Romania este pe cale sa puna in aplicare “Legea privind unele masuri pentru protejarea intereselor nationale in activitatea economica”. Trebuie sa recunosc ca, de fiecare data cand aud invocat „interesul national”, devin dintr-odata foarte suspicios deoarece mari devalizari, falimentari si multe decizii distrugatoare de valoare economica s-au luat in ultimele decenii exact in numele „interesului national”. Si aici va puteti gandi la Sidex, Bancorex, Oltchim, Posta Romana, Loteria Nationala, totul culminand cu aducerea la un moment dat in stare de insolventa a companiei Hidroelectrica. Adica compania a carei privatizare actuala lege o va opri.
Realitatea ne-a dovedit ca situatia a fost, de fapt, exact pe dos. Evitarea privatizarii, in numele „interesului national”, perpetuarea proprietatii statului ca actionar majoritar au dus la o administrare defectuoasa a companiilor in speta cu consecinte dramatice asupra situatiei lor financiare si a valorii lor de piata in ultima instanta. Rezultatele obtinute in numele „interesului national” au fost de fapt antinationale.
Iata-ne astazi din nou defiland cu „interesul national” in frunte intr-o directie care, ca si in trecut, va avea consecinte antinationale. Oprirea listarilor companiilor de stat pentru urmatorii doi ani este nenecesara si daunatoare, fiind facuta fara o minima documentare si intelegere corecta a contextului de piata si a modului in care se desfasoara o oferta publica.
Legea este justificata prin faptul ca “valoarea participatiilor fluctueaza intr-un ritm si directii greu de anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii si societati la care statul roman detine participatii”. O documentare adecvata in ce priveste evolutia pietelor de capital i-ar fi facut pe initiatori sa aiba revelatia faptului ca pietele cocheteaza cu maxime istorice, in pofida conditiilor economice inca nefavorabile.
Banii aflati din belsug in piata, prin mijlocirea bancilor centrale, incearca sa isi gaseasca plasamante, ceea ce face ca valoarea tuturor activelor sa fie inflatate chiar si dincolo de ceea ce ar rezulta din fundamentele economice ale emitentului. S-a ajuns la situatii absurde pe care le-am descris in comentariul “Cine mai e prost si cine istet?” in care companii aflate in procedura de insolventa ajung sa lanseze oferte publice pe piata. Atat de mare este disperarea investitorilor de a plasa bani.
Cu alte cuvinte, pentru companiile romanesti, aceasta era o perioada mai degraba fasta pentru oferirea de actiuni investitorilor, motivati sa plaseze cati mai multi bani. Desigur, este o situatie contra intuitiva dat fiind contextul, dar care ar fi putut fi inteleasa printr-o documentare adecvata. Astfel, intr-o perioada in care se cauta cu asiduitate actiuni de calitate, noi tragem obloanele. Certitudinea momentului o dam la schimb pe incertitudinea viitorului.
In egala masura, o astfel de lege nu ar fi trebuit sa apara daca ar fi existat si o minima documentare legata de modul in care se fac ofertele publice. Mai precis, faptul ca orice decizie de vanzare de actiuni are diferite etape de desfasurare, care permit oprirea ei in cazul in care piata are evolutii nefavorabile.
Prima etapa presupune testarea apetitului investitorilor precum si a pretului la care actiunile respective ar putea fi vandute. In cazul in care pretul de natura a genera interes nu este satisfacator, statul roman poate opri procesul asteptand vremuri mai bune.
In final, mai trebuie amintit faptul ca noile listari ar fi venit ca un balon de oxigen pentru bursa romaneasca, devenita pe zi ce trece tot mai mica pentru fondurile private de pensii. In lipsa unor emitenti mari de valoare, presiunea de a investi pe alte burse mai lichide nu va face decat sa creasca, finantand astfel emitentii straini.
Si iata cum protejam, din nou, interesul national…
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate