Este una dintre regulile cele mai simple pe care le urmeaza pana si cei mai sofisticati investitori institutionali. Este un principiu care spune ca economisirea/investirea este de dorit sa se faca in diferite instrumente pentru a micsora riscul investitonal, pentru a avea surse diferite de venit.

Nimeni nu are globul de cristal prefect care sa ii spuna exact cum va arata viitorul. Nici macar cei care detin modele extrem de sofisticate de analiza si, cu atat mai putin, cei care sunt absolut amatori in domeniu. Din acest motiv, prin investirea in diferite instrumente financiare, se obtin cel putin doua beneficii: diversificarea riscului si crearea unui portofoliu investitional si a unor surse de venit care nu sunt corelate intre ele, adica care nu se misca in aceeasi directie tot timpul. Daca una performeaza mai putin sau deloc, acest lucru va fi compensat de evolutia celelorlalte plasamente.

Depre „beneficiile” unei dependente unice de un furnizor de venituri va pot povesti bunicii nostri care traiesc doar din pensia publica platita de stat. Tocmai acesta a fost unul dintre motivele pentru care sistemul de pensii din Romania a fost gandit ca avand atat o componenta privata cat si una publica: diversificare surselor de venit la pensie.

Sigur, urmatoarea intrebare ar fi: dar indeplinesc ele si principiul necorelarii? Adica, daca sufera una, nu va suferi obligatoriu si cealalta? Nu neaparat, avand in vedere principiile diferite pe care se bazeaza si, ca urmare variabilele diferite care le influenteaza.

Pe de o parte pilonul 1, pensia publica, care nu se bazeaza pe acumulare de bani, va depinde, de tendintele demografice. Un element esential al functionarii tuturor sistemelor publice de pensii, de cand au fost infiintate, oriunde in lume. O variabila care acum este intr-un declin major in toate tarile dezvoltate. Aparent cu cat dezvoltarea economica creste, cu atat se nasc mai putini copii. Si cu cat mai putini tineri vor fi in viitor in Romania, cu atat mai putini bani vor fi pentru plata pensiilor noastre publice.

Un alt exemplu de variabila care va influenta viitoarele pensii publice este generozitate guvernelor de a plati din ce in ce mai multe pensii speciale. Pentru ca aceste pensii exceptionale, cu cat vor fi mai multe, cu atat mai multi bani for consuma din bugetul de asigurari sociale, lasand mai putini bani pentru plata pensiilor „normale”.

Nici una dintre aceste variabile nu au relevanta pentru sistemul privat de pensii. Banii acumulati in conturile de pensii private de fiecare dintre noi depind doar de contributiile noastre individuale. Ele sunt imune la demografie si nici nu sunt administrate de guverne care sunt tentate sa sacrfice interesele pe termen lung ale populatiei pentru beneficii pe termen scurt.

Deci, da, criteriul de necorelare functioneaza si el, avand foarte mult sens o diversificare a surselor de venit la pensie in acest fel. Si, desigur, in masura in care economiile va permit puteti folosi si alte modalitati de investire: depozite bancare, titluri de stat, fonduri de investitii si asa mai departe.

Ideea in final este ca, daca la un moment dat vi se va oferi posibilitatea sa puneti toate „ouale” doar in cosul sistemului public de pensii, sa va ganditi de doua ori inainte de a lua o astfel de decizie.

Un Paste fericit!


Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate

Loading