Presedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Junker, a vizitat saptamana trecuta pentru prima data Romania in calitatea pe care o detine. Vizita precedenta a domniei sale data tocmai din 2003, un motiv suficient de important pentru ca sa nu ratez o astfel de intalnire. Mai ales ca era un prilej excelent de a discuta cele cinci scenarii ale sale legate de viitorul UE, care au provocat atata emotie in Romania si nu numai. Motiv pentru care am acceptat invitatia de a participa la “intalnirea cetateneasca” (N.B. terminologia oficiala) pe care acesta a avut-o alaturi de doamna Comisar Corina Cretu, intr-o sala a Muzeului de arta al Romaniei, umpluta pana la ultimul loc.
Intalnirea era gandita sa faciliteze dialogul intre cetateni si invitati pe tema viitorului Europei. Am sa trec peste multumirile, cred eu, excesiv de repetate, care i-au fost adresate pentru sprijinirea Romaniei in procesul de aderare si integrare si am sa ajung la calitatea dialogului. Din pacate, un dialog esuat prin prisma calitatii intrebarilor adresate din sala.
Organizatorii au preferat sa mizeze pe spontaneitatea dialogului, pentru a da un caracter cat mai autentic discutiei dintre cetateni si Presedintele CE. Un demers legitim la prima vedere, dar, asa cum s-a dovedit, si riscant. Pentru ca, atunci cand ai beneficiul unei astfel de vizite extrem de rare, asa cum istoria o dovedeste, ar trebui sa incerci sa profiti de ea la maxim prin angajarea unei discutii de calitate, cu atat mai mult cu cat timpul a fost foarte strans.
Asta insa ar fi presupus o filtrare a intrebarilor adresate, in asa fel incat cele cu adevarat provocatoare si relevante sa ajunga la onoratul oaspete. Pentru ca mi se pare incredibil faptul ca, in pofida aprinselor dezbateri din spatiul public, dupa 60 de minute nimeni nu gasise de cuviinta sa il roage sa expuna cele cinci scenarii pe care le propune liderilor europeni, unul dintre ele fiind al Europei cu mai multe viteze. Din pacate mult mai interesante au fost pentru unii raspunsurile d-lui Juncker in legatura cu birocratia din ministerele Romaniei. Nici macar ale Comisiei Europene…
Dar entuziasmul participarii a fost mare, numeroasele maini ridicate pentru intrebari facand ca mana mea sa ramana neridicata, motiv pentru care voi adresa aici intrebarea mea pentru domnul Juncker. “Pentru” domnul Juncker nu in sensul in care este o intrebare la care domnia sa sa raspunda, ci o intrebare pentru a fi pusa de domnia sa mai departe liderilor europeni, care s-au si grabit sa semnaleze optiunea lor pentru o Europa cu doua viteze in care tarile lor sa fie nucleu: Germania, Franta, Spania si Italia. Iar intrebarea incomoda pe care domnul Juncker ar trebui sa o puna celor patru entuziasti ar fi:
Ce legitimitate aveti pentru a promova o integrare mai profunda a tarilor pe care le conduceti?
Adica in mandatul politic dat de alegatori acestor lideri figureaza si proiectul unei integrari mai profunde? Pentru ca filmul in care liderii o iau inainte, uitand sa ia impreuna cu ei si cetatenii, l-am mai vazut in Europa si a adus UE in pragul unei crize existentiale. Este atitudinea de aroganta cea care sta la originea frustrarii si neincrederii care inca persista. O integrare care ar fi trebuit realizata impreuna cu cetatenii a fost realizata de multe ori in pofida lor. Institutiile si liderii europeni au esuat, din pacate, in demersul lor de a ”vinde” populatiei obiectivul unei Europe si mai profund integrata.
Or, in aceste conditii, intrebarea este: s-a intamplat acea schimbare la nivelul opiniei publice din cele patru tari care sa justifice reluarea proiectului de integrare profunda, pe care, iata, politicienii sunt gata sa si-l asume? Eu cred ca mai degraba nu. Peste tot in Europa vedem o ascensiune a partidelor eurosceptice care sugereaza amplificarea unei anumite stari de spirit. Iar celor care vor spune ca victoria categorica a candidatului de centru Emmanuel Macron din turul doi al alegerilor prezidentiale franceze este un mandat dat pentru o integrare mai profunda, le-as semnala ca votul a fost mai degraba impotriva dezintegrarii promovate de Marine Le Pen, ceea ce este cu totul altceva decat un vot in favoarea unei integrari mai profunde. Si as mai aminti ca partidul doamnei Le Pen a devenit intre timp principala forta de opozitie din Franta, intr-o crestere notabila fata de anii trecuti, iar in cazul uni esec economic al presedintelui Macron, multi analisti considera ca Le Pen are drumul deschis la urmatoarele alegeri prezidentiale. Deci exista si cel putin o jumatate goala a paharului, daca nu chiar mai mult.
Vad la nivelul liderilor politici europeni mai apropiati sau departati incapacitatea de a invata din greselile trecutului. Naivitatea abordarilor de tip sa ne intoarcem la “business as usual” (abordarile cu care eram obisnuiti) nu va duce la rezolvarea problemelor existente, ci doar le va amplifica. Iar daca ma intrebati pe mine, totul pleaca de la economie si prosperitate. Iar aici pasii Europei sunt suficient de timizi pentru a fi departe de a genera satisfactie in randul populatiei si entuziasm in a-si urma liderii.
Cineva spunea intr-un forum recent ca UE nu ar trebui condusa de cele mai mari tari, ci de cei mai capabili lideri. Ar fi ideal, dar pare utopic. Sau nu?
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate