Sunt bucurestean si imi place sa schiez. Asta nu ma impiedica insa sa constat obsesia total nepotrivita a decidentilor romani si a multor concitadini pentru aceasta autostrada pe Valea Prahovei. Pentru ca o tara cu resurse financiare atat de putine precum Romania si cu un buget de investitii “pe sponci” din motive prea cunoscute, ar trebui sa prioritizeze acele investitii cu impact maxim in economie.
Dar nu ar putea sa aiba un astfel de impact si o autostrada pe Valea Prahovei? Bucurestenii se inghesuie acolo in weekend-uri, mai ales vara si iarna, si noi si noi partii si instalatii pe cablu apar.
Impactul economic este mic si va fi din ce in ce mai mic. Valea Prahovei este o destinatie exploatata aproape de potentialul ei maxim, dovada fiind supraaglomerarea umana si automobilistica a statiunilor, in conditiile in care spatiile de cazare au crescut permanent, in timp ce spatiile de recreere si de parcare au crescut foarte lent sau au batut pasul pe loc. Si vestea proasta este ca potentialul e probabil sa fie chiar in scadere
Un articol recent din the Economist atragea atentia asupra faptului ca schi-ul si snow boarding-ul au depasit momentul de maxim, intrand pe o panta descendenta. Articolul citeaza un studiu facut in principalele destinatii de schi ale lumii, ce indica faptul ca numarul de vizitatori-schiori in statiunile de schi a scazut de la 350 de milioane in 2008-2009 la 320 de milioane in 2015-2016. Declinul din tari precum SUA, Canada, Franta, Elvetia, Italia si Japonia ar fi avut un impact si mai dramatic asupra cifrei totale, daca nu ar fi fost China, unde numarul de schiori s-a triplat in aceeasi perioada.
In esenta exista doua cauze pentru o astfel de tendinta in destinatiile traditionale din tarile dezvoltate: incalzirea globala si imbatranirea rapida a populatiei. Un studiu al OECD din 2007 sugereaza ca o incalzire cu 2 grade a temperaturii medii in zonele alpine ar face ca 40% din statiunile montane sa fie in imposibilitatea de a mai opera ca statiuni de schi timp de cel putin 100 de zile, o perioada considerata minima pentru a fi rentabile.
In plus, chiar daca numarul celor care schiaza in pofida varstei avansate este in crestere, el nu este de natura sa compenseze numarul mai mic de tineri schiori care vin din urma si care reflecta evolutiile demografice negative.
Romania se incadreaza perfect in acest tablou, in conditiile in care are partii de schi la inaltimi mai degraba mici, iernile sunt in mod evident din ce in ce mai blande, iar ritmul de imbatranire a populatiei este accelerat. (Nu va luati dupa frenezia cu care primarii din Romania construiesc piste de schi la altitudini joase.)
Si atunci pentru ce mai este o autostrada pe Valea Prahovei o prioritate zero? Cine se va mai duce la munte iarna in conditiile in care zapada va fi din ce in ce mai putina? Se vor inghesui toti bucurestenii schiori pe partia de cateva sute de metri de la Cota 2000? Un proiect atat de costisitor precum o autostrada in zona montana nu va putea contracara in viitor eficient tendintele negative in turismul montan aduse de schimbarile climatice si demografice.
Inseamna asta ca nu ar trebui facut nimic? Catusi de putin. Dar solutia trebuie sa fie un compromis care sa nu angajeze resurse excesive in comparatie cu impactul produs.
In aceasta iarna am schiat la Zell am See, o statiune montana din Austria care seamana izbitor cu Sinaia. Prima are 9.500 de locuitori, a doua 10.500. Amandoua se afla la aceeasi altitudine fata de mare, apoximativ 750 de metri, si amandoua sunt prinse intr-un cleste format de munte si apa: Sinaia pe malul Prahovei, iar Zell am See pe malul lacului Zell.
In pofida faptului ca se afla pe o axa rutiera importanta, circulatia in orasul austriac este mai degraba modesta, pentru simplul motiv ca circulatia de tranzit este deviata printr-un tunel de doua benzi care trece pe sub oras. Un tunel de 5km care a costat 100 de milioane de euro (in poza alaturata). O solutie perfecta si pentru statiunile romanesti de pe Valea Prahovei, care ar fluidiza in acest fel traficul crescut substantial si ar creste calitatea aerului pe care il respira astazi turistii cand se plimba pe strazile pline de coloane de masini.
O astfel de abordare pragmatica ar permite alocarea fondurilor catre acel vector de transport care ar face cu adevarat diferenta la nivelul economiei nationale, prin potentarea reciproca a doua regiuni istorice,Transilvania si Moldova, prin stimularea schimburilor comerciale si umane pe axa vest-est, Europa de Vest-Moldova. Fara doar si poate ca in aceasta regasire principalul beneficiar ar fi Moldova istorica de pe ambele maluri ale Prutului, zone lasate intr-un mod inexplicabil in izolare pana acum si carora strategia de realizare a axelor de transport nu le ofera nicio speranta intr-un viitor previzibil.
Ar fi o naivitate de neiertat sa ne imaginam ca Romania mai poate creste economic doar prin Transilvania si Bucuresti si o dovada de iresponsabilitate sa ignoram slabirea coeziunii nationale pe care polarizarea geografica extrema o produce. Singura sansa de crestere economica pe termen lung, de aducere a romanilor inapoi in tara si de conectare a Moldovei si Republicii Moldova la fluxurile economice europene purtatoare de dezvoltare este construirea unei autostrazi care sa traverseze Carpatii Orientali.
Din acest motiv, sa discuti despre o autostrada catre statiunile de pe Valea Prahovei, in timp ce afirmi ca pentru conectarea la dezvoltare a unei intregi regiuni istorice nu exista bani, este un cinism greu de acceptat.
Moldova istorica trebuie pur si simplu scoasa din izolare. Pentru asta merita din plin ca noi, bucurestenii, sa ne micsoram pretentiile.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate