Se spune ca, de multe ori, o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte. Graficul de mai jos, care reprezinta evolutia PIB-ului real pe locuitor al Romaniei exprimata ca procent din media Europei Occidentale (Italia, Spania, Franta, Marea Britanie si Germania), ofera exact un astfel de prilej de reflectie pe mai multe dimensiuni.
Detaliul cel mai izbitor este, probabil, raspunsul pe care graficul il ofera celor care contesta efectul benefic al aderarii Romaniei la UE prin etichetarea drept “colonie”.
Asa cum graficul o arata, dupa aderarea la UE, economia Romaniei a cunoscut o dezvoltare accelerata care a facut ca, dupa ce peste 100 de ani nu a reusit sa micsoreze diferenta de dezvoltare fata de Occident, sa recupereze o mare parte a acestei diferente in doar 20 de ani.
Deci imbogatirea accelerata a Romaniei prin recuperarea diferentei de dezvoltare fata de Vestul Europei este mai presus de orice discutie. Ceea ce insa merita discutat si nu trebuie deloc ingnorat este modul in care aceasta bogatie a fost distribuita in tara intre diferitele categorii sociale si profesionale, precum si intre regiunile istorice ale tarii. Este o analiza foarte importanta, deoarece polarizarea economica a Romaniei este la originea evolutiilor politice si sociale pe care le vedem in ultima vreme, asa cum explicam intr-un comentariu anterior.
Insa graficul de mai sus ne mai arata un paradox, poate prea putin comentat. “Epoca de aur” ctitorita de Ceausescu prin investitii fara numar a provocat in perioada 1975-1990, culmea, o scadere economica constanta in termeni relativi fata de tarile mai dezvoltate din Europa. Practic, in acea perioada la care prea multi viseaza cu nostalgie sau ignoranta, Romania devenea o tara din ce in ce mai inapoiata in raport cu tarile capitaliste dezvoltate din Occident. Pentru marii admiratori ai proiectelor ceausiste de industrializare si infrastructura, o astfel de involutie ar trebui sa aduca un mare semn de intrebare legat de justetea evaluarilor lor.
Transfagarasanul a fost realizat si finalizat in anii ’70, Canalul Dunare-Marea Neagra a fost realizat in perioada 1975-1985, constructia Casei Poporului a inceput in anii ’80 si a continuat doua decenii. Cum de astfel de proiecte uriase nu s-au reflectat in crestere economica?
Raspunsul este ca aceste proiecte in care s-au investit miliarde de dolari (la valoarea dolarului din acea vreme) au fost facute fara nicio justificare economica, printr-o ignorare totala a masurii in care randamentului unor astfel de investitii, prin efectul pozitiv de angrenare economica, va permite recuperarea investitiei initiale.
Transfagarasanul nu si-a depasit niciodata statutul de atractie turistica, fara niciun beneficiu economic major. Canalul Dunare-Marea Neagra, la veniturile de cateva milioane de dolari pe an pe care le produce acum, va avea nevoie de cateva …sute de ani pentru recuperarea eventuala a investitiei initiale. Cat despre Casa Poporului, ramanem cu mandria de a avea a doua cea mai mare cladire din lume dupa Pentagon. E relevant? E util? Daca nu stiati, cea mai mare biserica crestina din lume nu este in Roma, ci se gaseste in Coasta de Fildes -Cote d’Ivoire…
La inceputul anilor ’80, pe hartie, Romania urma sa fie parte a unor noi retele de autostrazi care se construiau in Europa. Era un proiect economic important si relevant, care ar fi conectat Constanta cu circuitele economice ale Europei. In final, am ramas doar cu autostrada care merge de la Bucuresti spre Pitesti si, ca o “pura coincidenta”, spre Scornicesti. Si cam atat.
Au avut proiectele mentionate o importanta militara? Raspunsul cred ca nu e foarte complicat. Cat de rapid ar fi putut traversa vehicule militare grele Transfagarasanul? Cat de ascunse vederii avioanelor inamice erau coloanele de vehicule pe platourile Fagarasului? Cat de util este un drum inchis sase luni pe an din cauza zapezii? La zecile de viaducte ale soselei, cat de dificila era distrugerea catorva pentru a face drumul in final neutilizabil? Cat de util era militar canalul Dunare-Marea Neagra in conditiile in care armata era o institutie deprofesionalizata, soldatii ei fiind folositi cu predilectie ca forta de munca bruta cvasi-gratuita pe astfel de santiere sau in agricultura?
Fara doar si poate, toate sunt realizari ingineresti de exceptie. Inteligenta inginereasca si organizatorica, dar si sacrificiile umane si munca bruta implicata in realizarea lor merita tot respectul si lauda si vor ramane in istorie ca realizari marcante ale acelor generatii. Dar nu acelasi lucru putem spune si depre piramidele egiptene? Abilitatile ingineresti nedescifrate integral nici astazi, duritatea muncii brute, zecile de mii de oameni implicati in ridicarea lor nu sunt cu nimic mai prejos.
Si piramidele egiptene, ca si mega-proiectele ceausiste, sunt motive de mandrie nationala si pun atat Romania cat si Egiptul pe hartile turistice internationale. Insa, asa cum istoria o arata, construirea competitivitatii economice a unei tari, a bogatiei ei, necesita un alt gen de abordare. Nici piramidele egiptene, nici “piramidele” romanesti nu au adus bogatie economica. In timp ce noi construiam „piramide”, altii se dezvoltau tehnologic si deveneau din ce in ce mai competitivi. Si nu veti gresi daca in categoria de “piramide” veti include toate companiile construite sau marite in perioada ceausista pentru a realiza produse energofage cu valoare adaugata mica sau negativa. Caci scaderea relativa de PIB din acea perioada asta oglindeste: valoarea adaugata in scadere. Tonele de otel sau petrol rafinat pe cap de locuitor, mandria comunistilor, nu compensau calitatea si eficienta in scadere.
Importanta investitiilor facute pe criterii strict economice ramane de mare actualitate, cu atat mai mult cu cat resursele financiare interne sunt limitate, iar finantarile UE se vor micsora semnificativ odata cu incheierea PNRR. In acest context, orice ban va trebui trebui sa fie investit cu mare chibzuinta, asigurand multiplicarea lui prin efectul de angrenare economica pe care il produce. Din pacate, drumuri peste munti si nu prin munti au continuat sa se realizeze fara o justificare economica clara. Continuam sa vorbim de saparea de noi canale de navigatie, dar nu suntem in stare sa le sapam pe cele mult mai mici, care ar asigura protectia agriculturii. Iar lista “piramidelor” mai mari sau mai mici care s-au construit sau care se afla in constructie, la sate, la orase sau in Bucuresti, ar putea continua.
Probabil acesta este contextul in care ar trebui sa raspundem si celor care se intreaba de ce astazi nu se mai fac investitiile “marete” pe care le facea Ceausescu. Raspunsul simplu ar fi pentru ca, pe acea vreme, valoarea adaugata din economie mergea cu predilectie in investitii (de multe ori nefundamentate economic) si nu in consum. Mai pe intelesul tuturor: ati accepta golirea supermarketurilor si sa va asezati din nou la ora 3 dimineata la coada la lapte de dragul unui nou Transfagarasan? Si fara putinta de a emigra…
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate