Nu este saptamana sa nu aud acest subiect mentionat si rasucit pe toate partile, insotit de regrete eterne dupa rafinariile Romaniei, otelariile, combinatele ei chimice sau fabricile de echipamente industriale. Adica, regrete dupa industria de odinioara a Romaniei, indignari legate de faptul ca tara noastra a fost dez-industrializata si, in final, planuri despre cum ar putea fi ea re-industrializata. Planuri realiste sau doar iluzii?
Inainte insa de a aborda acest subiect, se cuvine sa fac referire la doua evenimente importante ale saptamanii. In primul rand, cateva comentarii privind eventualele consecinte ale demisiei guvernului Ponta. Principala necunoscuta este cat de rapida va fi perioada de tranzitie la un nou guvern. Atata vreme cat acest interval de timp nu se va prelungi excesiv, ma astept la un impact minim asupra mersului economiei, estimarile din comentariul precedent pastrandu-si valabilitatea cu bune si rele. Pana la urma, deciziile legate de relaxarea fiscala au fost luate cu un larg consens politic, iar masurile legate de cresterile salariale nu cred ca vor fi reversate de vreo forta politica avand in vedere apropierea alegerilor.
Pe de alta parte, Romania nu mai are in vedere vreun imprumut extern in cursul acestui an, asa ca nu va avea de suferit din pricina unor eventuale costuri de finantare mai mari decat cel mult in cazul finantarii de pe piata interna. Dar, si aici, buffer-ul (rezerva) fiscal existent va permite Ministerului de Finante sa fie selectiv in ce priveste acceptarea dobanzilor cerute de investitori. In ce priveste cursul de schimb, ma astept ca acesta sa isi revina treptat. Deprecierea din aceste zile este una normala in conditiile in care vor exista intotdeauna fonduri speculative, care vor incerca sa profite de orice veste negativa pentru a crea volatilitate si a face bani de pe urma celor speriati in acest fel. Dar evolutiile cursului de azi nu sunt legate de modificarea fundamentelor economice ale Romaniei, ceea ce ma face sa cred ca, odata ce emotiile trec, investitorii se vor intoarce la abordarea rationala a deciziilor de investire pe baza datelor economice, deocamdata foarte decente.
Decizia de politica monetara a BNR a fost al doilea eveniment important al saptamanii. Pastrarea dobanzii de referinta si a rezervelor minime obligatorii neschimbate erau anticipate de piata, si din acest motiv nu au avut consecinte. Imi pastrez estimarea conform careia vom vedea probabil o prima crestere de dobanda in trimestrul 4 din 2016 si cate o scadere de rezerva pe lei si, respectiv, valuta in cursul anului.
Acestea fiind spuse, sa ne aplecam acum putin asupra subiectului “re-industrializarea Romaniei”. Si, daca veti urmari discutiile din spatiul public, veti constata ca, implicit, desi incorect, atunci cand dezbate acest subiect mai toata lumea are de fapt in minte dinamica companiilor industriale mari si foarte mari.
Prima intrebare ar fi: “Ar fi fost dez-industrializarea Romaniei evitabila?”. Raspunsul meu este: doar partial. O parte dintre companiile romanesti erau condamnate de la bun inceput sa fie inchise. Ultimii zece ani ai regimului comunist au fost teribili din punctul de vedere al importurilor in general si al importurilor de tehnologie in special. In acest conditii, multe companii romanesti au cunoscut o uzura morala avansata, care le facea sa opereze cu costuri de productie mari in comparatie cu alte companii concurente din tarile dezvoltate. Acest dezavantaj a fost mascat intr-o oarecare masura, chiar si pentru intreprinderile mai putin competitive, de existenta pietei comune comuniste (CAER). Odata insa cu dizolvarea CAER si disparitia unei piete sigure pentru produsele romanesti, companiile locale au realizat brusc cat de necompetitive sunt.
In acele conditii, nu aveau decat o singura solutie: restructurarea si privatizarea. Ambele insa au fost facute cu ani intarziere sau au fost facute prost. Aceasta a avut mai multe consecinte. In primul rand, a dus la disparitia multor companii industriale sau la situatia in care investitiile necesare erau atat de mari incat sa nu merite sa fie achizitionate pentru continuarea afacerii, ci mai degraba pentru activele pe care le contineau: metalul din instalatii, pamantul de sub ele, spatiile de depozitare etc. Unele dintre aceste companii au “murit” rapid, iar altele, din considerente sociale, politice etc. au fost tinute in viata artificial, unele chiar si pana in ziua de azi, ajungand la o situatie financiara dezastruoasa. O alta consecinta a restructurarii si privatizarii intarziate a fost lipsa de campioni regionali romani in domeniul industrial, spre deosebire de tarile vecine. Asa cum voi explica in continuare, odata oportunitatea ratata, un astfel de campion regional al industriei romanesti nici nu cred ca vom mai avea.
Povestile de succes oferite de unele tari din regiune in ce priveste industrializarea sau relevanta regionala au o explicatie simpla. Reformele timpurii si privatizarile indraznete, demarate intr-o perioada in care noi “nu ne vindeam tara”, au adus know-how, piete de desfacere, investitii si capital in intreprinderile tarilor vecine. Ceea ce ne duce la o caracteristica importanta a acestei ramuri economice, a industriei: nevoia unei cantitati semnificative de capital financiar. Aceasta conditionalitate a eliminat din start posibilitatea retehnologizarii intreprinderilor est-europene cu ajutorul capitalului autohton, care, practic, nu avusese timp sa se acumuleze in aceste tari. Deci singura sansa a cresterii competitivitatii lor si, in final, a supravietuirii, a fost prezenta investitorilor straini. Primii veniti – Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria – au fost primii serviti. In Romania au mai ajuns doar intarziatii…
Lipsa capitalului face ca, chiar si astazi, marile proiecte industriale din estul Europei sa fie tot opera investitorilor straini, ceea ce face ca atractivitatea tarilor sa joace un rol important in ce priveste sansele tarilor respective de a-si dezvolta ramurile industriale. Tarile mai apropiate de vestul Europei, tarile cu infrastructura dezvoltata, tarile cu fiscalitate nu neparat foarte mica, dar clar predictibila, vor fi favorizate. Sunt deja de notorietate proiectele pierdute de Romania in favoarea vecinilor sai din motivele enuntate mai sus. Deci mai are Romania vreo sansa sa se re-industrializeze?
In primul rand ar trebui sa spunem ca, de fapt, raportat la media UE, Romania nu se afla deloc intr-o situatie rea.
Asa cum o arata si graficul alaturat, contributia industriei la PIB este de 22% in Romania si de doar 17% in UE, o zona economica si ea aflata intr-un proces de scadere a contributiei industriei. Sectoare industriale precum rafinariile si otelariile sufera de un exces de capacitate in Europa, iar marile firme internationale prefera sa mute procesarea materiilor prime fie mai aproape de sursa, fie mai aproape de pietele de destinatie, fie mai aproape de surse de energie ieftina. Acesta este un motiv important pentru care nu cred ca in Romania vom mai vedea renasterea marilor firme industriale de odinioara deoarece Romania, ca de altfel marea majoritate a celorlalte tari europene, nu intra in niciuna dintre categoriile mentionate putin mai sus. Deci investitorii straini nu vor fi interesati, iar investitorii autohtoni nu vor avea suficient capital. Inseamna deci ca suntem condamnati sa devenim fermieri cu totii? Catusi de putin.
Exista de fapt mai multe variante, cu conditia sa privim aceasta re-industrializare intr-un sens cat mai larg, renuntand la nostalgiile combinatelor-gigant comuniste care dadeau tarii cat mai mult otel, cat mai mult carbune etc etc. In primul rand, trebuie crescuta atractivitatea Romaniei pentru investitiile straine in conditiile in care industria are nevoie de cheltuieli relativ mari de capital, pe care doar firme mari, solide financiar, si le pot permite. Partea interesanta este ca marile proiecte de investitii publice care ar contribui la cresterea atractivitatii, ar contribui in egala masura si la sustinerea companiilor locale, care ar fi solicitate sa produca o sumedenie de bunuri industriale care pot fi fabricate in Romania. In felul acesta, capitalului autohtom i s-ar oferi o sansa pentru a investi in activitati industriale si s-ar vedea motivat sa angajeze forta de munca in astfel de activitati.
Arta dezvoltarii Romaniei va presupune insa orientare pe acele activitati economice care sunt cele mai avantajoase din punctul de vedere al resurselor locale. Si aici trebuie sa fiu foarte clar. Ramurile economice energofage nu au de ce sa fie dezvoltate in Romania. Cei care pun egalitate intre scaderea consumului energetic in Romania si dezindustrializare fac o mare eroare, igorand cat de ineficienta energetic era economia romaneasca la inceputul anilor ’90. Iata, dupa 25 de ani, Romania este una dintre extrem de putinele tari eruropene independente energetic, iar PIB-ul este cu 40% mai mare in termeni reali (scazand inflatia) decat in 1990. Ar trebui sa fim tristi din cauza asta? Chiar nu cred. Mai mult… Vestea buna (sau proasta pentru unii) este ca nici in continuare consumul energetic al Romaniei nu ar trebui sa creasca in conditiile in care, raportat la tarile dezvoltate, eficienta energetica a economiei are inca loc de imbunatatire substantiala. Adica economia ar trebui sa continue sa creasca fara sa consume cu mult mai multa energie decat in prezent.
Cum ramane insa cu mult asteptatele rezerve de gaze din Marea Neagra? Ar putea ele sa fie motorul industrializarii? As fi foarte precaut aici. Avand in vedere ca marimea lor esta inca incerta si ca valorificarea lor se va putea face la inceputul deceniului urmator, nu cred ca vreun investitor se va grabi sa investeasca in combinate chimice. In al doilea rand, atata vreme cat astfel de combinate exista deja in regiune, se va face un calcul de cost de oportunitate, care va indica daca este mai rational economic sa se transporte gazele la distanta si sa fie prelucrate acolo sau sa se investeasca pentru prelucrarea lor in Romania. Asa cum am mai spus si cu alte prilejuri, Romania nu este in niciun caz in situatia de a-si dezvolta o industrie pe baza unui cost al energiei sub pretul pietei.
Asa cum ramurile industriale energofage nu cred ca au vreo sansa sa contribuie la re-industrializarea Romaniei, in egala masura, nici nevoia de capital financiar substantial, specific industriei, nu are cum sa fie un avantaj pentru Romania, o tara care este semnificativ sub-capitalizata. Din acest motiv, cred ca re-industrializarea Romaniei in sens larg va avea la baza agricultura (cu industriile adiacente ce o deservesc sau o integreaza) si serviciile, sectoare care nu au nevoie de investitii mari de capital si in care Romania are la dispozitie toti ceilalti factori de capital: pamant, inovatie, forta de munca.
Iar in acest domenii “industrializarea” chiar se intampla rapid. O stire publicata in cursul acestei saptamani anunta ca Romania ocupa locul doi in clasamentul tarilor cu cele mai dinamice companii din domeniul tehnologic, Deloitte CE Technology Fast 50, top realizat in functie de veniturile inregistrate de firmele IT locale, in ultimii patru ani. Deci dragi nostalgici ai combinatelor industriale de odinioara, ne place sau nu, acesta va fi viitorul “industrial” al Romaniei. Mie imi place!
Un weekend placut!
P.S. Pe aceeasi tema puteti citi in sectiunea Contributii editoriale comentariul intitulat “Industrializarea Romaniei si teoria conspiratiei” publicat in culegerea de comentarii si analize “7 teme fundamentale pentru Romania – 2014”.
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate