Dupa viteza de propagare din primele etape si lipsa unor informatii concrete despre noul virus, solutia ramanerii acasa parea sa fie singura care va face ca lucrurile sa nu scape de sub control. Toate tarile care au facut-o din pripa au avut un varf al contaminarii mult mai scazut decat cele care au ezitat sau au experimentat o imunitate de turma, care azi se dovedeste prin teste a fi fost utopica.

Insa cu cat populatia statea mai mult acasa, cu atat era mai evident ca o astfel de situatie nu avea cum sa fie perpetuata fara sa ne duca intr-un crah economic ce ne-ar fi intors cu decenii in urma. Dupa socul initial, emotiile excesive au inceput sa dispara, facand din ce in ce mai mult loc unor analize si solutii lucide, de natura a salva economia si, pana la urma, bunastarea populatiei. Alternativa nu mai era intre moarte si saracie. Exista o solutie de mijloc, care urma sa asigure tranzitia pana la momentul gasirii unui vaccin. Solutia se numea “sa invatam sa traim alaturi de virus”. Acesta era planul acceptat si promovat la unison  si care a stat la baza deciziei guvernelor de a relaxa masurile de izolare, pentru a salva ce se mai poate din economiile tarilor afectate.

Astazi vedem cum acest plan este defunct in conditiile in care o minoritate deloc de neglijat il considera total inutil. Sa invatam sa traim alaturi de virus? Serios? In primul rand, nu avem ce invata, pentru ca stim totul deja. Si, in al doilea rand, despre ce virus vorbim?

Toti suntem experti in virusologie si cu cat sursele sunt mai obscure, cu atat mai bine. Pentru ca expertii si oficialii astia ne mint tot timpul, nu-i asa? De  altfel, sursele sunt validate in primul rand de opiniile puternice pe care deja le avem. Iar acest timp de comportament este demonstrat de studii psihologice consacrate. In primul rand, e vorba de tendinta umana de a filtra informatiile pe care le primim, evitandu-le pe cele care ne contrazic opiniile deja formate. In al doilea rand, cu cat ignoranta este mai mare, cu atat opiniile sunt mai ferme si nu exista indoieli. Stiu, suna neplacut, dar asa suntem toti croiti…

Iata cateva paragrafe relevante dintr-un comentariu scris in toamna anului trecut.

“In martie 2014, Washington Post a realizat un studiu in SUA pe un esantion national reprezentativ, in contextul invaziei Crimeei de catre Rusia. Intrebarea pusa a fost: cum ar trebui sa actioneze SUA in Ucraina?

In conditiile in care 2/3 dintre americani sustineau ca urmaresc situatia cel putin “oarecum indeaproape”, rezultatele sondajului au fost surprinzatoare. Desi doar unul din sase americani au putut identifica Ucraina pe harta, s-a descoperit o stransa corelatie intre ignoranta lor si preferintele in ce priveste calea pe care ar trebui sa o urmeze SUA: cu cat eroarea de pozitionare pe harta a Ucrainei a fost mai mare, cu atat apetitul pentru o interventie militara a SUA a fost si el mai ridicat. Cu alte cuvinte, cu cat populatia a fost mai ignoranta in ce priveste situatia geopolitica, cu atat a avut opinii mai ferme in ce priveste interventia militara a SUA.

Este doar o ipostaza a unei tendinte extrem de ingrijoratoare cu care ne confruntam, iar Romania nu face exceptie. Este vorba de o aversiune generala la opinia specialistilor intr-un domeniu sau altul. Ca este vorba despre utilizarea vaccinurilor, forma Pamantului, politica monetara a Bancilor Centrale, ca sa dau cateva exemple,  oricine este calificat sa se pronunte si sa decida. Spoiala de cunostinte pe care internetul poate sa o ofere celor pana mai ieri novici creeaza iluzia unei discutii de la egal la egal cu cei care au acumulat o experienta de o viata intr-un domeniu. (…)

Aceste abordari de grup sunt un amplificator al unor tendinte individuale documentate de psihologi si numite“efectul Dunning-Kruger” dupa numele psihologilor care l-au studiat. Concluzia studiului lor este ingrijoratoare: cu cat cineva este mai incompetent, cu atat mai mare certitudinea ca este foarte calificat pentru ceea ce face. Aceasta tendinta nu doar ca ii afecteaza procesul decizional si rezultatele acestuia, dar il impiedica si sa constientizeze si sa corecteze situatia in care se gaseste.

Suntem atat de increzatori in noi insine si atat de siguri ca adevarurile noastre sunt mai presus de oricare adevaruri ale altora, indiferent cine sunt ei, incat, de multe ori, incompetentii sfarsesc prin a fi ultimii care realizeaza ca gresesc. Iar cand realitatea ii contrazice, fie apeleaza la crearea unei realitati paralele, fie apeleaza la o solutie fara gres: teoria conspiratiei.”

Problema este ca aceasta minoritate contestatara va fi cea care va decide evolutiile economice viitoare. Iar asta se vede cu claritate in toate tarile care au redeschis prematur spatiile publice, iar acum sunt nevoite sa le inchida la loc. Minoritatea celor care cred ca stiu tot va decide prosperitatea economica a majoritatii populatiei.

Este insa un lucru pe care un guvern responsabil nu ar trebui sa-l tolereze.  Niciun guvern nu ar trebui sa fie atat de inconstient incat sa-si imagineze ca bancile centrale vor putea tipari la nesfarsit bani, fara ca, in final, sa se ajunga la hiperinflatie. Dupa cum niciun guvern nu ar trebui sa astepte ca populatia sa se dumireasca singura in legatura cu faptul ca isi joaca viata la ruleta ruseasca. Un singur glont in butoiul pistolului, deci sanse mici sa mori…?

Tocmai am vazut extremele intre care poate sa penduleze psihicul maselor. La inceputul pandemiei, toata lumea era scandalizata de faptul ca se face mult prea putin pentru o epidemie atat de periculoasa, ca ar trebui sa se testeze mai mult si ca gravitatea situatiei este mult subevaluata de catre autoritati. Dupa mai putin de trei luni, pendulul basculase in cealalta extrema. Totul era o cacealma, o mare pacaleala, pentru ca „gripa” nu justifica in nicun fel masurile abuzive luate de oficiali.

Cu o astfel de instabilitate emotionala nu poti lupta cu o pandemie. Motiv pentru care este esential sa ne readucem capul pe umeri si sa dam crezare celor calificati si informati si sa privim in lume. Iar daca pozele din cosmos sunt trucate ca sa ascunda faptul ca Pamantul este plat, gropile comune din Brazilia, SUA  sau Italia, nebunia din spitalele suprasolicitate si oamenii ramasi cu sechele pe viata sunt cat se poate de reale.

Glontul exista. De cate ori aveti curajul sa apasati pe tragaci, sperand ca veti scapa?

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate