O conversatie despre inflatie, recesiune, salarii si de ce sa ne panicam mai putin

Multumiri Andreei Rosca pentru invitatia de a face impreuna acest podast pe care il puteti audia aici sau citi mai jos.

 

Andreea Rosca: Radu Craciun, bine te-am regasit!

Radu Craciun: Multumesc pentru invitatie!

Andreea Rosca: As vrea sa incep cu ceva care cred ca este, cumva, in mintea si in asteptarile tuturor, si anume ideea de recesiune: ca, fie suntem in una si inca nu ne-am dat seama, fie e doar o chestiune de timp pana cand datele o sa ajunga din urma realitatea. Spune-mi care este pozitia ta fata de povestea asta cu recesiunea. 

Radu Craciun: Pozitia mea este aceea a reclamei cu „murdarirea este buna”, reclama la detergent. Asa spun si eu: recesiunea este buna. Trebuie sa intelegem ca recesiunea este parte a normalitatii evolutiei economice. Spun asta pentru ca zilele astea crizele se vand foarte bine, si atunci, orice perspectiva de recesiune economica este automat etichetata ca o noua criza – dezastru, trebuie sa ne speriem, vom deveni someri si asa mai departe. Haideti sa ne gandim ca pana la criza din 2008, ciclurile economice erau o normalitate care insemna crestere urmata de recesiune, din nou crestere si asa mai departe. Asta este modalitatea prin care se primenesc economiile, acel proces destructiv-constructiv, in ultima instanta, prin care mediul de afaceri se reinventeaza in asa fel incat sa fie mai productiv si mai eficient. Deci, din punctul asta de vedere, as spune ca o recesiune este posibila – ea nu va arata la fel pe toate coordonatele geografice, poate unele tari nici nu vor intra in recesiune –, dar cred ca trebuie s-o privim un pic cu mai multa detasare, pentru ca, din punctul meu de vedere, mult mai grava decat o recesiune este o inflatie persistenta, la niveluri ridicate.

Andreea Rosca: Deci din punctul de vedere al datelor, e foarte posibil sa fie o recesiune, dar exageram cumva dimensiunea, impactul ei? 

Radu Craciun: Din punct de vedere pur teoretic, tehnic, o recesiune este definita in situatia in care, pentru doua trimestre consecutive, exista o crestere economica negativa, o scadere – economistii folosesc acest eufemism: crestere economica negativa. Ceea ce inseamna ca pot sa am doua trimestre la rand in care sa am, de exemplu, -0,5, -0,7, si dintr-o data vei vedea pe prima pagina a ziarelor: „Am intrat in recesiune! Soc si groaza!” Doua trimestre consecutive cu o scadere economica usoara nu sunt catusi de putin o tragedie. Deci, pana la urma, termenul asta de recesiune poate sa fie pur si simplu o etichetare tehnica, fara sa produca neaparat niste consecinte dramatice. Deci, ceea ce vreau sa spun este ca exista diferite niveluri de ajustare economica, si putem foarte bine sa trecem printr-o ajustare – mai degraba usoara, as spune –, decat sa trecem neaparat printr-o criza majora.

Andreea Rosca: Ai spus ca ar trebui sa privim cu mai multa detasare povestea asta, pentru ca alternativa, o inflatie ridicata pe termen lung, este mult mai grava. Poti sa elaborezi un pic?

Radu Craciun: Da. Stiu ca am si socat comunitatea Facebook care ma urmareste. Am vazut acolo niste comentarii…: „Uite ce sustine domnul Craciun!… Ca, vezi Doamne, o recesiune nu e mare lucru, de fapt. Vai, saracii oameni care…” Da, adevarul este ca hiperinflatia, inflatia ridicata, are un impact cu mult mai devastator asupra avutiei personale – ceea ce detinem, economiile pe care le detinem –, decat o recesiune. Haide sa ne gandim! Daca te uiti la inflatia din ultimii 2 ani si la dobanzile pe care oamenii le-au avut in banci in ultimii doi ani, practic cam o treime din valoarea economiilor lor a disparut, fiind erodata de inflatie. Deci o treime din economiile tuturor celor care si-au pus bani deoparte practic nu mai sunt acolo – ca valoare reala, spun. O recesiune are un impact cu mult mai selectiv, as spune. Da, si intr-o recesiune sunt lovite anumite categorii profesionale, dar nu e genul asta de bomba atomica cum este inflatia, care loveste pe toti cei care au economisit. Dar, asa cum cercetarile arata, marii perdanti ai unui mediu inflationist sunt tot cei cu venituri mai degraba scazute, pentru ca inflatia erodeaza nu doar economiile, ci si valoarea reala a salariilor. Din punctul asta de vedere, sigur, sunt doua rele, dar daca e sa alegem raul cel mic, cu siguranta raul cel mic este recesiunea, si nicidecum tolerarea unei inflatii atat de ridicate doar de dragul de a nu creste dobanzile atat de mult incat sa alunecam intr-o recesiune. Este ceea ce vedem ca bancile centrale fac si este razboiul pe care si l-au propus sa-l duca in momentul de fata, prioritizand scaderea inflatiei in fata amenintarii unei recesiuni.

Andreea Rosca: Ai mai spus un lucru: ca este practic un proces distructiv-constructiv, care curata economia. Daca ne uitam la Romania, strict in momentul asta, vezi anumite lucruri concrete care trebuie corectate? Care-s lucrurile alea care trebuie distruse ca sa putem sa curatam si sa construim ce urmeaza?

Radu Craciun: Da, trebuie sa spunem urmatorul lucru: ultimii zece ani au creat distorsiuni majore in toate economiile, si distorsiunile au provenit din faptul ca am trait cel putin un deceniu al unor bani fara cost. Deci dobanzile au fost aproape de zero, ceea ce inseamna ca numai cine n-a vrut n-a putut sa se imprumute.

Andreea Rosca: Totusi, in Romania, dobanzile nu stiu daca au ajuns vreodata la nivelul zero.

Radu Craciun: N-au ajuns la zero, dar au fost scazute dupa norme istorice. Problema cu dobanzile foarte scazute – care au diferit de la o tara la alta: unele au fost chiar aproape de zero, in Romania nu au fost zero, dar au fost foarte mici – sta in faptul ca practic orice afacere, orice companie, indiferent cat de viabila sau de neviabila este, reuseste sa se finanteze, sa primeasca bani. Deci, cu alte cuvinte, problema acestui deceniu a fost faptul ca acel proces de primenire a economiilor, si vorbesc in general, cumva a incetat prin faptul ca acea prima de risc, care in mod normal este chemata sa oglindeasca performanta sau lipsa de performanta a unei afaceri a disparut. Asta este contextul in care, spuneam, din pacate, aceasta ciclicitate a economiei a disparut. Pentru ca iarasi, daca ne uitam, cu exceptia crizei pandemice, acest comportament aberant al bancilor centrale a dus la eliminarea ciclurilor economice. Aruncand bani in nestire, practic n-am mai avut aceasta ciclicitate de crestere-recesiune-crestere, ceea ce insasi este o anomalie, pentru ca dispare acel proces distructiv-constructiv care permite economiei sa se reinventeze la un alt nivel. Ceea ce, fie vorba intre noi, intr-o anumita masura, a fost valabil si in in Romania. Poate nu neaparat prin dobanzi foarte scazute sau nu doar prin dobanzi foarte scazute, dar, de exemplu, inclusiv prin subventionarea nediscriminatorie a tuturor companiilor, indiferent de masura in care ele, la un moment dat, aveau sau nu o performanta care sa justifice un astfel de efort bugetar.

Andreea Rosca: Cand spui subventionare, te referi la ultimii doi ani, la masurile din pandemie, da?

Radu Craciun: Da. In momentul in care nu exista foarte multi bani la dispozitie, si ma refer la bugetul de stat, ca stat, trebuie sa-ti alegi care sunt acele zone pe care vrei sa intervii.

Andreea Rosca: Sa-ti alegi bataliile.

Radu Craciun:  Exact. Si cred ca asta este important nu doar in momente de criza, dar si daca ai o strategie de tara. Ar trebui, ca guvern, sa stii care sunt acele zone pe care trebuie sa le dezvolti. Pentru ca daca te uiti la nivel mondial, daca te uiti ce fac China, ce fac Statele Unite – din pacate, prea putin Europa –, competitia este teribila pentru ceea ce se va intampla in secolul 21. Nu-ti poti permite sa stai deoparte ca spectator pasiv, si sa nu faci nimic, si sa lasi mediul de afaceri sa se descurce pe cont propriu. Sa nu uitam ca internetul nu s-a nascut din sectorul privat, s-a nascut dintr-un program de aparare al Statelor Unite, ulterior ajungand unde a ajuns. Adica vreau sa spun ca de multe ori scanteia initiala poate sa fie produsa pur si simplu de un program finantat de stat, dar intr-un domeniu strategic, de viitor.

Andreea Rosca: Daca tot suntem aici, as vrea sa trecem in revista doua-trei teme mari care crezi tu ca vor contura 2023 si dupa aceea sa vorbim despre oportunitate si pericol. Si m-as opri la Romania pentru momentul asta. 

Radu Craciun: Deci, avem o veste buna si una rea. Vestea buna este ca eu nu cred ca Romania va intra in recesiune in 2023, deci se va afla printre, poate, putinele tari care nu vor avea o crestere negativa sau o scadere economica. Cu siguranta, nu doua trimestre consecutive, poate nici macar unul singur. Ceea ce insa vom avea cu certitudine este o incetinire semnificativa a economiei, asta insemnand ca vom scadea de la un 4-5% al anului 2022 catre un 1-2% al anului viitor, ceea ce este mai mult decat o injumatatire a cresterii economice. Asta va avea, in ultima instanta, si un impact asupra marimii bugetului, asupra cheltuielilor bugetare pe care ni le vom putea permite si asa mai departe. Sa nu uitam ca marele beneficiar al acestei inflatii mari, pe cat de daunatoare a fost pentru populatie, a fost statul roman. Toate aceste venituri bugetare spectaculoase pe care le vedem in anii acestia au ca principala sursa aceasta inflatie care a inflatat preturile, automat veniturile din TVA. De asemenea, datoria publica a fost erodata, pentru ca dobanzile de finantare ale bugetului au fost sub rata inflatiei. Deci, pe masura ce inflatia va scadea, constrangerile bugetare vor creste.

Andreea Rosca: Si, cand vorbim despre teme, care sunt lucrurile, discutiile, care crezi ca vor tine atentia noastra anul viitor? Va fi oare partea asta de scadere a veniturilor oamenilor? Va fi tema dificultatilor de finantare pentru diverse zone publice? Va fi tema scaderii profiturilor companiilor? Care-s temele daca ar fi sa venim putin in zona de economie mai apropiata de oameni, de microeconomie?

Radu Craciun: O data este ceea ce spuneam mai devreme, si anume faptul ca aceasta asa-numita consolidare fiscala, in esenta o scadere a deficitelor bugetare, va ramane extrem de prezenta in continuare. Si sigur, intrebarea este: de unde? Pentru ca presupune sa cresc veniturile si sa scad cheltuielile. Cresterea de venituri va presupune si impozite mai mari? Deocamdata, vedem o negare a acestui lucru, cel putin la nivel de business. Pe de alta parte, la nivel de individ, de persoane, vedem aparitia usor-usor a unor noi taxe si impozite, daca ne uitam, ca sa dau doar un exemplu, faptul ca dobanzile bancare vor intra si ele in masa de impozitare pentru CASS, contributia la asigurarile de sanatate – doar un exemplu. Asta este un aspect. Cum se va realiza aceasta scadere a deficitului bugetar, in ce masura aceasta reducere va avea la baza reducerea evaziunii fiscale si in ce masura va avea la baza o crestere a taxei sau impozitarii? Bineinteles, un alt subiect separat fiind modalitatea de a tine sub control cheltuielile. Deci asta o tema.

In ceea ce priveste salariile in economie, vestea buna pentru pentru angajati si vestea proasta pentru angajator – ca sa continuu in aceeasi linie – este ca nu cred ca salariile vor scadea.

Andreea Rosca: Sau ca se va tempera cresterea, cumva.

Radu Craciun: Da. Sigur, cresterea ar putea, in sfarsit, sa aiba sansa de a bate inflatia. Ideea este urmatoarea: piata muncii este foarte stransa.

Andreea Rosca: Vreau sa clarific asta foarte rapid. Deci crezi ca anul viitor cresterea de salarii o sa bata inflatia?

Radu Craciun: Ar putea sa se intample lucrul acesta. Depinde cat de repede va scadea inflatia.

Andreea Rosca: Deci vezi o crestere? Noi suntem acum la 16-17% inflatie. O crestere de 16% a salariilor anul viitor e putin probabila, deci probabil ca ar trebui sa ajunga inflatia pe la 7% ca sa fie credibila cresterea de salarii peste. 

Radu Craciun: Exact.

Andreea Rosca: OK, te rog. Spuneai ca e o piata foarte stransa a muncii.

Radu Craciun: Da, piata muncii este foarte stransa, si nu doar in Romania. Daca ne uitam, de exemplu, si in Statele Unite, vedem piata stransa, in sensul in care cererea de forta de munca excede cumva oferta de pe piata de munca. Ori asta inseamna ca, as specula, chiar si confruntate cu o situatie economica ceva mai dificila, companiile nu se vor grabi sa concedieze oamenii. Si daca vrei sa iti dau un exemplu, cred ca ceea ce le va fi ramas in minte directorilor sau antreprenorilor este criza aeroporturilor de dupa pandemie. In primul rand pentru ca foarte multi calatoresc si s-au lovit de ea, si in al doilea rand pentru ca le-a oferit o lectie ce inseamna sa scapi de oameni in masa – ceea ce au facut aeroporturile – si cat de greu este apoi sa-i readuci in acelasi loc unde ei se asteapta si stiu ca la prima problema iar vor fi concediati. Deci oamenii se vor duce in acele locuri unde au mai multa predictibilitate. Si atunci, in momentul in care eu, ca antreprenor sau ca director, ma gandesc sa concediez oameni, intrebarea pe care mi-o voi pune este: voi reusi sa mai gasesc pe cineva cu aceeasi competenta cand o sa am nevoie? Si atunci pot sa-mi imaginez niste politici de resurse umane, sa spunem, mai grijulii, mai conservatoare, in care chiar si un context economic advers va fi tratat cu mai multa responsabilitate din punctul de vedere al modului in care sunt abordati angajatii.

Andreea Rosca: Adica probabil ca va fi nu prima varianta, ci ultima varianta. Alte lucruri? Crezi ca sunt anumite zone care se vor comporta diferit fata de altele?

Radu Craciun: Tocmai am vorbit de elefantul din camera, si asta e inflatia. Asa cum spuneam mai devreme, din punctul meu de vedere, este Problema, cu P mare, si nu va fi usor. Pentru ca, sa ne amintim, tinta de inflatie a bancilor centrale in general, inclusiv a BNR-ului, este undeva in jur de 2%. Sa scazi inflatia de la 17, 18% la 10, sau la 8, sau la 7 nu e foarte greu. Cresti dobanzile, scade. Problema e sa scazi de la 7 la 2.

Andreea Rosca: Ce se intampla acolo, in intervalul ala? De ce e asa greu?

Radu Craciun: Acolo tine deja de mecanismul inradacinat in perceptia publica vizavi de obisnuinta de a vedea o inflatie mai degraba ridicata. Adica intri intr-un cerc in care angajatii asteapta o inflatie relativ mai mare, companiile, la randul lor, pluseaza.

Andreea Rosca: Deci ea e anticipata deja in planurile pentru anii urmatori, si atunci cand se materializeaza, e foarte greu de destelenit acest mecanism, pentru ca oamenii o asteapta si o includ in planuri.

Radu Craciun: Exact. Adica, asa cum spuneam, ca sa scazi inflatia de la 17 la 7%, ai nevoie de un an de dobanzi ridicate. In principiu, e suficient. Insa ca sa o scazi pe termen mediu si lung de la 7 la 2 e nevoie de o politica persistenta de dobanzi ridicate si de politica monetara restrictiva. E vorba de managementul lichiditatii din piata.

Andreea Rosca: Adica sa limitezi lichiditatea in piata, sa faci banii mai rari si mai scumpi. 

Radu Craciun: Bancile centrale au mai multe instrumente la dispozitie: ca e vorba de nivelul dobanzii, ca e vorba de cata lichiditate lasa sa iasa, ca e vorba de rezervele minime obligatorii, chiar si de politica de curs si asa mai departe. Dar asta va fi, cred, provocarea. Si, repet, nu doar in Romania, in general se considera ca sa readuci asteptarile inflationiste si economiile la acea tinta de 2% nu va fi usor. Mai mult, exista chiar ideea, si pot sa inteleg de ce, ca poate 2% e prea ambitios. Poate, de fapt, tinta bancilor centrale n-ar trebui sa fie 2%, ar trebui sa fie mai degraba 4%. Pentru ca atunci le ofera o marja de manevra mai mare. Adica nu mai trebuie sa ajunga la dobanzile real-negative. Daca economia e in recesiune, de la 4 poti sa scazi pana la 2, pana la 1, dar de la 2, nu prea mai ai unde sa scazi. Deci asta cred ca va fi. Si de ce e important? E important pentru ca, obiectiv vorbind, credibilitatea bancilor centrale – si, sincer, nici BNR-ul nu face exceptie – este sub un mare semn de intrebare. Deci ele au esuat practic in anticiparea acestui puseu inflationist. Sa nu uitam ca la inceputul anului inca vorbeau toate intr-un glas, in cor, despre inflatia tranzitorie care o sa treaca repede.

Andreea Rosca: Si suntem in iarna, si continua sa creasca.

Radu Craciun: Ulterior si-au modificat discursul. Deci se pare ca radarele lor nu erau tocmai exacte. Ori, in momentul in care faci astfel de erori de evaluare, lumea te intreaba daca tu, ca Banca centrala, chiar esti la butoane sau nu.

Andreea Rosca: Mie imi pare ca asta este epoca erorilor de evaluare. Daca ma uit la toate prognozele pentru Romania – sa ramanem la Romania, desi e valabil in multe alte locuri din lume –, pare ca realitatea se incapataneaza sa fie altfel decat prognoza. Adica, daca ne uitam la prognoze despre evolutia economiei romanesti, ea este astazi de doua ori mai buna decat toate prognozele pe care le-am vazut vreodata.

Radu Craciun: Suntem intr-un tablou in care nu cred ca am fost vreodata, daca punem toate cap la cap – inclusiv pandemia, inclusiv criza geopolitica, inclusiv puseul preturilor la energie. Deci, ele luate pe bucati au mai fost in istorie, dar toate coagulate si potentate reciproc in felul acesta nu au mai fost. Acum, asta creeaza probleme de interpretare, probleme de citire a exactitatilor. Pentru ca, haide sa ne uitam, Andreea, ai fost recent in weekend, in mall, sa vezi cam ce se intampla acolo? E plin. Deci toata lumea vorbeste de criza, peste tot se vorbeste cum lumea nu are bani, si mall-urile sunt pline de cumparatori. Cineva, la prima vedere, ar putea sa zica: ah, pai, stai, inseamna ca e exagerare, nu e criza. Ar putea sa fie asta sau ar putea sa fie altceva. Ar putea sa fie faptul ca oamenii sunt atat de preocupati de inflatie, incat se gandesc mai degraba sa cumpere astazi decat sa cumpere peste 6 luni la preturi cu 10% mai ridicate. De altfel, exista si o tendinta de scadere a economiilor populatiei din banci. Deci ceea ce la prima vedere pare sa fie un lucru, ulterior, se dovedeste ca de fapt a fost cu totul altceva. Si asta e motivul de unde apar astfel de erori de citire, as spune. Aici as include inclusiv erorile bancilor centrale care nu au citit aceasta inflatie asa cum trebuia, pur si simplu pentru ca le scapa si lor si nu inteleg toate mecanismele.

Andreea Rosca: Am vazut si eu fenomenul asta de scadere a economiilor oamenilor si am sentimentul ca e ca si cum si-ar muta cheltuieli – unele pe care voiau sa le faca, altele pe care nici nu voiau sa le faca – mult mai devreme. Le devanseaza in ideea in care o masina de spalat sau o pereche de pantofi e mai ieftina acum. Desi, si vanzarile de electrocasnice scad. E mai ieftin acum si, intr-un fel sau altul, asa pastrezi, probabil, valoarea banilor. Si atunci, e asta un lucru la care sa fim atenti, si anume epuizarea economiilor la un anumit moment din viitorul apropiat?

Radu Craciun: Din ce am vazut, mediul de afaceri este foarte optimist. Si singura mea invitatie pe care as face-o e una la precautie: sa nu vada viitorul printr-o extrapolare a prezentului. Pentru ca acest prezent despre care vorbim poate sa fie unul de circumstanta, din motivele deja enuntate de noi. Dar faptul ca oamenii in loc sa cumpere la anul, cumpara acum inseamna ca la anul nu vor mai cumpara nimic sau vor cumpara mult mai putin.

Andreea Rosca: Si atunci cum sa se uite? Deci sa nu se uite prin prezent, ci sa se uite prin… ce lentila?

Radu Craciun: Sa se uite prin lentila precautiei si conservatorismului. Adica, cu alte cuvinte, daca anul asta afacerea a mers foarte bine si vanzarile au crescut, sa nu presupuna ca si la anul va fi la fel, ca de fapt aceasta chestie cu recesiunea sau cu citirea economica este un bla-bla, ca lumea e prea conservatoare si asa mai departe. Ceea ce este interesant, remarca de curand un vorbitor la o conferinta la care am participat – inclusiv in sala, acolo, s-a facut un sondaj: cati asteapta recesiunea? si a existat unanimitate: toata lumea asteapta recesiunea – este urmatorul lucru: toate estimarile analistilor pe piata de capital legate de profitabilitate sunt in crestere. Cineva trebuie sa se insele aici. Deci nu poti ca toata lumea sa fie de acord, sa ai unanimitate pe recesiune, dar in acelasi timp sa te gandesti ca profitabilitatea la nivelul companiilor va continua sa creasca fata de 2022. Si, de fapt, asta e si temerea legata de piata de capital, si anume ca exista un optimism nejustificat. Preturile acum reflecta o crestere a profitabilitatii cand, de fapt, daca recesiunea se va confirma, atunci o ajustare ar trebui sa apara.

Andreea Rosca: Mai puternica decat ne-am putea astepta. Spune-mi daca e ceva ce vezi ca oportunitate. E ceva la care nu ne uitam in Romania, care poate fi o tema de discutie despre oportunitate?

Radu Craciun: Da. Exista mai multe oportunitati, dar sunt oportunitati pentru cei care au bani, pentru cei care au cash, pentru cei care au capital. Ca intotdeauna, de altfel. In momentul in care apar astfel de situatii, mai dificile, de incetinire economica, crize regionale, unele afaceri pot sa intre in dificultate. Si atunci ele pot sa devina foarte ieftine pentru a fi achizitionate. Deci cine este cash rich sau capital rich poate sa identifice acele oportunitati de achizitie a unor idei de afaceri care n-au lichiditati, n-au capital circulant si asa mai departe, si care ar putea sa ofere un raport valoare-pret foarte bun. A doua oportunitate, in mod evident, este cea legata de repozitionarea lanturilor de furnizare, asa numitul supply chain. Deci vedem ca acest proces de deglobalizare, despre care vorbesc foarte multi, este de fapt o asezare a aliantelor economice pe criterii geopolitice. Cu alte cuvinte, sunt companii sau tari care nu mai vor sa fie atat de dependente de ce se intampla in China, si de ce se produce in China, si atunci cauta vecinatati cu aceleasi valori democratice, economice, aceleasi reguli de economie de piata, unde sa poata sa-si transfere afacerea – ca e din China, ca e din Rusia.

Andreea Rosca: Asta mi se pare ca e mai degraba ceva ce tine, apropo de oportunitate, de un fel de politica publica, de politica guvernamentala. Pentru ca sigur ca eu pot sa identific oportunitatea de a face aici o hala, un depozit sau un lant de depozite, de a folosi cumva aceasta repozitionare a lanturilor de aprovizionare, dar mi se pare ca asta o e tema foarte complicata pentru sectorul privat. 

Radu Craciun: Depinde de marimea antreprenorului. Sigur, nu vorbim la nivel de IMM, dar pana la urma, nu statul roman ar fi actionar intr-un astfel de furnizor. Adica, pana la urma, daca esti suficient de mare si ai resurse financiare suficient de importante, poti ca sa intri inclusiv pe lantul de furnizare al unei mari firme. Sigur ca vor fi si investitii straine directe, fara doar si poate, dar pe de alta parte, e de asteptat sa existe un efect de antrenare de care sa beneficieze inclusiv mediul de afaceri intern. Deci asta este o zona in care cred ca ar fi oportunitati. O alta oportunitate, de data asta pentru intreprinderile mai degraba mici si mijlocii, este acest program de redresare si rezilienta, care, printre altele, isi propune sa creeze un asa-numit Fond the fonds, un fond gestionat de European Investment Fund, si sa aiba mai multi pui, mai multe fonduri mai mici, menite sa sprijine fie startup-uri, fie antreprenori si asa mai departe. Si nu e putin. Adica vorbim de 400.000.000 de euro la care mai trebuie sa fie asigurata si o cofinantare locala, cred ca o suma similara. Deci, ceea ce vreau sa spun e urmatorul lucru, si chestia asta e valabila pentru Romania de foarte multi ani, problema nu sunt banii, banii exista. Ceea ce ne lipseste sunt antreprenorii, cultura antreprenoriala si ideile de afaceri.

Andreea Rosca: Un singur lucru vreau sa te mai intreb, o treaba care pe mine ma preocupa de mult timp, si daca ma uit un pic pe cifre, ma preocupa chiar mai tare in ultimul timp. E vorba de inegalitate. Ma uitam pe un text foarte bun, si pe care il recomand, de la Press One, legat de faptul ca in ultimii 20 de ani am avut 788% crestere in Romania, dar care a fost distribuita complet disproportionat in anumite zone, probabil. Pentru ca suntem pe locul 4, daca nu ma insel, in Europa, ca indice Gini de inegalitate. Suntem pe locuri fruntase in Europa la lipsa de sanse pentru tineri, la numarul de tineri care abandoneaza scoala, pe ultimele locuri la numarul de oameni care se duc catre studii tertiare, care fac facultatea si asa mai departe. Adica, imi pare ca asta e o tema despre care nu vorbim si voiam sa te intreb care e perspectiva ta despre ea? Daca e ceva ce ar trebui sa ne ingrijoreze, despre care ar trebui sa vorbim? Sau probabil ca e o consecinta a evolutiei si o chestie a timpului.

Radu Craciun: Din punctul meu de vedere, punctul de plecare, poate esential, al eliminarii inegalitatii este educatia. Pentru ca, de fapt, prima veriga a acestui lant al inegalitatii este inegalitatea in educatie – diferenta intre cei care studiaza la scoli private si cei care studiaza la satul din fundul Romaniei, intr-o clasa in care invata impreuna a cincea, a sasea, a saptea si a opta, cu un singur profesor. Despre asta vorbim. Pentru ca, pana la urma, inegalitatea din educatie duce la inegalitatea de oportunitati, la inegalitatea de venituri si asa mai departe. Cata vreme nu vom rezolva inegalitatea oportunitatilor in educatie, inegalitatea distribuirii avutiei in Romania nu are nicio sansa sa fie eliminata. Adica chestiile astea heirupiste de genul: haide sa crestem salariile mici din Romania. Pai cand ai atat de multi oameni care s-ar califica pentru un salariu mic, ca sunt necalificati ei ca profesie, de ce ai creste salariile? Legea cererii si ofertei functioneaza inclusiv pe piata muncii – cata vreme ai o tara cu foarte multi oameni cu educatie precara, intotdeauna ei vor avea salarii foarte mici. Toti cei care au o calificare interesanta – si ma refer la vesnicul exemplu cu zona de IT, care sunt platiti aproape ca in vest, daca nu chiar ca in vest, cu toate ca lucreaza in Romania si au costul vietii din Romania. Deci avem o piata a muncii care functioneaza, nu trebuie sa vina cineva cu wage driven growth, cu cresterea salariului minim pe economie si asa mai departe. Sa cream o clasa a oamenilor educati, si atunci piata muncii va reflecta acest lucru. Sigur, in al doilea rand, dincolo de educatie, intrebarea este: e un mediu care ofera sanse de afaceri echitabile tuturor? Si aici ma refer la coruptie, la contractele acordate pe alte criterii decat cele economice si asa mai departe. Pentru ca in momentul in care ai aceiasi castigatori vesnici si permanenti – care apropo, nu stiu sa faca bani decat asa, nu stiu sa faca bani facand business, si nu reinvestesc castigul de capital si castigul de profit, fiindca nu stiu sa-l reinvesteasca, ei stiu doar sa castige contracte –, atunci nu se creeaza alta valoare, si practic banii respectivi stau, baltesc in Romania, in Elvetia sau in alta parte. Deci problema inegalitatii – si, intr-adevar, sunt de acord cu tine – e ca practic aceasta statistica pana la urma arata o medie –, iar in spatele unei medii pot sa stea niste extreme mai mici sau mai mari, media in final fiind aceeasi.

Andreea Rosca: Deci ar trebui sa ne preocupe treaba asta sau e doar ceva care este inerent etapei de dezvoltare in care suntem?

Radu Craciun: Ar trebui sa ne ocupe fara doar si poate. Deci, haideti sa ne uitam! Vorbim de tarile europene, SUA fiind o alta poveste, in toate tarile europene dezvoltate, de succes, exista o clasa de mijloc foarte consistenta, numeroasa, nu vezi genul asta de economie latino-americana, cu elite foarte bogate si sate din secolul al nouasprezecelea. Deci asta este marea problema. Si pana la urma, poate ca asta e si motivul pentru care vedem multi care emigreaza, pentru ca nu vad oportunitati de dezvoltare personala si profesionala aici, in tara. Deci, fara doar si poate, este o problema. Dar, deocamdata, ceea ce vedem este doar, sa spunem, o abordare cumva populista a ei, fara a ataca radacina problemei, care este inegalitatea in educatie.

Andreea Rosca: Radu, multumesc foarte mult! E ceva ce ai vrea sa adaugi? Poate ceva care te tine pe pe tine echilibrat? Poate ceva mai degraba personal, decat din zona asta de macro si de business.

Radu Craciun: Ceea ce ma preocupa cumva – si chiar ma gandeam sa scriu pe blogul meu ceva de genul asta – e faptul ca genul asta de tabloidizare a media, prin promovarea cu predilectie a mesajelor negative, a crizelor: foamete, bomb atomica, razboi, dezastru economic are un impact asupra psihicului populatiei fara doar si poate. Si cand zic populatie nu ma gandesc doar la consumatori, ma gandesc si la antreprenori, ma gandesc si la directori si asa mai departe.

Andreea Rosca: Incepem sa ne comportam ca si cum toate lucrurile astea se vor intampla.

Radu Craciun: Cum zic englezii: Self-fulfilling prophecy. Si atunci, ce vedem? Vedem oameni care isi retrag economiile din fonduri de investitii in pripa, marcandu-si toate pierderile de teama ca vor pierde si mai mult, si, de fapt, ii loveste chestia asta…

Andreea Rosca: Oameni care devin precauti in orice fel de decizie despre viitor.

Radu Craciun: Da. Adica duce la o nevroza colectiva care poate sa aiba inclusiv un impact economic sau sa ne faca mai vulnerabili la orice alt mesaj de panica sau cu tenta negativa pe care pe care il vedem. Cineva ar putea sa zica: pai, da, dar nu ziceati ca mall-urile sunt pline? Pai poate tocmai asta, cumpararea asta in disperare e un simptom al fricii ca: cine stie cat o sa fie inflatia? Daca se dubleaza preturile la noi? Sau daca nu se mai gaseste faina si malai si trebuie sa facem acum provizii si asa mai departe? Asta ma preocupa si mi se pare un element de vulnerabilizare. Si, ca sa-ti raspund la intrebare, ceea ce ma tine pe mine echilibrat e faptul ca imi minimizez vizionarile, expunerea la media si mai ales la televiziune.

Andreea Rosca: Radu, multumesc foarte mult! A fost, ca de fiecare data, interesant si foarte instructiv.

Radu Craciun: Multumesc!