Inarmarea economica si militara a marilor puteri iliberale – Rusia și China, îndeosebi – a fost realizata multumita capitalului provenit din tarile liberale. Lipsa de scrupule a capitalului în a vâna oportunitățile globalizării după căderea comunismului a subțiat clasa de mijloc ”acasă” și a creat în statele autocrate economii atât de puternice, încât societatea capitalistă a devenit dependentă de ele. Avem în față un paradox: capitalul societăților democratice occidentale finanțează slăbirea democrației acestor societăți.
Vanarea oportunitatilor a avut permanent un rol cheie in alocarea eficienta a capitalului, dar…
In calitate de subiecti ai experimentului numit “comunism”, noi si vecinii nostri regionali suntem probabil cei mai in masura sa decretam esecul acestui sistem si sa intelegem si principalele cauze ale disfunctionalitatii lui. Pentru toi cei care am trecut prin acea epoca este, cred, evident faptul ca principala problema a ideologiei comuniste a fost esecul intelegerii ca atat de mult propovaduita bunastare a populatiei nu putea fi atinsa ca un scop in sine, oricat de centralizate si politic directionate erau deciziile economice. In plus, egalitarismul a fost calea sigura de a distruge motivatia indivizilor de a se dezvolta pe sine si de a contribui astfel la dezvoltarea societatii.
De fapt, singura cale pentru a creste bunastarea populatiei, trece prin economie. Si nu orice fel de economie. Ci una suficient de libera ca sa produca prosperitate, care sa puna accent nu doar pe cantitate, cat, in primul rand, pe calitate. Pana la urma, valoarea adaugata doar prin inovatie si calitate se creeaza. In mod evident, accentul pus de regimul comunist pe dimensiunea cantitativa nu a fost suficient. Iar explicatia esecului rezida in modul in care erau alocate resursele pe criterii politice si ideologice, nu pe criterii de oportunitate economica.
Si astfel ajungem la cuvantul cheie “oportunitate” si rolul pe care valorificarea ei il are in alocarea optima a capitalului. O astfel de alocare este practic imposibila in societatile in care exista forte dirijiste, care iau decizii pe criterii ne-economice. Regimul comunist este un exemplu extrem, dar, pana la urma, astfel de anomalii sunt practicate in mai toate regimurile autocrate, in care un om sau un grup restrins de oameni isi asuma decizii care nu sunt luate in scopul maximizarii eficientei utilizarii capitalului, ci in scopuri politice sau in interesul unui grup restrins de favorizati.
Un scurt comentariu dedicat celor care se vor grabi sa gaseasca un contra-argument in exemplul Chinei. Cred ca, de fapt, poate reprezenta un exemplu elocvent al loteriei pe care il aduce existenta unui regim autocratic. Este despotul luminat sau nu? Pentru ca dezvoltarea economica fulminanta a Chinei, in pofida unui regim autocrat, a avut la baza existenta a 1-2 “despoti luminati” care au folosit parghiile politice pe care le-au avut la indemna pentru a promova o dezvoltarea economica bazata pe initiativa privata si atragerea masiva de capital strain dirijat intr-un mod inteligent. Insa harta ne ofera o multime de alte tari conduse de regimuri autocrate in Asia, Africa sau America Latina, care nu au avut norocul unor despoti luminati, motiv pentru care se zbat in saracie sau in capcana venitului mijlociu.
…doar vanarea de oprtunitati nu ar fi fost suficienta pentru dezvoltarea postbelica a clasei de mijloc occidentale
Ceea ce vreau sa spun este ca doar capitalismul, doar fructificarea oportunitatilor de catre capital, nu ar fi dus la bunastarea populatiei care traieste in tarile dezvoltate. Existenta unor societati liberale capabile sa furnizeze mecanisme democratice de reechilibrare (check and balances) a fost esentiala pentru distribuirea puterii si avutiei in societate.
Insa am fi naivi daca ne-am imagina ca doar capitalismul si existenta unor regimuri liberale au fost suficiente pentru a aduce o prosperitate net superioara populatiei occidentale prin crearea unei puternice clase de mijloc. In conditiile in care in perioada postbelica economiile depindeau mult de pietele interne, era esentiala existenta unei populatii cu putere de cumparare suficient de ridicata pentru a genera cerere. In plus, nu cred ca trebuie neglijat rolul pe care l-a avut concurenta ideologica in stimularea unei repartizari echilibrate a avutiei intre capital si munca.
Odata cu aparitia blocului comunist condus de Uniunea Sovietica, fiecare dintre ideologii, capitalista sau comunista, trebuia sa-si demonstreze superioritatea in fata propriei populatii. Ce cale mai buna de a promova o ideologie exista decat demonstrarea faptului ca ea asigura populatiei o prosperitate net superioara celei furnizate de ideologia concurenta? Germania de Vest si Germania de Est au fost “vitrinele” concurentei dintre cele doua blocuri ideologice. Fiecare dintre cele doua tari a beneficiat de finantari masive din partea sponsorilor lor, SUA si, respectiv, Uniunea Sovietica, ceea ce le-a permis o reconstructie remarcabil de rapida dupa devastarile suferite in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, ele au sfarsit prin a deveni cele mai prospere tari din vestul capitalist si, respectiv, estul comunist al Europei.
Destramarea blocului comunist si cursa globalizarii au dus la o schimbare profunda a consecintelor vanarii fara scrupule a oricaror oportunitati
Insa, odata cu destramarea blocului comunist, concurenta ideologica a disparut, capitalismul castigase si nu mai avea nimic de demonstrat. In plus, aparitia curentului globalizarii a deschis larg portile migrarii capitalului catre multitudinea de oportunitati pe care lumea le oferea. Cine anume le oferea nu conta prea mult. Investitiile s-au facut in tari democratice si nedemocratice deopotriva, ceea ce nu era neaparat o noutate. In cautare de oportunitati, de-a lungul timpului, capitalul nu a avut prea multe scurpule in a face comert sau a investi in tari cu regimuri autocrate sau dictatoriale, fie ca vorbim de Africa, America de Sud sau Asia.
Insa, pana in anii ’90, aceste gen de relationare economica cu tarile ne-democratice a fost problematica si deobicei contestata in primul rand pe principii etice. Altminteri, tarile cu regimuri dictatoriale sau autocrate din Asia, Africa sau America Latina erau suficient de mici, nedezvoltate si prost conduse pentru a nu deveni importanti rivali geopolitici pentru tarile occidentale si mai ales pentru SUA.
In aceeasi perioada, marele rival geopolitic, Uniunea Sovietica, era o cazemata economica, iar dintr-o perspectiva ideologica era nefrecventabila, asa ca era ocolita de capitalul strain. China la randul ei, chiar daca era tara cea mai populata, era atat de slaba si irelevanta economic, incat nu putea sa aspire la statutul de mare putere.
Demararea reformelor economice chineze urmata de caderea comunismului si a “cortinei de fier” in Europa de Est, accelerarea globalizarii au oferit capitalului oportunitati cum nu mai existasera niciodata pana atunci. Pe masura ce fenomenul globalizarii cuprindea economia mondiala, capitalul avea acces neingradit atat la o piata a muncii calificata, dar mult mai ieftina decat in tarile de origine, cat si la piete de desfacere formate din miliarde de oameni a caror putere de cumparare urma sa creasca.
Pentru capital, vanarea oportunitatilor continua neabatuta, plecand de la ideea ca era reteta sigura prin care detinatorii de capital isi pot multiplica avutia. Iar acum, lucrurile stateau chiar mai bine decat in trecut, avand in vedere ca, prin disparitia blocului comunist, capitalul avea mai putine motive sa pastreze echilibrul alocarii beneficiilor economice cu forta de munca din tarile vestice. Ca urmare, clasa de mijloc din tarile occidentale a incetat sa se mai dezvolte sau a intrat chiar in regres, castigatoare fiind tarile emergente a caror dezvoltare s-a accelerat.
Insa, in acest nou context, vanarea oricaror oportunitati de catre capital, inchizand ochii la normele democratice ale destinatarilor, avea sa aiba consecinte extrem de importante, dincolo de efectele economice. Pentru ca, de data aceasta, nu mai vorbim de tari din Africa sau America Latina.
Inarmarea economica si militara a marilor puteri iliberale a fost realizata multumita capitalului provenit din tarile liberale
Prin deschiderea lor catre investitorii straini, atat Rusia cat si China au inceput sa devina actori economici din ce in ce mai importanti pe lanturile de furnizare globale: Rusia ca producator de hidrocarburi si alte materii prime, China ca procesator si producator de bunuri pentru marile tari dezvoltate. Cu trecerea anilor, relatiile economice dintre tarile dezvoltate, detinatoare de capital, si cele doua tari cu regimuri autocrate, nu a facut decat sa se consolideze ducand in final la o dependenta remarcabila a economiilor dezvoltate de resursele energetice rusesti, de bunurile produse in China sau de piata chineza. In timp ce capitalul capitaliza oportunitatile colaborarii cu astfel de state, politicienii justificau astfel de abordari prin faptul ca integrarea economica a celor doua tari in lumea dezvoltata si liberala, crearea de interdependente puternice vor fi o garantie a stabilitatii geopolitice globale si, de ce nu, ar putea duce si la evolutii democratice in aceste tari.
Realitatea a aratat, in final, naivitatea sau ipocrizia unor astfel de considerente politice, singurul obiectiv atins pana la urma fiind acela de profitabilitate. Hidrocarburile obtinute din Rusia au permis transformarea Europei de Vest si in primul rand a Germaniei intr-un “motor al exporturilor”. In acelasi timp, sumele intrate in Rusia au permis, pe de o parte, reechilibrarea economica a tarii, finantarea armatei, dar si o polarizare sociala dusa la extrem prin crearea unei elite ultrabogate. Insa, din punct de vedere al democratiei, Rusia nu a inregistrat niciun progres.
In ce priveste China, forta de munca ieftina si educata a atras ca un magnet capitalurile. Insa spre deosebire de Rusia care a folosit sumele considerabile de valuta pentru consum, armata si imbogatirea catorva, China a folosit banii pentru dezvoltare prin investitii masive. Aceste directii strategice total diferite ale celor doua tari si-au pus pecetea pe evolutia istorica: economia Rusiei a devenit din in ce mai putin competitiva, pe cand economia Chinei a decolat, devenind cea mai mare economie a lumii dupa PIB si, poate cel mai important, un challenger in devenire al suprematiei americane.
Evolutia economica pe modele diferite a celor doua mari puteri a venit la pachet cu dependenta economica a capitalului occidental de ele. Vanarea oportunitatilor si doar a oportunitatilor a dus la aceasta situatie. Problema este ca, asa cum spuneam mai devreme, marea problema a autocratiilor este ca depind de sansa de a avea un despot luminat. In momentul in care acesta “se intuneca”, incep sa apara intrebarile grave in legatura cu contributia pe care capitalul lumii liberale a avut-o la cresterea puterii economice si militare a celor mai mari doua regimuri autocrate. Acestea la randul lor, isi folosesc puterea nou dobandita pentru a destabiliza si a micsora influenta tocmai a societatilor liberale care au permis capitalului sa prospere decenii la rand si sa sutina inclusiv regimurile autocrate. Daca vi se pare ca totul arata din ce in ce mai mult ca un joc al absurdului, nu va inselati.
Paradoxul prin care capitalismul occidental finanteaza slabirea societatilor democratice occidentale impune o reconsiderare a prioritatilor
In acest context, capitalul occidental trebuie sa isi puna o serie de intrebari extrem de importante. Va continua ca prin relatii economice si investitii sa contribuie la dezvoltarea economica a puterilor iliberale care incearca prin mijloace vazut si nevazute, politice si economice, sa rastoarne ordinea liberala? Adica a acelei oranduiri care a permis insasi dezvoltarea capitalista a Occidentului? Exista alternative viabile la situatia existenta? Din pacate, realitatea nu este incurajatoare.
Haideti sa ne amintim de lipsa oricarei schimbari de atitudine majore din partea capitalului in urma invadarii Crimeei. Mai mult, conform presei internationale, 10 tari din UE au exportat armament in valoare de 350 de milioane de euro catre Rusia in pofida embragoului impus in urma anexarii Crimeei. 78% din vanzari au fost realizate de Franta si Germania. Era o oportunitate, nu-i asa?
In paralel, atitudinea amenintatoare a Chinei in Marea Chinei de Sud, la adresa vecinilor sai si a Taiwan-ului este privita din punct de vedere economic cu detasare. Totul este “business as usual”, iar pandemia a fost de fapt motivul serios de punere in discutie a lanturilor globale de furnizare si nu agresivitatea regionala a Chinei.
Teribila lentoare cu care legaturile economice cu agresorul din Ucraina au fost taiate, faptul ca astazi capitalul occidental finanteaza practic razboiul printr-un model de dezvoltare bazat in principal pe resursele naturale ale Rusiei, faptul ca economia europeana s-a hipertrofiat devenind dependenta de oportunitatile de export din China si de importurile ieftine din aceasta tara, intreg acest mecanism economic care sufla in pupa clubului illiberal care incepe sa se manifeste in chiar tarile de origine a capitalului pune detinatorii acestuia in fata unor decizii extrem de serioase: cat timp vor mai continua, doar de dragul vanarii in orice conditii a oportunitatilor, sa finanteze atacatorii sistemului care le-a permis sa fie avuti prin generarea si acumularea de capital.
Iar lucrul cel mai ingrijorator este senzatia ca o parte a capitalului e departe de a-si fi invatat lectia si ca de abia astepta incheierea in orice fel a razboiului pentru a se reintoarce la “business as usual” acolo de unde a fost obligat sa plece.
(articol publicat in Cronicile Curs de guvernare, mai 2022)
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate