De cele mai multe ori, crizele mondiale sunt de natura sa forteze schimbarea societatii umane, sa accelereze spectaculos procese care evoluau mai degraba lent. Si in aceasta perioada, evolutii care initial ar fi avut nevoie de decenii pentru a fi incheiate, vor fi accelerate la maxim, producand efecte majore in doar cativa ani.

Din acest punct de vedere, nu prabusirea pretului petrolului ar trebui privita ca o surpriza, ci rapiditatea cu care a venit. Spun asta pentru ca, de fapt, acesta era deznodamantul inevitabil pentru o societate umana care recunoscuse deja ca a ramas prea mult timp prizoniera consumului de hidrocarburi, cu efecte nefaste asupra intregii planete.

Sectorul petrolier era deja intr-o pierdere de viteza si de interes din partea investitorilor. Sectorul energetic a ajuns la o pondere de doar 4%  in indicele S&P500, cel mai scazut istoric. Tintele de emisii de carbon agreate la nivel international nu puteau duce decat intr-o singura directie, abandonarea petrolului ca sursa de energie. Si pe buna dreptate.

Acum 5 ani, revista Nature a publicat o analiza a University College London (UCL), care evalua cantitatile de petrol care ar ramane neexploatate in pamant pana in anul 2050, in cazul in care tarile lumii ar lua toate masurile necesare pentru a impiedica o crestere a temperaturii medii cu mai mult de 2 grade Celsius. Astfel, conform studiului, 82% din rezervele globale de carbune, 49% din cele de gaz si 33% din cele de petrol ar ramane neutilizate. O distributie a neutilizarii rezervelor in functie de zone geografice este detaliata in tabelul alaturat. Opiniile nu s-au schimbat intre timp, mari firme petroliere recunoscand si ele acest adevar. Astfel, in iulie 2019, coordonatorul departamentului de strategie al gigantului British Petroleum recunostea ca o parte din petrol va ramane in pamant, mai ales cel care necesita costuri de exploatare mai mari. Pana si Arabia Saudita a dat un semnal foarte puternic in acest sens, prin lansarea, acum cativa ani, a programului Viziunea 2030, o strategie menita in esenta sa scada semnificativ dependenta regatului de veniturile din petrol prin promovarea investitiilor interne si internationale in domenii de viitor.

Si iata-ne ajunsi astazi in situatia in care prabusirea serviciilor de transport ne-a teleportat, in doar cateva saptamani, la decenii distanta. Petrolul nu mai este cautat, iar companiile petroliere nu vor avea de ales, trebuind sa inchida sondele si sa lase petrolul in pamant. Asteptand vremuri mai bune?

Logic ar fi ca vremurile bune sa nu mai vina niciodata pentru producatorii de petrol, chiar daca este rezonabil sa ne asteptam la o reluare graduala a transportului. Pana atunci insa, cel mai probabil va avea loc o triere extrem de severa a producatorilor de petrol. In SUA de exemplu, exista aproximativ 5000 de companii producatoare de petrol, 10% din productia de petrol fiind realizata de asa numitele „mom-and-pop” companies, adica mici companii detinute in familie. Ele vor fi, cel mai probabil, primele victime, urmate de companiile de dimensiune medie care si-au finantat activitatile prin indatorare.

Fenomenul de consolidare a industriei va fi inevitabil. Supravietuitoare vor fi doar marile companii. Iar in ce priveste tarile, cele cu un cost scazut al exploatarilor vor fi cele mai avantajate, intr-o lume a preturilor scazute. Asa cum explicam cu un alt prilej, odata cu aparitia probabilitatii ca o parte din rezerve sa ramana neexploatate, maximizarea veniturilor nu se va mai putea face prin obtinerea de preturi mari, ci prin valorificarea la maximum a rezervelor disponibile. Simplificand  rationamentul, intre a vinde doar 50% din rezerve la 45 de dolari barilul si a vinde 100% din rezerve la 25 de dolari barilul este rational economic sa preferi a doua varianta, chiar daca pretul este mult mai mic.

In acest context, o tara ca Arabia Saudita va fi in pozitia de a dicta, avand printre cele mai mici preturi de exploatare a petrolului. De altfel, nu este intamplator faptul ca razboiul pretului, declansat la inceputul anului, a fost initiat tocmai de catre Arabia Saudita. Ramane de vazut daca SUA, cu costuri de exploatare sensibil mai ridicate, o vor lasa sa tina preturile la niveluri extrem de scazute, care ar scoate practic producatorii americani de pe piata. Evolutiile recente sugereaza ca nu e dispusa sa stea cu bratele incrucisate. Dar asta nu va duce in final decat la o realocare a rezervelor care vor ramane in pamant, in defavoarea Arabiei Saudite.

Un gand probabil ne bantuie: peste 3, 4, 5 ani nu ne vom intoarce la nivelul de consum al petrolului si de poluare pre-criza? Sunt inclinat sa cred ca nu. Repornirea economiilor se va face cu pomparea uriasa de sume de bani in economiile tarilor afectate. Insa nicio tara, oricat de bogata va fi, nu va putea ignora logica investitiilor facute in domenii de viitor, de natura sa stimuleze revolutia tehnologica. Nimeni nu isi va permite luxul de a paria sume imense de bani pe un „cal mort”. Iar sectorul petrolier este un cal pe moarte, o moarte care ar putea sa fie grabita tocmai de finantarea preferentiala a sectoarelor verzi ale economiei: cele care produc energie verde, care nu au la baza consumul de hidorcarburi.

Poate fi aceasta o certitudine? Cu siguranta, nu. Istoria ultimului deceniu ne arata ca lobby-ul marilor firme petroliere nu trebuie subestimat. Dar diversificarea lor spre zone independente de hidrocarburi a inceput si va continua, si s-ar putea chiar accelera. Deci si motivatia unei opozitii acerbe va fi in scadere.

Un weekend placut!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate