Europa a fost socata de curand de o scrisoare publica asumata de 1.000 de militari dintre care 20 de generali, cadre militare in rezerva si active al armatei franceze. Aceasta a fost urmata de o alta, de data aceasta anonima. Chiar daca pentru unii avertismentele legate de pericolul unui razboi civil in Franta sau referirile la „hoardele din suburbii” de o anumita religie ar putea parea exagerari grosiere, ar fi o mare eroare sa fie ignorat rolul lor de semnal pentru o anumita stare de spirit care castiga teren.

Mesajul este ca clivajul cultural si social adus de largi comunitati neintegrate si neintegrabile produce frustrari din ce in ce mai mari in societatea occidentala. Este vorba despre evolutii iremediabile care au loc in aceste tari si despre rolul marginal pe care natiunile il au in deciziile luate in cancelarii.

Sa nu ne lasam pacaliti. Nediscutarea in spatiul public european a unor teme extrem de importante din motive de corectitudine politica sau din interese pur economice  aduce doar o liniste inselatoare, doar pe termen scurt, care va fi intrerupta de o reactie exploziva ce se poate intinde de la ascensiunea fulminanta a extremei drepte, trecand printr-un UE-exit si ajungand pana la, Doamne fereste, violente intercomunitare.

Este regretabil faptul ca teme preocupante pentru populatie sunt evitate cu obstinatie de partidele „main stream”, in timp ce extrema dreapta este singura care si le asuma, introducandu-le alaturi de alte subiecte utopice, maximaliste sau pur si simplu neetice.

Va propun mai jos un fragment dintr-un comentariu scris in 2015 si intitulat „Subiecte tabu pentru Europa”.

*

Politicile fiscale, economice, administrative pe care le aplica un guvern pot fi relativ usor reversate de urmatorul guvern, care poate avea o ideologie economica diferita.  Consecintele politicilor de incurajare a imigratiei care dau nastere unor fluxuri de milioane de oameni intinse dealungul mai multor ani nu mai ai cum sa le reversezi si foarte greu le opresti. Oamenii au venit si vor ramane.

Isi poate imagina cineva cu adevarat scene in care zeci de mii de imigranti sunt repatriati cu forta? Deci intrebarea fundamentala, care nu se pune, fiind tabu, este daca o astfel de decizie, cu impact major ireversibil pe termen lung, ar trebui luata de un guvern cu mandat limitat sau ar trebui sa fie o decizie suverana a poporului, care va fi, in ultima instanta, cel care va trebui sa suporte socul cultural asociat.

Dar pentru ca un astfel de referendum sa aiba loc, oamenii ar trebui sa inteleaga ce alternative au si care sunt argumentele pro si contra. Pana la urma, poate unii dintre ei ar prefera dezavantajele pe care le aduc tendintele demografice negative in locul semnelor de intrebare pe care le ridica integrarea unui numar atat de mare de imigranti. Adica sa aleaga ceea ce li se pare a fi raul cel mai mic. Intrebarea tabu care nu li se pune este simpla: “Preferati stagnarea sau chiar scaderea pensiilor viitoare sau o politica de imigratie masiva cu riscurile de integrare asociate?”

Dar va echilibra o astfel de politica de imigrare piramida varstelor, sau doar va amana deznodamantul? Si aici intram intr-o discutie si mai larga si intr- un alt subiect tabu.

In ultimii 200 de ani, civilizatia europeana a cunoscut o serie de schimbari profunde in ce priveste sistemul de valori si modul de viata, care, printre multe altele, a modificat fundamental modelul familial existent in trecut, adica pe cel traditional. Includ aici toate variabilele care ar putea descrie un model familial: varsta de casatorie, numarul partenerilor salarizati, prioritatile individuale ale partenerilor si altele. Oricum am lua-o, una dintre consecintele importante ale acestor evolutii este faptul ca in Europa sporul demografic a devenit negativ, cu toate ca oamenii au inceput sa traiasca din ce in ce mai mult.

In paralel, alte civilizatii, mai putin dezvoltate, continua sa aiba un spor demografic pozitiv, cultivand in continuare un model familial traditional si opunandu-se, uneori chiar cu riscul ingradirii unor libertati individuale, acelor schimbari care ar putea sa duca la modificari in ce priveste modelul familial. Consecinta este ca, astfel de tari, cu modele culturale diferite de cel european, au populatii cu mult mai tinere, reprezentand un bazin de imigratie catre imbatranita Europa. Si acum vine partea interesanta si aparent fara iesire.

Daca, intr-adevar, civilizatia europeana aduce imigranti apartinand altor culturi pentru ca ei sa continue sa aiba un impact demografic pozitiv, ei ar trebui sa fie ajutati sa isi pastreze setul de valori care i-a incurajat sa aiba multi copii si, in final, o tendinta demografica pozitiva. Dar facand aceasta, este probabil ca tinerii rezultati din astfel de familii, din ce in ce mai multi, vor perpetua valorile si modelul cultural al familiilor din care provin si care nu are legatura cu cel al tarilor-gazda, marind clivajul cultural.

Pe de alta parte, ambitia de a integra aceste minoritati va insemna practic aducerea lor la numitorul comun al modelelor familiale occidentale, ceea ce inseamna ca, in perspectiva, ele vor sfarsi prin a nu mai avea o contributie pozitiva la tendintele demografice si noi fluxuri migratorii vor fi necesare. Deci problema pare sa fie ca orice alegere are un cost asociat, fiind de fapt mult mai dificila decat pare la prima vedere, auzindu-i pe politicienii europeni care sustin ca ar fi gasit rapid solutia.

In concluzie, fluxurile de imigranti pot eventual sprijini demografia europeana daca nu se forteaza integrarea lor culturala si sunt lasati in acel mediu cultural care in tara lor de origine a si dus la o medie scazuta a varstei populatiei. Aceasta insa are toate sansele sa creasca clivajele culturale din Europa si poate chiar si tensiunile sociale.

Pe de alta parte, o fortare a integrarii culturale a noilor veniti va face ca, treptat, pe masura ce vor tinde catre modele famillale occidentale, natalitatea sa cunoasca si ea o scadere semnificativa, ceea ce inseamna ca schimbarea tendintei demografice a fost de scurta durata, necesitand noi imigranti in viitor pentru a plati pensiile imigrantilor ce vor avea mai putini copii. De fapt doar o amanare a deznodamantului.

Poate dezvoltarea economica sa fie rupta pe termen lung de scaderea natalitatii si sa duca in loc de scadere la cresterea ei, prin motivarea indivizilor si nu constrangerea lor? Poate o civilizatie, avertizata ca drumul pe care se afla o va condamna la irelevanta, sa schimbe cursul si sa se reinventeze? Acestea ar trebui sa fie alegerile care ar trebui puse pe masa unei civilizatii in declin ca cea europeana.

Deciziile nu sunt deloc simple. Pentru ca putini sunt aceia care si-ar dori o intoarcere masiva la modele familale de acum 200 de ani si putini sunt cei care ar dori ca peste 40 de ani sa traiasca intr-o Europa in care sa se simta straini si care, din anumite puncte de vedere, sa insemne o intoarcere in timp.

Exista insa leaderi europeni care sa genereze si sa conduca o astfel de dezbatere de o importanta care nu poate fi subestimata pentru viitorul civilizatiei europene? Care sa puna pe masa europenilor avantajele si dezavantajele modelului cultural actual si care sa ii ajute sa aleaga in cunostinta de cauza? Sau subiectul este tabu si preferam sa luptam cu crizele de la o zi la alta, pe masura ce apar, ignorand consecintele ireversibile ale “solutiilor” gasite?

Ca europeni avem tot dreptul sa intrebam si sa ni se raspunda. Singura “solutie” a salvarii civilizatiei europene este ca ea sa fie din ce in ce mai putin europeana?

Un weekend placut!

 

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate