Intr-o postare recenta intitulata “Romania fara investitii straine? O puteti privi in ochi” explicam ca o declarare a capitalului strain ca neavenit, dintr-un nationalism economic excesiv, ne poate duce intr-o situatie perfect predictibila. O situatie care nici macar nu este imaginara, si pentru prezentarea careia nici macar nu trebuie sa fiu crezut pe cuvant. Caci ea poate fi observata cu ochiul liber in subdezvoltarea Moldovei istorice. O regiune cu investitii straine extrem de putine.

Ne aflam din nou intr-o situatie similara cand discutam despre subiectul plafonarii dobanzilor la credite. Are consecinte sau nu? Dispar creditele sau nu? Din nou, avem unde sa ne uitam ca sa intelegem consecintele. Iar acest loc, poate paradoxal pentru unii, este piata titlurilor de stat. Care e legatura?

Titlurile de stat reprezinta practic imprumuturi, credite luate de statul roman de la institutiile financiare pentru acoperirea deficitului de finantare pe care il are. In aceeasi masura in care si o familie ia un credit pentru a-si acoperi nevoile de finantare. Si ce credeti? Ministerul de finante a incercat in luna octombrie a anului 2017 de mai multe ori sa plafoneze sau sa incetineasca cresterea dobanzilor pe care institutiile financiare o cereau. Cum? Prin refuzul oricarei oferte de finantare a carei dobanda depasea un anumit nivel, un semnal sugerand ca nu e dispus sa plateasca dobanzi mai mari. Din nou, o abordare similara planului de plafonare a dobanzii pentru populatie.

Ce s-a intamplat? In 6 licitatii a sfarsit prin a nu mai obtine niciun credit, niciun ban. Bancile si alti investitori au refuzat sa crediteze guvernul roman la dobanzile plafonate de acesta. De ce? Pentru ca anticipatiile inflationiste si perceptia unui profil de risc in crestere pentru Romania i-au facut pe investitori sa astepte dobanzi mai ridicate, independent de ce isi dorea de fapt Ministerul de finante. Cam asa functioneaza pietele… Daca cererea nu se intalneste cu oferta, ele se blocheaza, iar banii raman la cine ii are.

De altfel, privind graficul de mai jos, vedem cum asteptarile investitorilor, ale creditorilor, dicteaza in final evolutia dobanzilor care este in crestere, in pofida incercarilor beneficiarului de a le plafona. Astfel, coloana albastra marcheaza tocmai luna octombrie, cand 6 licitatii au fost anulate pentru a plafona cresterea dobanzilor. Cu ce rezultat? Se vede cum ele au continuat sa creasca si dupa aceea.

O a doua initiativa discutabila este legarea plafonului dobanzii pentru creditele ipotecare, adica credite cu maturitati de peste 10 ani, de dobanda de politica monetara a BNR, care este dobanda platita pe depozite la…1 luna.  Proiectul de lege spune ca “dobanda pentru creditele ipotecare sa nu depaseasca de 2,5 ori dobanda de referinta a BNR”. La prima vedere, o astfel de masura pare sa favorizeze intoarcerea la dobanzile variabile. Pentru ca o dobanda fixa, in cazul in care BNR se afla intr-un ciclu de scadere a dobanzii cheie, poate sa ajunga sa depaseasca raportul de 2,5 in cazul in care nu este si ea scazuta. Si viceversa. Deci directia luata de din ce in ce mai multe banci de a oferi dobanzi fixe si automat predictibilitatea ratelor bancare va trebui sa se reverseze. Un mare pas inapoi tocmai pentru clienti.

 Dar haideti sa presupunem ca legiuitorul nu si-a dorit acest lucru si chiar presupune ca legea se refera la dobanzile fixe cu care se dau creditele. In acest caz, va invit sa ne intoarcem la graficul de mai sus si sa ne uitam in ce masura dobanda “creditului ipotecar” luat de statul roman, adica randamentul titlurilor de stat la 10 ani,  a avut vreo legatura de-a lungul timpului cu dobanda cheie a BNR. Observam fluctuatii mari si este normal sa fie asa. In timp ce deciziile legate de dobanda cheie se iau tinand cont de perspectivele inflationiste in urmatoarele 12-18 luni, creditarea statului pe un interval de 10 ani se face la o dobanda care sa reflecte asteptarile nicidecum pe termen scurt, ci mai degraba pe termen mediu si lung. In aceste conditii, stabilirea unui raport fix de 2,5 are toate sansele sa duca la griparea pietei.

Un sondaj ad-hoc realizat pe un site popular arata ca mai mult de jumatate dintre respondenti considera plafonarea dobanzilor o decizie buna. Nu ma mir. Sunt convins ca si mai multi ar fi de acord cu inghetarea prin lege a cursului de schimb, astfel incat el sa nu mai fluctueze. Este asta suficient pentru ca o astfel de decizie sa fie votata in Parlament?

Un weekend placut!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate