Intr-un articol recent din ZF, domnul profesor Cristian Socol face o serie de comentarii la care as vrea sa ma refer. Domnia sa este mirat ca, in contextul in care profitabilitatea firmelor a fost in crestere in ultimii ani, mesajele venite de la asociatiile mediului de afaceri sunt in continuare negative. In plus, afirma ca evolutiile din ultimii ani arata „esecul profetiilor despre criza care ne bantuie in ultimii 5 ani”.

Un grafic al evolutiei economice a Romaniei din ultimii 15 ani arata foarte clar un lucru. Suntem tara cu una dintre cele mai volatile evolutii economice din UE: crestem peste Europa in perioada de boom si scadem mult sub Europa in perioade de criza. In lumea financiara, volatilitate = risc. Pe scurt, iata eticheta pe care si-a asumat-o Romania prin politicile pro-ciclice care au apasat acceleratia cand deja aveam viteza (vezi si contextul actual), pentru ca apoi sa franam atunci cand economia era deja in recesiune.

In perioadele de supraincalzire economica, da , firmele fac profituri din ce in ce mai mari. Este logic. Numai ca problema semnalata de mediul de afaceri nu a fost si nu este asta. Problema semnalata in mod repetat a fost cea a predictibilitatii si al sustenabilitatii politicilor economice. Deconectarea intre mediul economic si cel politic are traditie si in mod evident persista. De ani de zile, mediul de afaceri solicita un mediu fiscal si legislativ predictibil, primind in schimb taxe mai mici (asa cum accentueaza chiar domnul profesor) la pachet cu lipsa infrastructurii din lipsa de bani si un mediu legislativ care se schimba intempestiv. Volatilitate = risc…

Ceea ce ma duce la o alta observatie a domnului profesor, si anume ca rata randamentului capitalurilor in Romania este dubla fata de media UE,  incheiand cu solicitarea adresata aparent investitorilor straini sa comunice catre firmele mama ca Romania nu mai este o tara care „favorizeaza afaceri de tip hit and run”. Adica, pe romaneste, o tara in care dai tunuri si pleci.

Ceea ce domnul profesor nu explica este motivul pentru care tari central si est europene care au rate de rentabilitate net inferioare Romaniei (Ungaria la jumatate!) continua sa fie preferate de investitiile straine, in dauna Romaniei. De ce mari companii ridica noi si noi fabrici in Polonia si Ungaria, daca in Romania poti avea randamente cu mult mai bune? Pentru ca, daca Romania ar fi fost o bonanza a investitorilor, am fi vazut foarte multi stand la coada ca sa „hit and run”.

Si totusi nu este catusi de putin cazul si suntem in situatia ciudata in care vrem sa micsoram o coada care…nu exista. Explicatia cred ca sta in alta parte si este legata de ce spuneam mai sus in legatura cu riscul de tara, a carui asumare de catre investitori se face doar in schimbul unei prime de risc. Acesta este motivul, inclusiv pentru care agentiile de rating coteaza Romania sub o tara precum Polonia, in conditiile unor date macroeconomice similare. Nu e vorba de discriminarea pe care domnia sa o invoca cu un alt prilej.

In ce priveste profetiile despre criza, din cate stiu, prea putini au vorbit despre o iminenta a unei crize pentru Romania. Nuantele sunt importante si nu merita a fi ignorate. Intrarea unei economii in criza se poate face in doua scenarii. Fie existenta unui soc extrem de puternic, fie o banala recesiune care prinde tara respectiva cu echilibre macroeconomice suficient de mari, astfel incat sa nu poata amortiza impactul recesiunii. Si ultimul scenariu reprezinta principala temere a majoritatii analistilor economici. Nu iminenta unei crize in Romania atunci cand toata Europa creste, ci transformarea unei banale recesiuni intr-o criza, doar pentru ca acum ne-am intins cu mult mai mult decat ne permite plapuma. Dupa modelul prociclic aducator de volatilitate economica prin care mediul de afaceri a trebuit sa treaca in mod repetat.

In final cateva comentarii la obiectivul „ieşirii românilor din cercul vicios al salariilor mici”. Rezolvarea acestei probleme prin introducerea unor „mercuriale” in crestere pentru salariile minime induce ideea ca piata muncii in Romania nu functioneaza si este nevoie de interventia statului pentru punerea lucrurilor in ordine. Dar piata muncii chiar nu functioneaza? Sa-i intrebam pe IT-istii romani, platiti regeste aici, la un cost al vietii de cateva ori mai scazut decat in vestul Europei? Sa-i intrebam pe angajatii din vestul tarii, ale caror salarii sunt semnificativ mai mari decat in restul tarii, in conditiile unui somaj practic de 0%? Piata muncii de fapt functioneaza foarte bine. Insa pentru a creste salariile este nevoie de mult mai mult decat de niste cifre modificate din pix.

Confrom INSSE, 50% dintre tinerii sub 25 de ani lucrează în sectoare “inalt” plătite, precum comerțul cu amănuntul și agricultura. Iar situatia nu se schimba semnificativ nici in segmentul 25-35 de ani. Iata, de fapt, explicatia salariilor mici din Romania. Inexistenta unui sistem capabil sa produca oameni mai calificati si suficient de atractivi pentru angajatori spre a fi remunerati superior. Daca un pix ar fi fost suficient pentru scoaterea unei tari din capcana venitului mijlociu, nu am fi martorii a zeci si zeci de tari incapabile de decenii sa evadeze din aceasta situatie. Deci, va propun sa folosim acelasi pix pentru ceea ce conteaza: finantarea unui sistem educational de calitate, a inovatiei si a muncii cu valoare adaugata mare.

(comentariu publicat in Ziarul financiar)

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate