(Republicat) De doua decenii incoace aud aceleasi promisiuni din partea celor vremelnic guvernanti: ce bani dau de la buget si cui. In acelasi timp, toti cei dependenti de platile facute din buget au pus o presiune constanta ca statul sa le dea din ce in ce mai multi bani pe considerentul ca nu iau banii nimanui, ci iau banii statului. Si unii si altii au comis in toata aceasta perioada o eroare majora de perceptie, care continua si in prezent si care este pe punctul de a ne scoate de pe drum drept in prapastie.
Pentru ca banii nu ii da statul. Statul nu poate sa dea ceva ce nu are. El poate cel mult sa aloce fondurile. Singurii care au de fapt bani si ii dau sunt toti contribuabilii care isi platesc impozitele la buget. In toate acele perioade de timp in care s-a facut abstractie de acest lucru au aparut derapajele fiscale si marile probleme de finantare a bugetului. Iar acest lucru rareori s-a inteles, in conditiile in care programele de guvernare au promis fara exceptie sa dea banii pe care candidatii si ulterior guvernantii nu i-au avut in niciun moment. Iar alegatorii nu au avut stiinta sau curiozitatea sa isi puna o intrebare elementara: de unde va lua statul acei bani? Cu alte cuvinte, a fost ignorat faptul ca statul nu are nicio tiparnita de bani (slava Domnului!) si nu face decat sa aloce banii dati din buzunarele sau din profiturile contribuabililor.
Daca guvernele din toate aceste decenii ar fi realizat acest lucru, nu am mai fi avut nevoie de FMI. Daca toti pretendentii de bani publici ar fi realizat faptul ca banii nu ii cer statului, ci altor contribuabili, sau altor pretendenti de bani publici, am fi avut o tara mai avansata economic, capabila prin dezvoltare sa plateasca remuneratii mai bune. Pentru ca pensiile speciale sau cresterile salariale spectaculoase din sectorul public nu le plateste statul, ci contribuabilii impozitati suplimentar, sau pensionarii “nespeciali”, ale caror pensii nu mai pot fi marite, sau pacientii care nu sunt tratati in spitale, sau companiile care devin necompetitive din lipsa infrastructurii. Totul este inevitabil un joc de suma nula, iar suma (=bugetul) este, din pacate, cea mai mica din Europa.
Ocazional statul a mai folosit o sursa de bani. Cash-ul firmelor de stat la care este actionar, care fie au fost “convinse” sa faca donatii (de ex. Romgaz in 2011), fie sa distribuie in cvasitotalitate profitul lor (de ex. anul acesta). Practic, fluxuri de bani care au decapitalizat firmele respective, in conditiile in care Romania ar trebui nu doar sa se planga ca nu are firme cu anvergura regionala precum alti vecini, ci ar trebui sa se gandeasca si cum sa capete o astfel de anvergura prin achizitii si expansiune.
Dar oricat de paradoxal ar parea, banii “dati” astazi nu sunt doar ai contribuabililor care platesc impozite sau fac donatii la buget, ei sunt si ai celor care inca nu platesc impozite, fiind prea tineri pentru asa ceva. Pentru ca o alta sursa prin care statul “da” bani este imprumutul de la cei care au fonduri de plasat: investitori sau banci. Numai ca acesti bani vor trebui la un moment dat inapoiati, iar cei care ii vor inapoia cu tot cu dobanda sunt copiii si nepotii nostri de azi, angajatii si antreprenorii de maine. Aceasta este trista realitate. Cu cat cheltuielile bugetare de azi sunt mai nerealiste, cu cat nivelul nostru de trai de azi va fi mai nemeritat de ridicat, cu atat nivelul de viata al copiilor si nepotilor nostri la maturitate va fi mai scazut.
Cum se apara adolescentii in fata celor care joaca la ruleta viitorul lor financiar prin intermediul unui buget abuzat? Abuzand si ei, la randul lor, de contribuabilii care le finanteaza gratuit educatia, prin emigratia timpurie. (Reprezentativ si trist in acelasi timp mi se pare un interviu facut in aceasta saptamana cu o studenta la medicina, care se plangea ca facultatea nu este dotata cu echipamente de ultima generatie, iar atunci cand va lucra in strainatate va avea probleme de acomodare…)
Deci statul “da” benficiarilor actuali ai marinimiei sale nu doar banii contribuabililor actuali, ci si banii contribuabililor viitori, azi la scoli si in scutece, care acum nici macar nu pot sa isi apere interesul prin vot. Cat de mult v-ati imprumuta, stiind ca creditul va fi returnat de altii? Dar daca ati sti ca imprumutul va fi platit de copiii si nepotii dumneavoastra? Iar daca asta v-ar face sa fiti mai retinuti, de ce nu suntem atunci mai retinuti la nivelul intregii tari? Datorita iluziei ca banii “sunt de la stat”? Sau datorita perceptiei ca banii sunt de la altii?
Si daca ne dam silinta, putem face viata chiar si mai grea tinerilor nostri. Cu cat deficitul bugetar va fi mai mare, cu cat ritmul de crestere a gradului de indatorare va fi mai ridicat, cu atat perceptia de risc a creditelor date Romaniei va fi mai mare. Asta va face ca dobanzile cerute pentru imprumuturi sa fie in crestere. Deci povara platii pentru generatiile viitoare va fi din ce in ce mai apasatoare, cu largul nostru concurs astazi. Cred ca ar trebui sa ne fie rusine pentru asta. O mare rusine…
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate