Povestea miracolului economic moldovenesc este de pe acum cunoscuta. Situatia cu care se confrunta Moldova era din ce in ce mai evidenta… Enclavizata fiind din pricina pozitionarii sale geografice, lipsa dezvoltarii sale economice nu justifica constructia de autostrazi, ceea ce, intr-un cerc vicios, facea ca nici investitorii sa nu fie atrasi de aceasta zona geografica.
Principala forta de mobilizare in directia schimbarii a fost crearea acum 10 ani a Comitetului de sustinere a intereselor Moldovei, care a reunit de la bun inceput toti parlamentarii care reprezentau Moldova, precum si oficiali ai administratiei locale. Lobby-ul intens facut s-a concretizat in decizia guvernelor din ultimii zece ani, indiferent de culoarea lor politica, de sustinere a dezenclavizarii rutiere a Moldovei.
Ca urmare, nu doar ca s-a demarat construirea unei retele de drumuri rapide cu patru benzi in aceasta regiune, care sa o conecteze cu provincii istorice, dar, in plus, s-a hotarat ca utilizarea lor sa fie gratuita, fara taxe. Investitiile masive in infrastructura au facut ca, in ultimii 10 ani, plecand de la o economie bazata pe o agricultura de eficienta scazuta si confruntata cu o emigratie masiva, Moldova sa cunoasca o dezvoltare spectaculoasa, cunoscuta ca “miracolul economic moldovenesc”, ce a dus la o recuperare rapida a decalajelor de dezvoltare fata de restul Romaniei.
Suna frumos, nu-i asa?
Doar ca aceasta poveste, care se potriveste manusa Moldovei, nu este a Moldovei… Dar ar putea fi…
Faptul ca o autostrada care sa lege Moldova de Transilvania este de fapt mai importanta decat una care sa o lege de Bucuresti am semnalat-o inca din mai 2014, intr-un comentariu pe aceasta tema publicat in Ziarul Financiar. Era o perioada in care obsesiile nationale erau legate exclusiv de autostrazile care sa rezolve problema traficului intens care traverseaza Carpatii Meridionali pe Valea Oltului si Valea Prahovei. Abordarea ar fi putut fi corecta daca privim autostrazile ca proiecte ce urmeaza dezvoltarea. In schimb, daca le privim si ca agenti ai dezvoltarii, atunci deciziile necesita o abordare mai nuantata, iar prioritatile necesita o redefinire.
Citeam zilele trecute ca, in sfarsit, parlamentarii din Moldova au facut ceea ce trebuiau sa faca de foarte multa vreme. Anume, sa treaca dincolo de culorile politice pe care le au, sa stranga randurile si sa promoveze in fata primului-ministru, intr-un singur glas, interesele celei mai sarace zone a Romaniei. Iata, existenta unui guvern fara culoare politica pare sa fi inlaturat retinerile anterioare dictate de segmentarea politica, situatie care a inhibat solicitarea unanima cat mai vocala a stabilirii, cu maxima prioritate, a unei conexiuni rapide, spre vest, cu Transilvania. Poate suntem la inceputul povestii de succes cu care am inceput. Deocamdata insa, in pofida asemanarilor la nivel de detaliu, ea are ca subiect nu Moldova, ci … Bretania anilor 50.
Harta de alaturi a Frantei ne ajuta sa intelegem mai bine situatia relativ defavorabila in care se gaseste aceasta regiune excentrica a Frantei, pozitie care o facea sa fie izolata fata de principalele fluxuri comerciale si investitionale care traversau Franta. Practic, avea toate sansele sa ramana o enclava a subdezvoltarii. O situatie similara cu cea a Moldovei, izolata prin Carpatii Orientali de fluxurile comerciale si investitionale care traveseaza restul tarii, mai ales pe directia vest-est.
Lipsa dezvoltarii economice a Bretaniei nu a justificat constructia de autostrazi, la sfarsitul anilor 60 fiind singura regiune franceza care nu avea nici macar un kilometru de autostrada. Intr-un cerc vicios, aceasta situatie facea ca nici investitorii sa nu fie atrasi de aceasta zona, ceea ce ducea la saracie si depopulare prin migratie si emigratie.
Principala forta de mobilizare in directia schimbarii a fost Comitetul de studii si coordonare a intereselor bretone (Le Comite d’etude et de liason des interest bretons), creat la initiativa unor lideri locali inca din 1950, perioada in care 90% din gospodariile rurale din Bretania nu aveau apa curenta, in comparatie cu 34% in restul Frantei. De remarcat rapiditatea cu care un astfel de grup de lobby s-a format imediat dupa razboi, realizand pericolul in care se afla aceasta regiune a Frantei prin decuplarea de vectorul de dezvoltare al restului tarii.
La apogeul existentei sale, in anii 60, depasind diferentele politice, comitetul reunea toti parlamentarii care reprezentau Bretania, reprezentantii locali ai marilor orase bretone, organizatiile sindicale din regiune, organizatiile patronale, camerele de comert si industrie, universitati si asociatii culturale. Lobby-ul intens facut s-a concretizat in decizia istorica a generalului De Gaulle, care in februarie 1969 a promis dezenclavizarea rutiera a Bretaniei.
Ca urmare, nu doar ca demareaza un program de construire a unei retele de drumuri rapide cu patru benzi in aceasta regiune, ci, mai mult, utilizarea lor este planificata a fi gratuita, fara taxe. Investitiile masive in infrastructura au facut ca, plecand de la situatia anilor 50 cand provincia se baza pe o agricultura de eficienta scazuta si era afectata de o migratie masiva, Bretania sa cunoasca apoi, timp de 30 de ani, o dezvoltare spectaculoasa, cunoscuta ca “miracolul economic breton” (le miracle economique breton) ce a dus la o recuperare impresionanta a decalajelor de dezvoltare fata de restul Frantei.
Moldova a suivre?
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate