La sfarsitul lui 2016 publicam un comentariu intitulat “Razboiul secolului care ne va defini viitorul”. Remarcam atunci ca globalizarea a dus la ruperea echilibrului dintre Capital si Munca, echilibru care a asigurat, in perioada postbelica, dezvoltarea sustinuta a unei clase de mijloc prospere in tarile dezvoltate. In ultimul deceniu, lacomia elitelor combinata cu lipsa concurentei unei oranduiri alternative precum socialismul a dus la erodarea dramatica a clasei de mijloc in tarile dezvoltate in perioada post criza si, in paralel, la o crestere documentata a inegalitatilor economice si sociale.
“In aceste conditii, cei multi, detinatori ai Muncii, au apelat la singurul instrument care il aveau pentru a incerca rebalansarea echilibrului fata de cei putini, dar cu multi bani: sistemul democratic. Un sistem care da o importanta egala tuturor indivizilor, indiferent cat de bogati sau saraci sunt: fiecare are dreptul la un vot. Si masina de vot a celor multi a inceput sa lucreze, promovand acele forte politice cu agende populiste si anti-sistem, adica impotriva celor care au beneficiat de pe urma administrarii Capitalului.” Era logica pe care o prezentam in comentariul amintit.
Insa privind la ultimele evolutiile politice si economice, incep sa ma indoiesc de faptul ca democratia poate actiona ca un limitator al distorsiunilor induse de puterea excesiva a capitalului. Asa cum remarcam si in „Chiar stiti pentru ce au votat europenii?” agenda politicienilor pare sa fie pervertita si directionata catre orice alte teme mai putin inegalitatile sociale in crestere din majoritatea tarilor dezvoltate. Cu premeditare sau pur si simplu traind in propria lume fara legatura cu agenda publica. O astfel de situatie este semnalata si de un articol recent din The Economist, care vine cu o analiza interesanta si documentata, cultivand mai degraba ipoteza premeditarii.
O prima remarca este ca politicienii declarati sau nu populisti par sa ignore cresterea inegalitatilor in tarile de origine. Temele abordate cu predilectie sunt imigratia sau suveranitatea ignorand, suprinzator sau nu, o evolutie care este prea importanta pentru a fi trecuta cu vederea. In acest context, merita remarcat faptul ca pana si presedintele Trump, preocupat fiind de situatia americanilor de rand, a gasit de cuvinta sa sfarseasca prin ai favoriza fiscal pe…cei mai bogati.
Astfel de evolutii par contraintuitive. Ar fi trebuit sa ne asteptam ca un sistem democratic sa-i favorizeze in fata majoritatii pe cei care ar veni cu masuri de redistribuire a avutiei astfel incat discrepantele economice sa fie limitate. Cu toate acestea, evolutia, mai ales post criza, a aratat o tendinta in crestere de polarizare a tarilor bogate cu democratii consolidate.
In aceste conditii, o intrebare ar putea fi pusa. Oamenilor chiar nu le pasa de cresterea inegalitatii atunci cand voteaza sau atentia le este dirijata catre alte subiecte mai putin riscante pentru elitele care conduc?
Si totusi, studii realizate atat in SUA cat si in Europa arata ca mai mult de 2/3 dintre cetateni sunt preocupati de cresterea inegalitatii. Si atunci votul lor nu este cumva dirijat prin crearea unor „spaime mai importante”? Legate de imigranti, de chinezi, de pierderea identitatii nationale etc.
Studii realizate in SUA si amintite de The Economist arata influenta covarsitoare pe care elita economica o are asupra politicienilor. 30.000 de oameni furnizeaza 80% dintre donatiile facute partidelor politice. Dar finantarea directa a partidelor este doar una dintre variante. Pana la urma, importanta este crearea unui curent de opinie intr-o anumita directie, care sa inregimenteze cat mai multi votanti. In acest scop sunt finantate think tank-uri sau este folosita presa cumparata sau detinuta ca sa nu mai vorbim de campaniile programatice duse prin social media.
De aici mai departe exista doua scenarii si fiecare dintre ele are adepti in randul analistilor politici. O prima varianta, optimista, presupune ca in final democatia va fi capabila sa furnizeze un sistem capabil sa reverseze tendinta de crestere a inegalitatilor sociale prin promovarea acelor politicieni care au o astfel de prioritate. A doua, mai pesimista, face referire la faptul ca, de-a lungul istoriei, polarizarea extrema a societatii nu a fost oprita decat prin intermediul revolutiilor sau razboaielor.
In favoarea unei variante optimiste as aduce ca argument faptul ca revolutiile si razboaiele nu au fost apanajul societatilor care aveau inalte standarde democratice. Lipsa lor fie a dus la acumularea de tensiuni, fie la decizii luate de o mana de oameni manati de ambitii personale.
Si totusi. Trebuie sa recunoastem ca nicicand in istoria omenirii nu au existat o situatie similara celei de astazi cand instrumente puternice pot fi folosite pentru manipularea unor largi mase de oameni intr-o anumita directie, creand astfel premise favorabile unui anumit curent politic sau partid politic. Manipularea acum devoalata care a stat la baza Brexit este doar un exemplu in acest sens. Deci cat de eficienta mai poate fi democratia in aceste conditii in limitarea puterii celor deja prea puternici?
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate