Sarbatorirea Zilei nationale a Romaniei din aceasta saptamana ma indeamna sa fac o divagatie, abordand o tema care stiu ca este controversata, avand in vedere emotiile pe care le trezeste. Sper ca si de aceasta data sa reusim un dialog cat mai “la rece”. Ca intotdeauna, opiniile dumneavoastra ma intereseaza, asa ca le astept cu interes.

Vreau sa spun de la bun inceput ca nu imi propun sa epuizez subiectul, ci doar sa fac cateva comentarii care decurg dintr-o serie de date economice carora le-am alaturat diverse experiente personale avute in tara si in strainatate. Sunt constient de limitarile acestui demers, dar sper sa dau totusi niste teme de gandire suficient de interesante.

O discutie serioasa despre masura in care Romania este “altfel” ar trebui sa plece, cred eu, de la definirea sistemului la care ne raportam. Iar acest lucru nu este tocmai usor, avand in vedere ca toti concetatenii nostri care simt nevoia sa eticheteze Romania ca fiind “altfel” isi aleg referinte diferite. In majoritatea cazurilor, din pacate, obiectivul este de a demonstra inferioritatea Romaniei, iar reperul este ales in functie de situatie, tocmai pentru a confirma acest lucru. Din acest motiv, sfarsim prin a ne compara ba cu americanii, ba cu germanii, ba cu chinezii, ba cu elvetienii, ba cu scandinavii si lista ar putea continua.

Comparatiile vizeaza de obicei domenii in care aceste tari de referinta exceleaza: rigoarea si organizarea nemteasca, infrastructura rutiera americana, curatenia si gradul de civilizatie elvetiene, serviciile turistice din Italia si asa mai departe. Cu alte cuvinte, in opinia acestor evaluatori de circumstanta, pentru a nu fi “altfel”, Romania ar trebui sa fie o suma a excelentelor celor mai dezvoltate tari de pe planeta. Mai mult, ideea ca Romania este “altfel” mai are o sugestie indirecta: ca, de fapt, Romania e unicat in peisajul european, ceea ce ofera multor romani motivatia unui complex de inferioritate fata de restul europenilor, cel putin. (Cum v-ati simti daca ati face aceleasi comparatii cu nivelul de criminalitate din orasele americane, cu curatenia oraselor din sudul Italiei sau cu pustietatea oraselor scandinave la ceas de seara?)

Atat meseria pe care o am cat si placerea de a calatori mi-au dat posibilitatea sa interactionez cu multe persoane de nationalitati diverse in tarile in care domiciliaza. Iar aceste experiente m-au facut sa ajung la concluzia ca, intr-adevar, romanii tind sa fie unici in Europa cel putin dintr-un punct de vedere: tentatia de a se autocaracteriza in public in fata altor natii dintr-o postura de inferioritate. Nu-mi amintesc sa ma fi intalnit cu vreo persoana de alta nationalitate care sa mi se planga de faptul ca are niste co-nationali de o “calitate” inferioara altor natii, mai mult sau mai putin europene. In schimb, am intalnit numerosi romani facand asta, parca intr-un efort de distantare care sa sugereze ca ei insisi sunt mai degraba nemti, elvetieni, britanici etc in valori si comportament decat restul romanilor. Acest gen de complex mi s-a parut sa fie cu atat mai mare cu cat persoanele respective au calatorit mai putin, ceea ce le face sa idealizeze alte natii, fara sa realizeze ca proasta crestere si infractionalitatea nu tin cont de pasaportul din buzunar.

Dar sa revenim la intrebarea initiala: care ar trebui sa fie sistemul de referinta? In primul rand, cred ca ar trebui sa fie unul european, adica un sistem de proximitate geografica, cu care sa avem suficient de multe elemente culturale in comun. Veti fi de acord ca o comparatie cu Japonia, de exemplu, e sortita irelevantei din start, datorita diferentelor culturale mari. Acest prim filtru ne lasa in continuare cu doua alternative pentru raportare: tarile europene dezvoltate, aflate in partea de vest a UE, sau tarile europene in curs de dezvoltare, aflate in partea de est a UE. Si cand am spus tarile dezvoltate, deja am identificat un prim criteriu de comparatie intre tari: criteriul de dezvoltare economica. Al doilea criteriu care cred ca are relevanta pentru o astfel de discutie este cel cultural in sens larg, adica valori, norme, comportamente, credinte, obiceiuri, etc.

Desigur, cele doua variabile nu sunt total independente intre ele. Cred ca se poate accepta ca o evidenta faptul ca, pentru diferentele de dezvoltare din Europa precum cele dintre nord si sud, poate fi suspectat impactul pe care l-au avut modelele culturale diferite. Si in pofida acestui lucru, nu am avut nicio experienta care sa ma faca sa imi imaginez ca, vreodata, italienii si-ar dori sa devina nemti sau ca francezii si-ar dori sa devina olandezi. Ba dimpotriva.

Pe 30 mai 2013, revista The Economist publica un sondaj, Pew Global Survey, care arata ca germanii erau perceputi de toti ceilalti europeni cu exceptia grecilor ca fiind cei mai muncitori. Grecii considerau ca ei insisi erau cei mai muncitori din Europa. Exista insa o unanimitate in ce priveea faptul ca germanii erau cei mai putin corupti. Ceea ce sondajul nu evalua, dar daca ati calatorit in Europa suficient de mult ati putut probabil constata, este faptul ca nemtii nu ar avea nicio sansa sa castige un premiu de popularitate sau sa trezeasca o puternica dorinta de imitatie in flancul sudic ala Europei.

Aceasta faramitare culturala persistenta, chiar daca e de inteles, ma face sa fiu destul de sceptic in ce priveste viitorul zonei euro, care ar trebui sa aiba la baza un grad de integrare economica si culturala mult mai ridicat, nemaivorbind de o limba comuna. Dar acesta este un alt subiect, asa ca sa revenim la cele doua dimensiuni de la care am plecat cu discutia: cea economica si cea culturala.

Ele interactioneaza, se influenteaza, dar doar partial si nu total. Cu alte cuvinte, exista si situatii in care, in tari cu niveluri de prosperitate similara, vom gasi sisteme culturale diferite, sisteme de valori diferite sau un grad de civilizatie diferit.

Daca este sa ne referim la criteriul economic, indiferent daca facem o comparatie cu UE de vest sau cu cea de est, Romania iese intr-un dezavantaj net, din cauze diferite pentru fiecare clasa de referinta. De altfel, motivele intarzierii dezvoltarii economice ale Romaniei cred ca pot fi impartite in cauze comune Europei de Est (denumind astfel toate tarile foste comuniste) si cauze specifice tarii noastre. Desigur, peisajul dezvoltarii in UE de vest nu este catusi de putin omogen, ceea ce risca sa complice analiza noastra foarte mult.

Eu imi propun sa o simplific la maxim si, din acest motiv, am sa spun urmatorul lucru: diferenta de dezvoltare economica din UE de vest si cea de est porneste in esenta de la faptul ca avutia acumulata in prima regiune a fost superioara celei din a doua, din variate motive. Un prim motiv ar putea fi legat de faptul ca multe state au fost mari puteri coloniale, ceea ce le-a permis sa obtina ieftin resurse materiale importante. O alta categorie de resurse, financiare de data aceasta, a reprezentat-o asistenta de care s-a bucurat UE de vest din partea SUA in perioada imediat urmatoare celui de al doilea razboi mondial (in timp ce, la presiunea Uniunii Sovietice, tarile comuniste au refuzat-o).

Dar acestea nu pot fi singurele explicatii, in conditiile in care chiar si tarile din UE de vest sunt atat de diferite intre ele din punct de vedere economic. Asta ma face sa concluzionez ca nu doar cantitatea resurselor disponibile este importanta, ci si eficienta si intelepciunea cu care sunt administrate. Nu sunt istoric si din acest motiv nu vreau sa intru in detaliile evolutiilor istorice specifice pentru ca sa decid care tari nu au stiut si care nu au putut, independent de vointa lor, sa isi administreze eficient resursele. Nu asta e important pentru analiza noastra.

Vrem doar sa remarcam un lucru extrem de relevant pentru trecutul Romaniei si care poate face diferenta cand vorbim si despre viitorul Romaniei: important nu este doar accesul la resurse ci, in egala masura, calitatea administrarii lor. De fapt, exista tari care au fost capabile sa compenseze lipsa accesului masiv la resurse prin calitatea administrarii lor si ma gandesc de exemplu la tarile scandinave, dupa cum si exemplul invers este valabil, si ma gandesc aici la unele tari mediteraneene care, cu toate ca au fost printre cele mai mari puteri coloniale, nu sunt totusi in topul european al dezvoltarii economice.

Revenind, cele doua variabile, accesul la resurse si calitatea administrarii lor, pot cu siguranta sa explice clivajul economic existent intre UE de est si cea de vest. Economia planificata comunista a dus la o alocare dezastruoasa a resurselor, ceea ce a facut ca treptat decalajul de dezvoltare intre vestul si estul Europei sa creasca in perioada postbelica, chiar daca unele tari au beneficiat de sprijinul financiar si economic al fostei Uniuni Sovietice, care isi dorea ca tarile estice din linia intai, precum Germania de Est si Cehoslovacia, sa mearga macar cap la cap in “consursul de frumusete” cu Europa de Vest.

Impactul regimului comunist asupra Romaniei a fost la fel de dezastruos, doar ca independenta afisata atat fata de estici cat si fata de vestici ne-a individualizat in postura de a nu a beneficia nici de asistenta economica a Uniunii Sovietice si nici de cea a tarilor capitaliste dezvoltate, care totusi nu erau considerate a fi un model de dezvoltare pentru Romania. Desigur, independenta Romaniei fata de Moscova si vocea sa “rebela” in lagarul comunist este considerata de unii istorici ca fiind un motiv de mandrie, dar, foarte pragmatic vorbind, din punct de vedere economic nu ne-a servit la nimic, in conditiile in care regimul comunist a continuat sa tina la distanta tarile dezvoltate de dincolo de “Cortina de fier” de teama unei contaminari politice.

In final, decizia de rambursare fortata a datoriei externe a dat lovitura de gratie economiei romanesti, in conditiile in care banii imprumutati pana atunci avusesera un impact minor asupra cresterii competitivitatii. Criteriile de performanta in acei ani erau preponderent cantitative si nu calitative: tone de petrol, tone de otel, tone de carbune, tone de ingrasaminte etc. Deci, dincolo de handicapul de a se afla pe partea defavorizata a cortinei de fier, Romania a cunoscut si un decalaj de dezvoltare fata de celelalte surate estice, care s-au bucurat de un sprijin mult mai substantial din partea Moscovei.

Chiar si dupa schimbarile de regim din 1989, Romania a pierdut din nou trenul asistentei financiare. Nu avea o datorie externa de care sa fie iertata si nu avea nici apetitul reformist al tarilor de la Visegrad care sa o puna pe harta finantatorilor si a investitorilor internationali.

Acestui context i s-a alaturat ulterior si guvernanta mediocra a Romaniei, deci alocarea sub-optimala a putinelor resurse existente, ceea ce a facut ca decalajele fata de tarile din regiune sa continue sa creasca. Aceste evolutii au avut loc chiar si in conditiile in care, de la un punct incolo, Romania avea in egala masura acces la programele de asistenta financiara ale UE, pe care insa nu a fost capabila sa le acceseze decat partial datorita managementului defectuos. Analizele comparative pe care le-am facut dealungul timpului arata ca, raportat la Polonia, Romania nu a fost capabila in ultimii 10 ani sa micsoreze decalajul economic, administrarea tarii atat in perioada ante cat si post-criza facand ca decalajul sa se mentina si chiar sa creasca.

Din pacate, povestea de succes a Poloniei nu a fost urmata si de Romania, care ar fi putut in acest fel sa arda niste etape. Acest lucru nu s-a intamplat, pentru ca, nu de putine ori, faptul ca Romania este “altfel” a fost utilizat, de data asta, ca un pretext pentru blocarea reformelor economice, care in alte tari est-europene au avut succes.

Deci, daca ar fi sa sintetizam explicatia motivului pentru care Romania este “altfel” economic, am spune ca efectul lipsei accesului la resurse a fost inrautatit si nu compensat de calitatea administrarii lor, de multe ori din cauze subiective, care erau prezentate intr-o lumina pretins-obiectiva. Romania nu a dus lipsa de oameni calificati pentru decizii economice de calitate, Romania a dus lipsa unui sistem care sa permita acestor oameni sa ajunga in functii de decizie, unde sa fie sustinuti si recompensati pentru a duce reformele la bun sfarsit.

In acest context, asertiunile legate de conspiratii mondiale pentru subjugarea Romaniei nu au facut decat sa fie scuza care sa ascunda incompetenta interna si lipsa de etica in administrarea economiei. Adevarul este ca, dimpotriva, procesul de reforme in Romania a avansat dealungul timpului si multumita presiunilor venite din afara Romaniei, mai ales in momente in care motivatia interna ”era sublima, dar lipsea cu desavarsire”. Dupa ce tragem linie si adunam, cred ca, in ultimele doua decenii, impactul factorilor externi a fost mai degraba pozitiv in procesul de evolutie economica si politica a Romaniei.

A doua variabila din perspectiva careia ar trebui discutata masura in care Romania este “altfel” este dimensiunea culturala. Nu e un domeniu in care sa fiu suficient de calificat pentru a-l aborda in detaliu, mai ales ca expertii au scris carti intregi doar pe aceasta tema. Am sa-mi permit totusi o serie de observatii care decurg din experienta mea personala.

O prima constatare pe care as face-o este ca, pentru aceasta variabila, abordarea utilizata mai devreme privind dimensiunea economica nu mai este relevanta. Cu alte cuvinte, consider ca zonele de departajare urmeaza alte criterii decat cele desemnate de zonele economice ale UE de vest si ale celei de est. Directiile de data aceasta sunt mai degraba UE de nord vs. UE de sud. De exemplu, gasesc ca sistemul de valori si modelele comportamentale al romanilor sunt mult mai apropiate de cele ale italienilor decat de cele ale ungurilor sau polonezilor, chiar daca istoria evolutiei economice si politice a ultimelor decenii ne plaseaza in grupul celor din urma.

Din acest motiv, celor care spera ca odata cu dezvoltarea economica a tarii se va schimba si modul nostru de comportament am sa le dau o veste proasta. Oricat de mult am progresa economic, nu vom deveni nici mai nemti si nici mai olandezi, ca sa aleg doua exemple. In cel mai bun caz vom deveni “foarte italieni”. De altfel, nu este doar o intamplare faptul ca Italia, alaturi de Spania, este principala tara de destinatie a imigratiei romane. Asta ma face sa sustin ca anumite puncte slabe pe care le are societatea romaneasca nu sunt date de invidualizarea romanilor ca o natie “inferioara”, ci, mai degraba, de apartenenta la o “ginta latina” si la un spatiu balcanic care nu a excelat niciodata in administrarea resurselor pe care le-a avut la dispozitie.

As mai vrea sa disput o asertiune: aceea ca unele natii sunt mai civilizate “genetic” decat romanii. Calatoriile pe care le-am facut m-au dus la o concluzie dezamagitor de simpla: gradul de civilizatie este dat in cea mai mare masura de modul in care sunt aplicate legile care reglementeaza convietuirea din tarile respective si de marimea penalitatilor. Oamenii sunt obligati sa fie civilizati de sistemul strict de aplicare a legii si de cimentarea unor valori create de consecventa aplicarii cu stictete a legilor.

Miza respectarii legii si a aplicarii ei ferme este cu atat mai mare daca ne gandim la lupta anticoruptie din Romania. Orice asemanare cu procesul de curatare a clasei politice italiene in anii 1990 nu este intamplatoare si arata ca acolo unde exista un sistem democratic solid, renasterea societatii pe baze sanatoase este posibila, chiar daca intr-un mod mai dramatic decat in alte tari. Mi se pare remarcabil faptul ca, zilele acestea, exact lupta sistemica impotriva coruptiei face ca Romania sa fie perceputa “altfel” (dar in sens pozitiv!) de opinia publica a unor tari din vecinatate care doresc ca si propriile sisteme judiciare sa fie la fel de performante ca cel din Romania.

In final, cred ca ar trebui sa ne dea de gandit faptul ca, in ultima perioada, numarul strainilor care percep Romania ca fiind “altfel”, dar intr-un sens pozitiv, este intr-o crestere accelerata, atat in zona mediului de afaceri cat si in cea culturala. Multinationale care vad Romania un hub IT, experti in turism si calatorii care prezinta Romania pitoreasca ca un diamant ascuns al Europei, evenimente culturale de exceptie, directori straini care, odata cu expirarea mandatului, prefera sa continue in Romania inclusiv prin deschiderea unei afaceri proprii si, in final, uimirea acestor oameni ca romanii sunt atat de nemultumiti de propria tara, dand prioritate jumatatii goale a paharului.

Deci, incercam sa fim mai putin “altfel” apreciind mai mult jumatatea plina pe care o avem si continuand sa umplem in continuare paharul?

Un weekend placut!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate