Copaci rupti si prabusiti in lac.
Pontoane surpate si lasate de decenii in aceasta stare.
Gauri in consolidarile de beton ale malurilor.
Alunecari de mal care genereaza crapaturi din ce in ce mai mari pe aleile pietonale.
Aleea dintre lac si clubul Diplomat cufundata noaptea intr-o bezna totala.
Vaporase vechi de pe vremea copilariei mele, vaporase mai noi care nu-mi amintesc sa le fi vazut vreodata functionand.
Biciclisti, alergatori si familii iesite la plimbare se inghesuie de-a valma pe aleile inguste.
Dale lipsa pe alei, care invita la glezne scrantite si cazaturi.
Un pod pietonal care, pentru ca nu suntem olandezi, a fost gandit atat de bine incat trebuie demontat cu totul pentru a permite trecerea vaporaselor in zona de garare.
Cohorte de paznici care zi si noapte pazesc aceste ruine, aparand iarba si copacii – nu e clar de cine. (Apropo, ati mai vazut undeva in lume asa ceva?)
Totul sub fluturarea timida a unui steag zdrentuit al Uniunii Europene, institutia care ar putea finanta renasterea acestui parc.
Salvati cea mai bine pazita ruina – parcul Herastrau!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate