„Marea problema a Romaniei este indecizia”

Iata continuarea interviului inceput acum o saptamana cu domnul profesor Dan Dungaciu, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane.

RC: In ultimele cateva saptamani armata a aparut in spatiul public confruntandu-se cu trei probleme majore de sorginte economica: pensiile obscen de mari ale unor ofiteri, care au fost de natura a afecta imaginea conducerii armatei in randul populatiei, pensionarea unui mare numar de profesionisti din armata ca urmare a legislatiei permisive, amenintarea neplatii salariilor la timp. O coincidenta nefericita?

DD: In spatiul asta, mai greu. Dar chestiunile pe care le-ati mentionat dvs., succesiunea lor si efectele mi se par atat de grave si tulburatoare, incat ma indoiesc ca cineva din exterior ar fi avut aceasta imaginatie si eficacitate ca sa le poata duce la indeplinire. E prea bun planul ca sa fie conspiratie! Pentru ca, daca cineva din exterior ar fi avut capacitatea sa genereze succesiunea de evenimente invocata, ar insemna ca suntem intr-o criza fara precedent. Inseamna ca s-a calculat atat de bine, ca aveau informatii din interior de un nivel atat de inalt de acuratete, incat Romania ar fi intr-o criza profunda. Pentru ca despre asta e vorba. Sa plece la un moment dat atata lume, in acelasi timp, ca urmare a unei sume de bani, e o mare problema. Si daca cineva a calculat aceste lucruri anticipat, inseamna ca Romania are o problema grava. Tind sa cred insa ca nu e vorba despre nicio conspiratie: incompetenta sistemului si masurile luate pe genunchi, fara niciun calcul de impact, sunt suficiente.

RC: Daca in timpuri de pace avem probleme in a face managementul economic al armatei, ce ne vom face in vremuri de razboi?

DD: Avand in vedere cata lume a plecat si de pe ce pozitii, ultimul lucru despre care ar trebui sa vorbim ar fi un razboi. Pentru ca ce s-a intamplat cu aceste plecari din institutiile de forta in general e un lucru fara precedent. Institutiile acestea nu functioneaza prin socuri, ci prin evolutii graduale. Cand ai un soc de genul acesta, repararea socului nu se poate face peste noapte. Pentru ca acolo sunt pasi de facut, grade de luat, experiente de acumulat.

Or, cand ai dat o asemenea lovitura, ai lasat cateva lucruri suspendate. Pastrand proportiile, noi ajungem in situatia Turciei, dar fara o lovitura de stat. Una dintre problemele Turciei este cat de repede inlocuieste ceea ce a decapitat. Daca pana sa pui lucrurile la loc vine peste tine o nenorocire? Pentru ca problema nu se rezolva doar formal, pe hartie. E o chestiune care tine de functionarea profunda a unor sisteme, care, din pacate, au fost afectate si la nivel de imagine si probabil si la nivel de functionalitate intrinseca.

RC: Eu cred ca, din pacate, in ultimii 10-15 ani am dovedit deja ca suntem incapabili sa ne coordonam resursele interne pe „campuri de lupta” externe. Si aici ma refer la Republica Moldova. Aducerea Moldovei in Europa si apropierea de Romania sunt o lupta pierduta, nu-i asa?

DD: In 1916, de pilda, nimeni nu se gandea ca unirea se va intampla peste 2 ani. Iar in 1912, cand se comemorau 100 de ani de la pierderea Basarabiei, politicienii din Romania erau intr-o asemenea stare de spirit incat regele insusi a preferat sa nu fie la Bucuresti sau la Iasi, plecand intr-o excursie pe Dunare. Tocmai pentru a nu fi obligat sa spuna ceva pe aceasta tema. Oficial, nu s-a comemorat nimic. Totul a fost academic și, cum am spune astazi, la nivelul societatii civile.

Romania se confrunta cu o ostentatie ruseasca ce sarbatorea 100 de ani de la preluarea Basarabiei. Romania atunci a tacut, toata lumea fiind convinsa ca era o batalie pierduta. Au fost doar cativa istorici, in frunte cu marele Nicolae Iorga, care au sustinut contrariul, ca nu e o batalie pierduta si ca Romania trebuie sa-si asume acest proiect, chiar daca in acel moment nu era de asumat. Ideea ca acum totul e pierdut e inadmisibila, din toate punctele de vedere.

Din pacate insa, ceea ce spuneti dumneavoastra este ca Romania nu are experienta ”imperiului”, si asta se vede. Si luati asta in termenii capacitatii de actiune in afara frontierelor. Nu stie cum sa faca lucrul acesta. Asta am simtit in 2009, cand europenii de la Chisinau au preluat puterea. Pana Romania si-a trimis ambasadorul a durat aproape un an. Britanicii in doua saptamani au trimis doi experti pe finante ca sa evalueze guvernul si sa inteleaga ce se petrece acolo…

RC: Dar altii au mai multa experienta ca noi ca sa actioneze ca imperiu. Nu vom fi vesnic dezavantajati in aceasta confruntare geopolitica?

DD: Daca va uitati de exemplu la vecini de-ai nostri – nu la Ungaria, pentru ca Ungaria nu a fost niciodata un imperiu, dar a actionat intotdeauna ca si cum ar fi fost un imperiu, de aici si un anume tip de ridicol al actiunilor ei –  vecini insa precum Polonia. Polonia nu a fost un imperiu, dar si-a asumat un destin cu o asemenea intensitate, incat a introdus in strategia de securitate ca la 500 de km trebuie sa fie un camp de firme poloneze… Polonia e un jucator cu firme mari, campioni regionali, asertiva si un orgoliu… aproape imperial.

Rusia este un imperiu. Turcia la fel. Ambele sunt doua entitati cu memorii imperiale, care sunt periculoase pentru ca nu stii niciodata care bucata din memorie li se activeaza la un moment dat. Pentru ca memoria geopolitica nu moare niciodata. Romania insa nu are aceasta experienta.

Din acest motiv, biblioteca proiectelor esuate in Basarabia este enorma. Responsabilitatile aici sunt mari, sunt grave. Institutionale, personale, nici nu mai are importanta. E un esec pe care Romania va trebui sa il duca in spate. Lipsa Romaniei din Republica Moldova, asfel incat fara ea sa nu se poata discuta serios, este esecul Romaniei.

Romania nu a fost in stare sa se insurubeze decisiv si definitoriu in Republica Moldova, nici mediatic, nici ca investitii, n-a fost in stare sa lege Republica Moldova de Moldova din Romania, apoi la Transilvania si la Occident.

RC: Dar exista un lucru foarte important, care aduce o diferenta esentiala intre situatia actuala si acea perioada dinaintea Marii Uniri la care ati facut referire. In momentul de fata, Transnistria este garantia neintegrarii. In aceste conditii, de ce se agata totusi Moldova de Transnistria?

DD: Pentru ca este si garantia pastrarii statalitatii…  In Republica Moldova, principalul „inamic” al proiectelor de apropiere de Romania si de inserare a Romaniei in Republica Moldova nu este doar Federatia Rusa. Exista de fapt trei jucatori pe teren: Romania, Rusia, dar si curentul moldovenist extrem de tenace. Cel din urma a pus de multe ori oprelisti Romaniei si Republicii Moldova. Din pacate. Pentru ca este foarte eficient la nivelul relatiei cu Romania, foarte obedient la nivelul relatiei cu Rusia si foarte parsiv la nivelul relatiei cu UE.

Dar acest moldovenism extrem de tenace stie intr-un mod tragic ca doar Transnistria este garantia statalitatii Republicii Moldova, Transnistrie pe care nu o are. Transnistria este ca un geamantan fara maner.  Pe care nu ai cum sa il muti, dar, cand ai plecat, cineva te bate pe umar si iti spune ca ai uitat ceva. „Dar nu pot sa il iau cu mine!” „Atunci stai langa el”.

Iar Republica Moldova, ca nu cumva sa trebuiasca sa plece, prefera sa stea langa geamantan, intr-un mod pervers, neiubind stapanul acelui geamantan. Dar nu iubeste nici alternativa, respectiv reunirea cu Romania. Ca alta alternativa oricum nu are.

RC: Dar e un impas asta!

DD: E impasul total! Vieru, marele poet, care era un om de un realism fabulos, a fost primul care a spus ca Transnistria trebuie abandonata si Republica  Moldova sa se uneasca cu Romania. Un lucru care la vremea aceea nici nu se discuta. A spus-o si Constantin Tanase, cel mai mare ziarist al spatiului basarabean. A spus-o si Mhai Ghimpu, dupa ce a fost Presedinte interimar:  frontiera administrativa pe Nistru, nu cedam teritoriile, dar nu le controlam, asa ca ne vedem mai departe de integrarea europeana sau chiar de unirea cu Romania. Toate astea s-au spus! Dar exista acolo acea constiinta politica moldovenista, care intelege ca daca ai lasat Transnistria, te-ai dus in Romania. Ca nu ai alta logica.

Eu nu fac propaganda unionista, dar foarte pragmatic vorbind, daca Moldova nu se uneste cu Romania, ea nu se va integra in UE cel putin o generatie. Asta este limpede! Si atunci singura solutie este unirea cu Romania. Si asta este limpede. Eu inteleg ca majoritatea politicienilor din Republica Moldova nu doresc. Hai atunci sa ne raportam unii la altii ca doua state diferite si sa fim pragmatici, sintagma favorita a celor de la Chisinau. Dar Chisinaul se comporta fata de Bucuresti ca un „prieten”, dar are pretentia ca Bucurestiul sa se comporte ca „un frate”. E si necinstit si incorect si, la limita, ridicol.

Chisinaul se va sufoca singur daca un element pe care l-am denumit „unionismul mintii” nu va veni sa schimbe datele problemei. „Unionismul mintii” nu e „unionismul inimii”, ci e o abordare foarte pragmatica, care se uita la cat e pensia in Moldova si la cat e in Romania, ce poti face cu cetatenia romaneasca si ce poti face cu cetatenia moldoveneasca, care sunt perspectivele copiilor si nepotilor in cele doua tari si asa mai departe.

Dupa analizele STASI, 75% din populatia RDG dorea unirea cu RFG din motive economice. In concluzie „unionismul mintii” ar putea fi principalul motor al reunificarii, in conditiile in care toata lumea la Chisinau ar constientiza ca nu au unde sa se mai duca. Pentru ca principala problema in Chisinau nu este criza, ci lipsa de solutii alternative la criza, dupa ce s-au perindat la putere toate curentele politice.

RC: In final, care credeti ca sunt principalele trei provocari care ne stau in fata ca tara? Si in acest context presedintia UE va fi o binecuvantare sau un blestem?

DD: Presedintia UE va fi o binecuvantare sau un blestem in functie de deciziile politice care se iau azi si ieri. Problema Romaniei in acest moment este sa ia o serie de decizii. Alegerile din Germania s-au terminat asa cum s-au terminat. Cu o provocare mare la adresa Germaniei si probabil cu o…

RC: E si greu sa spui daca a fost o victorie a doamnei Merkel sau o infrangere. E paharul jumatate plin sau jumatate gol?

DD: Pe termen scurt, a fost o victorie a lui Merkel. Dar, daca pui urechea, auzi scartaituri. Atunci cand iti iese cu 13% un partid de extrema dreapta in Franta, in Danemarca, in Olanda, nu e mare lucru. Dar cand iese in Germania, inseamna ca s-a depasit o linie rosie, un consens postbelic esential. S-a nascut „dreapta dreptei”, de care se ingrozeau germanii. Tasnirea unui partid de extrema dreapta a pus in criza consensul german. Nu stim inca efectele psihologice ale acestei ascensiuni si masura in care va potenta alte crize in Germania: de pensii, militare, de securitate etc.

La care mai adaugati faptul ca Angela Merkel isi pregateste sfarsitul. Pentru ca nu stim ce lupte vor fi in CDU, nu stim daca liderul care va castiga in CDU va avea o platforma mai centrista sau mai extrema. Toate aceste lucruri ne ingrijoreaza in ceea ce priveste Germania. Pe termen scurt insa, vad paharul pe jumatate plin. A castigat doamna Merkel. Ce face Romania?

Marea problema a Romaniei este indecizia si credinta ca poate evita la nesfarsit intrebarile fundamentale. Or Romania trebuie sa dea prin prestatia ei raspunsuri. Romania trebuie sa dea un mesaj politic puternic si coerent incotro vrea sa se indrepte. Vrea spre nucleul dur? Foarte bine. Suna bine, dar care este „carnea” acestui proiect? Ca nu poate fi doar unul negativ, de genul: Romania nu e Visegrad. Nici nu poate sa fie. Economic suntem putin compatibili, socialmente romanii sunt altfel decat ungurii si polonezii, politic liderii sunt altfel decat ungurii si polonezii. Nu avem ce cauta acolo.

Dar ca sa fii credibil pentru nucleul dur trebuie sa iei niste decizii, adica sa iti asumi ce inseamna nucleul dur: in termeni economici, in termeni de securitate, sa fii prezent in politica de securitate europeana. Eu cred ca prin contributia de securitate la nucleul dur putem compensa alte deficite.

In lipsa unor mesaje puternice venite din toate directiile, eu nu cred ca o tara ca Germania, cu care, apropo, nu avem un parteneriat strategic, este foarte convinsa ca noi vrem cu adevarat sa fim in nucleul dur si ca nu semnalizam la stanga ca sa mergem la dreapta.

Atat timp cat persista aceasta suspiciune, pe care o simti… Am sa dau un singur exemplu. Anul asta se implinesc 50 de ani de cand Romania si-a deschis ambasada la Bonn. Primul stat socialist care a facut asta. Pana acum, in Germania nu a fost nicio dezbatere publica de amploare pe tema asta. Nimic…

Asta arata ceva. Daca vrei sa faci parte din nucleul dur, asta nu se poate fara un parteneriat strategic cu Germania. Ca iti place, ca nu iti place, trebuie sa iei o astfel de decizie politica.  Si sa o urmezi, indiferent de dimensiune: ca va fi vorba de securitate sau aderarea la euro. Evident ca si securitatea va fi parte a pachetului, inclusiv la nivel de achizitii, iar daca nu intelegem ca Europa, nucleul dur va viza si dimensiunea de securitate,nu am inteles nimic. Iar daca credem ca putem fenta pe toata lumea, ne vor dispretui toti.

Daca ai luat aceasta decizie clara despre ce vrei sa faci si cum te pozitionezi, atunci orizontul 2019 si Presedintia se vad mai clar.

Sigur, ca Presedinte nu o sa rastorni muntii, dar sa fii Presedintele UE nu inseamna ca esti chelner la un eveniment. Dar ca sa poti da mesaje politice trebuie sa-ti fie tie clare in primul rand mesajele politice. Iar pozitionarea noastre este absolut neclara. Noi credem ca aceasta ambiguitate este o virtute.

RC: Pentru ca nu suparam pe nimeni…

DD: Noi speram ca astfel sa nu suparam pe nimeni, dar in final s-ar putea sa ii suparam pe toti. S-ar putea sa fim perceputi ca duplicitari. Asta e marea problema! Si greveaza asupra capacitatii noastre de a prezenta un proiect politic complet.

RC: Deci cele trei provocari ar fi?

DD: 1) Asumarea unei decizii politice strategice legate de agenda politica externa, fara stridente, dar si fara ambiguitati de genul „suntem cu toata lumea”, astfel incat sa fii capabil, cu toata sinceritatea, sa ti-o asumi si sa o comunici.

2) Intr-o geopolitica a interconectarii, Romania sta extrem de prost si asta trebuie corectat de urgenta. Toate drumurile mari ne ocolesc. Retelele de infrastructura ne ocolesc. Si aici nu e vorba de ce relatie ai cu Rusia sau cu Europa. Noi constatam ca in aceasta geopolitica a interconectarii noi nu existam. Asta va fi un dezastru. Daca Romania cade de pe harta acestor retele, vom fi complet marginalizati.

3) Consistenta interna, adica tesutul comunitar, ceea ce ne leaga, valorile acelea care sunt dincolo de scrutinul cotidian, cele care ne dau sentimentul de „noi”. Toate aceste razboaie in care Romania este de cel putin 10 ani, razboaie nemiloase in care dialectica violentei pare ca nu se mai opreste, acestea vor stimula lipsa de incredere in comunitate, lipsa de incredere ca se poate face ceva.

Ruptura asta cultivata de multi intre Ardealul prosper si restul tarii neprospere sunt semnele unor asemenea rupturi care se produc in Romania si care trebuie oprite. Toate aceste batalii interne vor constitui presiuni pe o Romanie care incepe, din pacate, sa etnicizeze, sau sa regionalizeze foarte multe conflicte politice. Incepem sa ne uitam la conflicte din perspectiva regionala. Iar asta este un lucru foarte grav. Centenarul de anul viitor, din aceasta perspectiva, poate si trebuie sa aiba inclusiv o functie curativa.

RC: Domnule profesor, va multumesc.