Intr-unul din materialele recente, “Privim la zona euro printr-o fereastra”, avertizam asupra faptului ca e posibil ca ocazia de a intra in zona euro sa nu ne fie oferita sine die, motiv pentru care ar trebui sa acceleram procesul de aderare inainte ca o restructurare a zonei euro, pe care o anticipez, sa puna orice noi candidati in linia de asteptare. Ma astept sa fi fost destul de multi cei care sa considere o astfel de perspectiva prea pesimista si sa se astepte ca fereastra de aderare sa ramana deschisa permanent, fara pericolul de a se inchide. Desigur, pe acest subiect nimeni nu poate avea certitudini, ci doar ingrijorari, mai mari sau mai mici. Ale mele sunt mai mari.

Aceasta insa nu este singura fereastra de oportunitate prin care trebuie sa se strecoare Romania. Mai exista cel putin una, iar de data asta, din pacate, putem avea certitudinea faptului ca ea se va inchide. Este vorba de “fereastra de oportunitate demografica” pe care va propun sa o abordam de aceasta data din mai multe perspective, nu doar a pensiilor.

Evolutiile demografice din Romania se prefigureaza a fi extrem de ingrijoratoare. Stiu, multi vor spune ca populatia imbatraneste in mai toata Europa, deci Romania nu este o exceptie. De fapt, Romania chiar este o exceptie, in sens negativ, datorita vitezei mult mai mari cu care se va deteriora situatia demografica in urmatorii 20 de ani. Iar in timp ce in Europa procesul este mai degraba gradual, in Romania va avea evolutia unui soc pe durata a 5-6 ani, corespunzatoare perioadei de pensionare a “decreteilor”, generatie nascuta mai ales in perioada 1967-1971 si care este de doua ori mai numeroasa decat media. Relevant pentru viteza cu care lucrurile se vor deteriora este faptul ca, daca in momentul de fata Romania are una dintre populatiile relativ tinere din UE, peste cateva decenii Romania va sfarsi prin a avea una dintre cele mai batrane populatii din UE. Cred ca impactul acestor evolutii este subevaluat, iar analizele consecintelor incomplete.

Principala tema de dezbatere prezenta in spatiul public, care decurge din aceste evolutii demografice, se refera la presiunile extreme la care va fi supus sistemul de pensii publice, un sistem care functioneaza pe un principiu simplu: populatia activa plateste pensiile celor retrasi din activitate. Deci, vestea proasta este ca acele contributii sociale pe care noi le platim acum nu se acumuleaza nicaieri in anticiparea momentului in care iesim la pensie. Ele sunt pur si simplu folosite “a doua zi” pentru plata pensiilor parintilor si bunicilor nostri. De fapt, banii pe care noi ii primim la pensie vor depinde strict de cat de multi tineri vor lucra in acel moment. Din acest motiv, orice corelare matematica a valorii pensiilor actuale si viitoare cu valoarea salariilor avute pe perioada vietii active, ca sa nu mai vorbesc de corelarea cu cele mai mari salarii avute pe o perioada limitata, nu poate reprezenta decat o decizie guvernata de alte considerente decat cele financiare.

Deci, avand in vedere modul in care functioneaza sistemul public de pensii, raportul dintre populatia activa, cei care platesc pensiile, si cea pensionata,cei care beneficiaza de pensii, devine extrem de important. In momentul de fata, acest raport este de aproximativ 1 la 1, un raport mic daca ne gandim la faptul ca generatia “decreteilor” este inca activa si este mult mai numeroasa decat cea a generatiilor mai varstnice. Raportul are in esenta doua explicatii. In primul rand faptul ca economia nu ofera oportunitati de angajare decat pentru 4,5 milioane de oameni, adica jumatate din populatia activa a Romaniei. In al doilea rand, supradimensionarea numarului de pensionari in conditiile in care varsta medie reala de pensionare in Romania este de sub 60 de ani.

Dar peste 20 de ani situatia va fi mult mai grava in conditiile in care se va ajunge la un raport de 2,5 pensionari la 1 salariat, o situatie care anticipeaza de la sine marimea pensiilor pe care le va mai putea oferi sistemul public. In plus, cheltuielile individuale cu sanatatea vor fi in crestere in conditiile in care statul nu va mai putea sustine schema generoasa de astazi pentru un numar atat de mare de beneficiari. Aceste evolutii fac imperios necesara o serie de schimbari la nivel de comportament individual si de strategie economica.

Din punct de vedere individual, primul pas pe care ar trebui sa il facem cu totii ar fi o planificare financiara a vietii noastre pe termen lung (cel putin pana la 90 de ani) plecand de la nivelul de trai pe care vrem sa il avem la batranete (literatura de specialitate sugereaza ca venituri la pensie de 65-75% din ultimul salariu asigura pastrarea nivelului de trai). O planificare care sa includa salariile viitoare, pensia estimata, mostenirile, studiile copiilor, nuntile copiilor, masinile viitoare, concediile, o rezerva pentru cheltuielile cu sanatatea etc. etc. O planificare care, in final, sa ne dea masura necesitatii economisirii din perioada activa a vietii noastre pentru a avea un nivel de viata decent la batranete. Concluziile, va asigur din propria experienta, vor fi socante, ceea ce ma duce la o alta actiune extrem de necesara la nivel individual: necesitatea de a economisi acum “cu furie”. Studiile arata ca, chiar si in tarile dezvoltate, unde educatia financiara si apetitul populatiei pentru investirea in instrumente financiare este mult mai ridicata ca in Romania, se economiseste mult prea putin pentru perioada de pensionare. In Romania, unde persista in continuare mitul ca “statul va avea grija de pensia noastra”, apetitul de economisire pentru batranete este si mai mic si va condamna multi viitori pensionari la saracie.

Aceasta schimbare de atitudine, in cazul fericit in care acest comentariu va fi citit si apoi urmat de marea majoritate a romanilor, va avea un impact gradual dar important asupra economiei si sistemului financiar. Intr-o prima faza, cresterea activitatii de economisire ar trebui sa duca la acumularea capitalului autohton in depozite bancare, fonduri de pensii private, fonduri de investitii si alte active mobiliare sau imobiliare. (Apropos, cei care investesc in active imobiliare ar trebui sa se intrebe cum va modifica imbatranirea populatiei cererea de case sau chirii…) Ideal ar fi ca aceasta acumulare de capital sa fie pusa la treaba in urmatorii 20 de ani de catre guvern prin politici economice si prin stimularea bancilor, fondurilor de pensii si de investitii de a se implica in proiecte viabile in sectorul public sau privat. Provocarea va fi cu atat mai mare pentru sectorul bancar, care va trebui sa se orienteze mult mai sustinut spre creditarea investitiilor, in conditiile in care se va confrunta cu o cerere in scadere de produse de creditare din partea unei populatii care, inaintand in varsta, nu va mai fi dornica sa isi asume astfel de riscuri. Scopul final ce ar trebui atins la nivel national in aceasta “fereastra” de 20 de ani ar trebui sa fie cresterea substantiala a productivitatii si competitivitatii economiei romanesti, singura modalitate prin care: a) un numar in scadere de salariati poate sustine traiul decent al unui numar in crestere de pensionari, b) economia va putea sa gaseasca un debuseu in exporturi pentru a compensa o cerere interna in scadere, c) Romania va ramane o destinatie atractiva pentru investitiile straine.

Odata cu pensionarea efectiva a generatiei “decreteilor”, Romania va trece probabil printr-o perioada de dezacumulare de capital autohton prin faptul ca economiile vor incepe sa fie folosite pentru completarea veniturilor din pensii, iar fondurile de pensii private vor incepe sa faca plati pentru care vor trebui sa dezinvesteasca. Aceasta tendinta va putea fi compensata doar in masura in care valoarea adaugata produsa in economie pe cap de pesoana angajata va fi suficient de mare ca urmare a castigurilor de productivitate obtinute in urmatorii 20 de ani. Paleative ar putea fi o politica de imigrare in Romania (cu problemele de integrare adiacente), cresterea varstei de pensionare legale (dar si reale!), crearea de oportunitati de angajare pentru populatia varstnica sau stimularea intoarcerii in tara a romanilor emigrati.

Problema lipsei de acumulare de capital autohton nu va fi insa usor de rezolvat. Investitiile straine care ar putea compensa aceasta scadere vor alege probabil destinatiile mai atragatoare ale pietelor emergente cu o populatie mult mai tanara, capabila sa furnizeze forta de munca din belsug la un cost scazut si sa reprezinte si piete de desfacere generoase. O tara cu o populatie imbatranita, cum va fi Romania, nu va avea motive sa fie atractiva si germenii acestui tip de comportament ii vedem deja prezenti in Europa, de unde se delocalizeaza firme catre marile piete emergente. Singura sansa a Romaniei pentru a continua sa fie interesanta pentru investitori ar fi sa se pozitioneze ca o tara oferind competente si avantaje unice, dar aceasta nu poate fi decat consecinta unei strategii de tara care sa isi produca efectele in urmatorii 20 de ani.

Dincolo de influentele economice cantitative, evolutiile demografice mentionate vor produce si o serie de evolutii calitative, unele dintre ele furnizand oportunitati de dezvoltare a unor sectoare, dar si restangerea altora. Nu imi propun sa le trec pe toate in revista, actionarii si managerii fiind mai in masura sa evalueze impactul tendintelor mentionate asupra propriilor afaceri. Pot da insa cateva exemple.

Pe termen mediu si lung este de asteptat ca cererea pentru servicii sanitare sa cunoasca o crestere accentuata pe masura ce generatia “decreteilor” va imbatrani. Din pacate, reforma remarcabila, chiar daca intarziata, realizata prin infiintarea sistemului de pensii private nu a fost inca replicata in sistemul de asigurare a sanatatii, care risca sa intre intr-un blocaj major. Pe de alta parte, ultimii ani au aratat o intensificare a investitiilor in zona serviciilor private de sanatate concomitent cu un proces de consolidare in jurul catorva actori mari. Deci iata, sectorul privat a sesizat oportunitatile pe termen mediu si lung si se misca deja in aceasta directie. In aceeasi masura, cererea de servicii de asistenta sociala pentru persoanele in varsta va fi in crestere marcanta, stimulata si de mobilitatea crescuta a copiilor si a nepotilor care vor domicilia la distante mari. Pe de alta parte, cererea de educatie scolara va fi in scadere, ceea ce ar putea duce la diminuarea numarului de unitati de toate nivelurile din invatamantul privat.

In fine, consecintele politice ale imbatranirii populatiei nu cred ca ar trebui sa fie nici ele subestimate, in conditiile in care peste 20 de ani politicienii ar putea fi mai motivati sa dea curs agendei unei populatii batrane majoritare interesata de pastrarea si chiar cresterea beneficiilor pe care le are. Aceasta ar putea fi facuta doar cu costul subinvestirii in economie si a taxarii suplimentare a minoritatii celor care vor munci atunci care ar putea alege in final alte tari. Astfel de evolutii ar antrena economia intr-un cerc vicios, ducand doar la o victorie pe termen scurt.

Concluzia este ca evolutiile demografice ale Romaniei risca sa aiba in urmatoarele decenii un impact negativ asupra romanilor si economiei romanesti. Pana la urma, vorbim de evolutii negative ale unor parametrii critici precum baza de capital, calitatea si cantitatea resursei umane, care vor face ca cresterea potentiala a economiei (acea crestere care nu induce dezechilibre majore) sa fie in scadere. Exista o serie de decizii individuale si nationale care pot fi luate pentru a atenua acest impact, dar viteza deciziilor este extrem de importanta deoarece ele trebuie sa produca efecte cat mai rapid in fereastra de oportunitate de 20 de ani pe care o avem.

Un weekend placut!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate