Am publicat de curand o discutie neortodoxa cu economistul sef al BNR, Valentin Lazea, prilej cu care am cazut de acord ca modelul economic de dezvoltare a societatii umane nu mai este sustenabil. In consecinta, teoriile economice ar trebui schimbate fundamental printr-o focalizare pe cresterea PIB per capita si nu doar a PIB. De asemenea, civilizatia umana nu are nicio sansa sa salveze planeta atata vreme cat cresterea populatiei nu se va plafona rapid si cat timp comportamentul nostru consumerist nu se va schimba fundamental.

Sceptic, remarcam ca istoria omenirii ne arata ca schimbari de comportament  nu pot fi decat rezultatul unor motivatii economice  induse de mecanismul pietelor libere sau de politici economice deliberate. Iata ca, la distanta de doar cateva saptamani, sunt nevoit sa recunosc ca am omis un element extrem de important care poate schimba comportamentul uman: pandemia.

Iar consecintele pandemiei actuale vedem cum opereaza cu o precizie matematica exact in directia in care omenirea ar trebui sa se miste pentru salvarea planetei, prin modificarea comportamentului uman. O schimbare care ar fi fost imposibil de imaginat la o astfel de scara si intr-un timp atat de scurt.

Vorbeam de reducerea emisiilor prin renuntarea la cea mai mare parte a calatoriilor cu avionul si la practicarea de excursii virtuale? Este exact ceea ce s-a intamplat. Nimeni nu mai calatoreste acum, ci “viziteaza” Pamantul de la domiciliu.

Vorbeam de micsorarea metodelor poluante de producere a energiei electrice? Iata, fotografii din satelit arata micsorarea dramatica a poluarii produse de termocentralele pe carbune din China.

Vorbeam de micsorarea apetitului consumerist?  Iata-ne siliti sa ne prioritizam serviciile si produsele cu adevarat importante pentru viata noastra.

Si tragic, da, cresterea populatiei globului va fi afectata de vietile pierdute in contextul pandemiei.

Ce se va intampla dupa stingerea pandemiei va demonstra daca am invatat ceva din ceea ce tocmai ni s-a intamplat,  sau ne vom intoarce la comportamentul nostru distructiv si total nesustenabil.

Vom renunta la “aerul de munte” din Bucuresti?

Vom renunta la apa limpede si lebedele de pe canalele Venetiei?

Vom renunta la cele peste 200 de milioane de tone de bioxid de carbon pe care China nu le-a mai emis in aceasta perioada? Adica emisiile pe jumatate de an ale Marii Britanii…

Vom renunta la lucrul de acasa si ne vom intoarce la masinile noastre pentru a petrece ore in trafic?

Pandemia este un prilej extraordinar de resetare a comportamentul nostru.  Sumele imense destinate relansarii economice ar trebui sa fie investite plecand de la cu totul alte principii de dezvoltare:  sustenabile si prietenoase cu natura.

Cineva, pentru unii Tatal, pentru altii Geea si pentru altii Omul, a creat acest virus poate ca sa forteze o reevaluare a prioritatilor noastre si a modului in care ne dezvoltam ca civilizatie pe aceasta planeta.

Trebuie sa profitam de aceasta oportunitate pentru a ne reinventa. A doua oportunitate ar putea fi cu mult mai devastatoare.

Un weekend placut!


Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate

Loading