Acum cateva luni bune am luat parte la o conferinta organizata la BNR. Cu acest prilej, in contextul declaratiilor confuz-optimiste ale d-lui Juncker legate de noua arhitectura a Europei, s-a perorat indelung pe tema includerii Romaniei in nucleul dur al Europei. Adica alaturi de Franta, Germania, Olanda si alte tari similare. Alocutiunea mea, care s-a dorit o aducere cu picioarele pe pamant, a fost urmata de o apostrofare pe un ton grav din partea moderatorului, care spunea in esenta ca, din pacate, timpul nu ii permite o replica pe masura abordarii mele pesimiste.
Ton pesimist pentru ca remarcam ca, dincolo de declaratii sforaitoare, Romania nu face absolut nimic care sa o califice pentru nucleul dur al Europei? Oare cum voi fi calificat acum, cand voi spune ca, din nou, in pofida declaratiilor persistente din ultimele decenii sugerand opusul, Romania a avut grija sa faca tot posibilul pentru a nu deveni un lider regional. Si am sa repet: nu altii, ci noi insine am avut grija ca asta sa nu se intample cu niciun chip, in conditiile in care aveam suficient de multe atuuri si oportunitati.
O ocazie unica ratata, care a dat un prim semnal in legatura cu abilitatea conducatorilor nostri de a profila regional Romania, a fost esecul Petrom ca o companie de stat. Sigur ca privim cu invidie la succesul si influenta regionala, si nu numai, pe care o companie petroliera maghiara precum MOL le are. Dar sa nu uitam ca, la linia de plecare, Petrom se afla intr-o pozitie mult mai buna, fie si macar pentru rezervele de hidrocarburi si traditia pe care MOL nu le avea, nici pe departe. Petrom era o companie care avea toate atuurile pentru a deveni o mare companie regionala. Statul roman, in calitate de principal actionar, a avut grija ca, printr-o guvernanta corporativa defectuoasa, acest lucru sa nu se intample, compania fiind in final privatizata.
Era perioada in care vedetele Europei foste comuniste erau tarile din Grupul de la Visegrad, campioane ale reformelor si economiei de piata, care atrageau ca un magnet investitiile straine si fondurile europene. Romania era privita de catre acestea cu un aer de superioritate, iar de restul Europei cu retinere, in conditiile in care reformele interne erau taraganate, mediul de afaceri era neprietenos, iar dezvoltarea infrastructurii era mult intarziata. Iar statisticile economice nu mint. In ultimii douazeci de ani, Romania a fost incapabila sa recupereze decalajul de dezvoltare de aproximativ 10 ani care a separat-o permanent de o tara similara ca marime, Polonia. Mai mult, au existat perioade in care acest decalaj chiar a crescut. Romania de fapt nu a avut nici cea mai mica intentie de a replica modelul de succes de atunci al acestor tari, in aceeasi perioada fiind clientul cvasi-permanent al FMI pentru derapajele economice si lipsa de curaj in domeniul reformelor.
Dar iata ca, de cativa ani, ne aflam in situatia neanticipata de absolut nimeni in care grupul premiantilor clasei de la Visegrad a devenit un paria al UE. Politicile lor nationaliste si iliberale au avut in ultimii ani din ce in ce mai putin de a face cu valorile Europei, motiv pentru care aceste tari au inceput sa fie din ce in ce mai marginalizate. O oportunitate uriasa pentru Romania de a le depasi pe turnanta in topul popularitatii si de a iesi, in sfarsit, in fata ca destinatie pentru investitiile straine, prezentandu-se in contrast cu vecinii sai ca stat ce refecta valorile europene pe care investitorii le regasesc si in tarile lor de origine.
Romania putea sa devina, in sfarsit, un lider regional. Dar, din nou, nu a vrut. In loc sa se diferentieze, a ales sa se asigure ca mediul de afaceri este suficient de impredictibil, iar mesajele politice catre exterior suficient de contradictorii pentru ca Romania sa ramana in umbra tarilor de la Visegrad, chiar si dupa ce acestea au fost retrogradate. Mai mult, cochetand chiar cu ideea de a face parte din acest grup eurosceptic dupa ani de zile in care nu a avut nici cea mai mica ambitie de a face parte din acelasi grup in perioada lui reformist pro-europeana. Asta, din pacate, e masura ambitiilor pe care le avem ca tara.
Statutul de lider regional presupune asumarea rolului de placa turnanta pentru coridoarele de transport care traverseaza regiunea. Pentru ca acest lucru sa se intample, este nevoie de mult mai mult decat de organizarea periodica de conferinte international, dupa care nu se mai intampla nimic. Pana la urmatoarea conferinta. Romania – „nod strategic”, „pe Drumul Matasii”, „punte Est-Vest”, „poarta spre Europa”?
Priviti la harta de alaturi ca sa aveti confirmarea ca o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte lipsite de continut. O imagine care arata izolarea perfecta in care se gaseste o tara care clameaza o importanta strategica si aspira sa devina un lider regional. Cum sa proiectezi dezvoltarea in toate punctele cardinale, cum sa fii un nod comercial, in conditiile in care ai o tara fragmentata de un relief muntos, care nu e traversat de nici macar o autostrada. Cum sa fii o forta economica in regiune cu disparitati de dezvoltare est-vest atat de pregnante, care se adancesc de la un an la altul?
Si privind la aceast harta mai puteti constata un lucru. Lipsa de fundament a celor care sustin lipsa unei autostrazi Moldova-Transilvania, vazand Carpatii Orientali ca o linie Maginot. Ar mai ramane doar ca o parte din cei 2% pentru aparare sa ii folosim la otravirea fanatanilor si arderea holdelor din Moldova. O ineptie de la cap la coada… In contrapartida la una bucata autostrada est-vest in Romania, priviti vasta retea de autostazi din Polonia, o tara care, asa cum George Friedman remarca, a reprezentat de-a lungul istoriei o scurtatura perfecta pentru conflictele Est-Vest. Aparent polonezii au fost total inconstienti construind atatea autostrazi.
Dar viteza fluxurilor comerciale nu depinde doar de infrastructura interna, ci si de rapiditatea cu care sunt trecute granitele. Din acest punct de vedere, apartenenta la spatiul Schengen era o conditie esentiala. Un alt obiectiv esuat. Sigur ca legarea MCV de aderarea la spatiul Schengen a fost principial incorecta. Sigur ca nu e corect sa schimbi regulile jocului in timpul jocului. Dar pana la urma un sistem judiciar care sa functioneze perfect nu ar fi fost in beneficiul Romaniei?
Rezultate consecvent pozitive, si eliminarea oricaror surse de ingrijorare care sa duca la o rezolutie pozitiva a MCV nu ar fi dus in final la o situatie dublu castigatoare, atat din perspectiva sistemului judiciar, dar si a apartenentei la spatiul Schengen? Iar odata cu aparitia DNA si a succeselor obtinute in lupta anticoruptie, directia parea in sfarsit stabilita. Sa nu uitam ca Romania era deja data exemplu in toata Europa pentru lupta sa impotriva coruptiei. In ritmul de atunci, nici cei mai aprigi carcotasi ai MCV-ului nu ar fi avut ce sa mai reproseze, iar apartenenta la spatiul Schengen ar fi urmat. Acum insa stim. In contextul actual nici MCV-ul nu va fi ridicat, nici Romania nu va mai deveni membra a spatiului Schengen, nici nu va risca sa devina nod al rutelor comerciale, nici portul Constanta nu isi va creste profilul regional.
Iar portul Constanta nu este lovit doar de lipsa infrastructurii rutiere, ci si de neutilizarea Dunarii ca o cale maritima. Si pentru ca si aici este la moda sa dam vina pe olandezi ca le ducem portul Roterdam in irelevanta, va recomand sa cititi acest articol, care arata adevaratele cauze pentru care Dunarea nu este acea cale de transport pe care ne-am dori-o. Da, este tot din vina noastra.
Presedintia UE are putea fi un alt moment de profilare internationala a Romaniei ca o tara cu idei, ca o tara cu potential de lider regional si chiar european. Dar privind la agenda politica interna sau externa a Romaniei din momentul de fata, privind la mesajele date zilele acestea de emisarii europeni liderilor romani, cam care este autoritatea de care credeti ca se va bucura Romaniei in UE, care vor fi reprezentantii romani care vor fi parteneri de discutie ai liderilor europeni?
Hartia de turnesol a diferentelor dintre vorbe si fapte, dintre aspiratia la masa puternicilor europeni si apetitul real doar pentru mize meschine, este momentul in care providenta iti ofera un atu ca sa ajungi in postura de broker la masa puternicilor. Te trezesti peste noapte cu resurse minerale ravnite de intreaga Europa. Cu gaze naturale. Este un moment care arata daca jocurile mari, la care visezi de doua decenii sa iei parte, daca politica ta externa si de aliante, daca valorile tale, daca etica ta, daca in final pozitia ta regionala iti ofera acel statut, acel bagaj de instrumente care iti va permite sa profiti la maxim de pe urma acestui avantaj geostrategic si economic.
Dar raspunsul il stim de pe acum, avand in vedere obstinatia cu care Romania refuza sa isi asume in mod real atuurile care ar face-o un lider regional. Si atunci de ce sa ne miram ca altii mai putin dotati, dar cu o strategie de tara bine gandita si aplicata, se erijeaza in lideri in zona, lasandu-ne pe noi sa peroram la nesfarsit despre importanta noastra regionala, dupa principiul “cainii latra, caravana trece”.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate