Un management de calitate al schimbarii presupune o planificare riguroasa a procesului de schimbare, a dozajelor, a unei comunicari de calitate, o evaluare a surselor de rezistenta la schimbare si gasirea de modalitati de minimizarea a ei si, de ce nu, compromisuri. Idei excelente pot sa fie ingropate usor de reactia adversa masiva a celor afectati. Pana la urma, orice schimbare implica factorul uman, iar majoritatii oamenilor nu le plac schimbarile pe care nu le inteleg, care aduc incertitudine sau pe care le percep a fi amenintatoare. Nu mai vorbim de faptul ca multi prefera raul pe care-l o cunosc, unui viitor incert.

Subestimarea importantei unui management profesionist al schimbarii, al comunicarii, a omorat nu o data initiative bune ale unora dintre guvernele Romaniei. Ma gandesc de exemplu la reforma sistemului sanitar de pe vremea guvernului Boc. O reforma de care Romania are nevoie cu disperare, dar care intarzie. In aceeasi masura in care tendintele demografice au facut necesara aparitia sistemul de pensii private acum 11 ani, era nevoie si de o strategie de dezvoltare a unui sistem de asigurari de sanatate private  care sa fie complementare sistemului public. O populatie care imbatraneste rapid pune o presiune imensa nu doar pe sistemul public de pensii, dar si pe sistemul public de sanatate, care va fi imposibil de finantat corespunzator din bugetul subdimensionat al tarii.

Din acest motiv, reformarea sistemului public de sanatate avea toate motivele sa fie realizata. Din pacate, la acel moment nu a existat nicio strategie de comunicare profesionista a reformei respective la care contribuisera inclusiv consultanti straini provenind din tarile cu traditie in domeniul asigurarilor private de sanatate. Totul s-a transformat intr-o galceava, care a pus pe butuci un astfel de proiect primit cu ostilitatea de o mare parte a populatiei, a cadrelor medicale, a presei si a politicienilor. Pentru ca beneficiile si urgenta schimbarilor nu au fost explicate la momentul potrivit, continuam si astazi sa fim scandalizati de conditiile oferite de sistemul public de sanatate. Si cam atat…

Vehementa cu care se discuta astazi despre pensiile speciale/de serviciu risca si ea sa duca intr-o fundatura o schimbare probabil necesara prin prisma polarizarii extreme pe care aceasta abordare o produce in randul pensionarilor prezenti si viitori. Intreg proiectul risca sa fie pus pe butuci din cauza unor abordari hei rupiste. Si asta pentru ca discutia pleaca dintr-un punct gresit.

In primul rand, trebuie remarcat faptul ca beneficiarii pensiilor speciale sunt in marea lor majoritate angajati care ies la pensie cu mult mai repede decat restul populatiei. In acest conditii, sa iti propui trecerea acestor angajati la un sistem bazat pe contributivitate este nerealista si nu este de mirare reactia lor furibunda. Oameni care se pot pensiona dupa numai 25 de ani de activitate nu vor avea nicio sansa sa acumuleze suficiente puncte de pensie, care sa le permita apoi un trai decent inca 20-25 de ani la pensie. (O perioada egala cu perioada de activitate!) Imaginati-va doar ce prabusire a veniturilor la pensionare ar avea aceste categorii, in conditiile in care un cetatean cu o perioada normala de contributie cunoaste o prabusire a veniturilor cu nu mai putin de 55-60% la pensionare.

In concluzie, primul pas, inainte de renuntarea la pensiile speciale, ar trebui sa fie regandirea varstei de pensionare pentru categoriile de angajati vizate. La urma urmei, speranta de viata creste pentru toti romanii si daca varsta de pensionare standard este in crestere, logic ar fi sa fie in crestere si varstele de pensionare speciala. De ce nu, pana la egalizare cu cele „de rand”..

Este cred strigator la cer ca, in contextul unei forte de munca deficitare, oameni care ajung in varful carierei prin maturitatea profesionala dobandita sa fie pusi pe linie moarta printr-un sistem care ii incurajeaza sa se pensioneze. Ati remarcat in toate filmele americane care este media de varsta a judecatorilor? Daca vi se pare ca undeva in jur de 60 de ani nu va inselati. Pentru ca varsta de pensionare a uui judecator in America este undeva in jur de 65 de ani.  Nu e logic oare ca un act de judecata sa se bucure de experienta, echilibru si intelepciunea pe care varsta le confera unui magistrat profesionist?

Trecerea la contributivitate a oricaror categorii salariale este sortita esecului din start daca perioada de contributivitate nu este suficient de lunga. Iar pentru categoriile profesionale vizate ea, cu siguranta, nu este suficient de lunga. Asta inseamna ca subiectul cu care ar trebui sa incepem intreaga dezbatere publica nu ar trebui sa fie abolirea pensiilor speciale, ci cresterea varstei de pensionare pentru beneficiarii lor. Ceea ce, apropo, ar insemna si intarzierea momentului cand ele ar incepe sa fie platite.

Si poate ca pensiile speciale nici nu le vom mai desfiinta abrupt daca la marirea varstei de pensionare vom mai adauga o conditie. Cercetarile arata ca pentru pastrarea unui trai decent la batranete, pensia ar trebui sa reprezinte 80% din salariul avut in perioada activa. In cazul in care obiectivul real al pensiilor speciale este pastrarea nivelului de trai din timpul vietii activve, atunci acestea ar trebui plafonate la 80% din salariul avut in momentul pensionarii. Pentru ca, in momentul de fata sistemul de pensii speciale este un sistem abuzat, un sistem deturnat, care permite ca unii pensionari sa aiba pensii egale cu sau mai mari decat salariile avute la pensionare, prin manipularea bazei de calcul. Mai mult, pot beneficia de pensii speciale si cei care nu au profesat tot timpul in domeniul respectiv.

In sfarsit, o renuntare graduala la sistemul de pensii speciale ar putea poate fi mai usor acceptata de categoriile profesionale vizate. Astfel, angajatii care beneficiaza astazi de posibilitatea de a primi pensii speciale ar trebui sa se poata pensiona la varste mai apropiate de varstele de pensionare normale. In acelasi timp, toti cei care intra in sistemele respective ar trebui sa nu mai beneficieze de pensii speciale, ci poate doar de niste salarii mai bune. Pentru ca, acele limitari sau eforturi suplimentare pe care unele categorii profesionale le invoca ca justificare la pensiile speciale ar trebui remunerate prin salarii si nu prin pensii. Asa cum este cazul marii majoritati a ocupatiilor din Romania, munca grea, stresanta, supercalificata etc. este platita in momentul prestarii ei si nu la pensie.

Vor intra mai putini candidati in unele categorii profesionale in lipsa pensiilor speciale? Cel mai probabil da. Dar prelungirea varstei de pensionare va putea crea ragazul de timp necesar pentru echilibrarea raportul dintre cerere si oferta pe piata muncii din domeniul respectiv, prin preluarea socului indus de scadere temporara a interesului pentru a lucra in acel domeniu.

Va crea inechitati intre aceleasi categorii profesionale de varste diferite? Da. Dar cercul vicios trebuie rupt de undeva, iar solutia ideala nu exista. E nevoie de compromisuri care sa impiedice o reactie in lant a institutiilor de forta ale statului, carora trebuie sa li se ofere o solutie onorabila de compromis.

Pentru ca o reforma atat de complexa, care se adreseaza institutiilor importante al statului sa aiba succes, e nevoie de o abordare graduala si de solutii negociate intre parti. Altiminteri, esecul ei este asigurat si va face orice tentativa viitoare si mai dificila.

Un weekend placut si Sarbatori fericite!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate