor la buget.
Astfel, in momentul de fata exista un numar de pensii cu mult mai mari decat ar justifica sumele cu care au contribuit beneficiarii pe parcursul vietii, asa numitele „pensii speciale”, dupa cum exista si marea majoritate a pensiilor care reprezinta o suma semnificativ mai mica decat suma tuturor contributiilor platite de-a lungul vietii. De ce cu mult mai mica?
Deoarece acest sistem a fost creat si a functionat foarte bine cata vreme tarile ce l-au utilizat au avut o dinamica demografica pozitiva. Adica atata vreme cat generatiile care au venit din urma au fost permanent mai numeroase decat generatiile prezente, ceea ce a facut si ca numarul contributorilor la sistemul public de pensii sa fie mai mare decat cel al beneficiarilor.
Odata cu scaderea natalitatii, echilibrul demografic s-a stricat, numarul contributorilor ajungand la paritate sau chiar sub numarul pensionarilor. In Romania, aceasta tendinta a fost amplificata in ultimii douazeci de ani de numarul mare de pensionari anticipate, utilizate ca mijloc de protectie sociala in contextul restructurarii sau inchiderii firmelor de stat in anii 90, sau rezultate din abuzarea sistemului, cu complicitatea unor cadre medicale. Aceasta a facut ca varsta medie de pensionare reala in Romania sa fie de fapt sub 60 de ani, in conditiile in care speranta de viata in Romania a cunoscut o crestere continua. In paralel, efectul scaderii natalitatii a fost amplificat de emigrarea multor tineri, care, prin acest gest, au vaduvit sistemul national de contributiile lor la asigurari sociale, in favoarea sistemelor publice din tarile in care au emigrat.
Vestea proasta este ca presiunea asupra sistemului public nu va face decat sa creasca in perioada urmatoare, intr-un ritm mai accelerat decat in restul Europei, datorita generatiei „decreteilor”. Pensionarea lor va duce peste 12-15 ani la o explozie a numarului de beneficiari, ale caror pensii vor fi platite de un numar de doua ori mai mic de persoane active. Din acest motiv, pensiile publice nu numai ca vor reprezenta probabil aproximativ 30-40% din veniturile la pensionare, dar vor fi si semnificativ mai mici decat totalitatea sumelor retinute de-a lungul vietii pentru plata asigurarilor sociale.
Pentru evitarea unei scaderi catastrofale a nivelului de trai dupa pensionarea generatiilor viitoare, Romania a demarat acum 10 ani un proiect care nu a facut decat sa se inspire din experienta de succes a statelor dezvoltate europene, in care pensionarii nu se bazeaza doar pe sistemul public de pensii, ci si pe un sistem de pensii administrat privat. Astfel, contributiile la asigurari sociale ale tuturor celor care au fost inrolati incepand cu 2007 in sistemul de pensii obligatorii administrate privat, Pilonul 2, au fost alocate in doua directii: spre sistemul public de pensii si catre conturile lor individuale, administrate privat. Iar asta reprezinta deja principala diferenta pe care o aduce Pilonul 2 in raport cu sistemul public: faptul ca banii se strang luna de luna intr-un cont individual aflat pe numele posesorului. Acest mod de administrare ii da posibilitatea ca in orice moment sa vada cati bani s-au strans in contul sau si masura in care angajatorul sau isi respecta obligatiile de a-i plati contributiile sociale.
Existenta unui cont individual alocat nominal mai aduce un beneficiu important: in cazul in care titularul nu va ajunge sa se mai bucure de pensie, urmasii sai vor putea beneficia de suma stransa in acest cont. Pentru ca sunt banii sai, munciti de el si depusi de el de-a lungul vietii.
Este un sistem care va avea un rol esential peste 12-15 ani la compensarea scaderii pensiilor publice si care, pana in momentul de fata, a strans aproximativ 32 de miliarde de lei (capitalizarea de piata a doua companii PETROM) , toti banii fiind alocati nominal in conturi pentru fiecare dintre cei 6,8 milioane de participanti. Din pacate, au fost momente cand interesele pe termen scurt de plata a pensiilor de azi au primat in fata platii pensiilor de maine, ceea ce a facut ca cresterea graduala, stabilita prin lege, a contributiilor la sistemul privat sa fie amanata. Astfel, in momentul de fata doar 5,1% din salariul brut ajunge in contul individual, in loc de 6%, asa cum ar fi trebuit. La prima vedere diferenta pare mica, dar de fapt vorbim de o contributie mai scazuta cu o sesime.
Din fericire insa, Romania a reusit pana acum sa stea departe de abordarile catastrofale din Ungaria si Polonia, ale caror guverne au sfarsit prin a confisca total, respectiv partial, banii depusi de fiecare participant in contul sau, in scopul miop al acoperirii unor goluri temporare in bugetul statului. Cu alte cuvinte, bunastarea dupa pensionare a celor activi, care tin acum bugetul in spate, a fost sacrificata, cu un cinism greu de justificat, pe altarul unor interese de moment. Tari din blocul rasaritean, pentru care nationalizarea ar fi trebuit sa aminteasca de toate abuzurile perioadei comuniste, nu au avut nicio retinere sa confiste banii acumulati in conturile individuale ale salariatilor, acumulare facuta spre folosul lor sau al familiilor lor.
Bineinteles ca explicatiile au pus accent pe siguranta sistemului de stat, omitand sa explice ca sistemul de stat iti ofera doar certitudinea de a beneficia de o pensie, care va fi insa substantial mai mica decat cea la care ti-ar da dreptul suma contributiilor tale de-a lungul vietii. Adica exact ceea ce legea interzice sistemului privat, care garanteaza tuturor participantilor ca vor avea la pensionare un fond brut egal cu cel putin suma tuturor contributiilor nete minus comisioanele legale.
Dincolo insa de consecintele dramatice pe care le va avea asupra viitorilor pensionari din Ungaria si Polonia confiscarea de catre stat a detinerilor lor, impactul este devastator si asupra finantarii propriilor economii de catre capitalul autohton. In lipsa unei astfel de acumulari de capital autohton, economiile tarilor respective vor fi dependente intr-o mult mai mare masura de finantarea bancilor si de finantarea externa. Mai putina concurenta va insemna de fapt costuri de finantare mai mari, precum si lipsa de investitori autohtoni de calibru pentru listarile pe bursa. Este absolut de neinteles cum guverne care se considera promotoare ale nationalismului economic au luat decizia de a distruge unul dintre cele mai importante vehicule de acumulare a capitalului autohton, lasandu-se intr-o mult mai mare masura la mana investitorilor straini.
In aceste conditii, nationalizarea fondurilor de pensii private din Ungaria si Polonia a dus la pierderi certe in cel putin doua planuri: lasarea si in viitor a pensionarilor la cheremul unui stat din ce in ce mai sarac si vaduvirea economiei nationale de importante fonduri de dezvoltare. Nu pot decat sa doresc decidentilor romani sa stea departe de iluzia solutiilor pe termen scurt, care produc daune ireparabile pe termen lung pentru cei care, prin impozitele pe care le platesc, fac tara sa mearga.
Romanii care muncesc astazi au tot dreptul sa traiasca si ei decent la pensie.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate