…chiar inainte sa inceapa petrecerea. Cam asta ar fi traducerea adaptata a unei glume facute de unul dintre presedintii Fed,  William McChesney Martin, care a guvernat banca centrala a SUA intre 1951 si 1970 sub cinci presedinti. In original gluma lui este: “The job of the Federal Reserve is to take away the punch bowl just as the party gets going”.

In Romania, BNR inca nu s-a hotarat sa plece cu bautura, chiar daca petrecerea a inceput, aducandu-ne aminte de perioada pre-criza. Cresteri salariale si de vanzari cu amanuntul de doua cifre, creditul de consum din nou la maxime istorice, iar cresterea accelerata a deficitului extern da masura incapacitatii economiei locale de a face fata unei cresteri explozive a cererii interne. Nu s-a hotarat inca sa plece cu bautura, dar, cu prilejul prezentarii raportului despre stabilitatea financiara, s-a hotarat sa aprinda lumina, ca sa putem sa vedem mai bine cat de “ametiti” suntem, precum si lucrurile de care ne-am putea impiedica.

Probabil una dintre cele mai importante  afirmatii din raport este anticiparea faptului ca UE se indreapta spre o organizare in doua viteze. „Avand in vedere dinamica probabila a evenimentelor- separarea Uniunii Europene in doua zone conceptual diferite –  deciziile vor fi necesare mai devreme decat se estima anterior (…) Ar fi de dorit ca Romania sa faca o alegere clara privind strategia sa pe termen lung: fie ca membru al nivelului interior, integrat (atunci cand va fi suficient de pregatita pentru aceasta), fie ca membru al nivelului exterior, independent. (…) Devine necesara conturarea unei pozitii de tara cu privire la optiunea Romaniei: (i) de a face parte din grupul statelor euro cand va fi pregatita, dar demarand procesul de aderare prin pregatirea unei foi de parcurs, sau (ii) de a ramane in grupul statelor non-euro care au obligatia de aderare la zona euro pe termen lung, dar care nu realizeaza demersuri in viitorul apropiat.”

Necesitatea luarii unor decizii strategice este fara doar si poate imperios necesara si este si ceea ce am sustinut in „Chef pe muzica de pe Titanic?”. Pe de alta parte, simt nevoia sa nuantez comentariul din raport. Multi dintre dumneavoastra stiu ca in ultimii ani am semnalat de numaroase ori faptul ca viitorul UE va fi, cel mai probabil, unul cu „doua viteze”. Dar, in opinia mea, asta nu inseamna insa ca cele doua grupuri vor fi determinate de membrii zonei euro si de cei din afara. Chiar in interiorul zonei euro exista tari care nu isi doresc o integrare mai profunda, sau care chiar daca isi doresc, nu pot, pentru ca economia lor nu face fata ritmului impus de grupul de tari nordice conduse de Germania. Asta inseamna ca provocarea pentru Romania este de fapt chiar mai mare decat cea identificata in raport, care vorbeste de Europa cu doua viteze, dar suprapunand-o peste zonele euro si non-euro. In cazul in care anticipatiile mele se confirma si „nucleul” european se va realiza in primul rand pe criterii de competitivitate economica si vointa politica de integrare profunda, indiferent ce isi va dori Romania, ea nu se va califica, in cel mai bun caz, o lunga perioada de timp pentru a intra intr-o astfel de categorie, deoarece barierele de intrare vor fi  inaccesibil de ridicate.

Acesta este motivul pentru care continui sa cred ca aderarea la zona euro nu ar trebui sa fie un obiectiv pentru Romania, ci micsorarea rapida a decalajului de dezvoltare fata de restul tarilor, urmand ca de abia apoi sa decidem care sunt pasii urmatori, in functie de structura pe care o va mai avea UE in acel moment. Daca va mai avea vreo structura, scuzata fie-mi rautatea. Ceea ce ma duce la urmatorul risc major identificat pe buna dreptate: Brexit-ul.

Este un risc care cred ca nu ar trebui sa fie subapreciat. Faptul ca firmele din Londra, inclusiv institutiile financiare din City , iau masuri in perspectiva unei eventuale iesiri sugereaza ca probabilitatea este suficient de ridicata pentru ca un astfel de scenariu sa fie luat serios in calcul. Numarul pozitiilor libere pe piata muncii din Londra a scazut in martie cu 21% fata de aceeasi perioada a anului trecut, un procent similar fiind inregistrat si de ofertele venite din zona serviciilor financiare. Este o reactie in anticipatie la estimarile conform carora o iesire a Marii Britanii din UE ar duce la disparitia a 100.000 de locuri de munca din sectorul serviciilor financiare.

Impartasesc concluziile raportului de stabilitate, care anticipeaza ca, indiferent de rezultatul referendumului, consecintele punerii sub semnul intrebarii a apartenentei Marii Britanii la UE vor ramane si vor fi mai degraba negative. Ramanerea in UE va reprezenta precedentul creat si pentru alti membri de a negocia exceptii, in timp ce iesirea va duce la o volatilitate foarte mare pe pietele financiare, in conditiile in care ar putea reprezenta inceputul sfarsitului pentru UE, pentru relevanta ei in arena internationala, ca si pentru orientarea inca puternic pro-atlantista.

Sunt de acord si cu asertiunea raportului, conform caruia provocarile mediului extern nu sunt date doar de evolutiile geo-politice, ci si de evolutiile economice externe, care dau putine motive de optimism. Intr-adevar, intr-un anunt facut zilele acestea, FMI a anuntat o noua reducere a estimarii de crestere economica la nivel mondial. Estimarile au fost reduse cu inca 0,2 puncte procentuale, la 3,2%, invocand in esenta incetinirea economica a Chinei si scaderea preturilor la materiile prime, ambele cu un impact important asupra economiilor emergente, in timp ce economiile dezvoltate inca lupta cu urmarile crizei. In acest context, economistul-sef al FMI mentioneaza ca, chiar daca nu putem sti in ce masura ne indreptam spre o noua criza, creste probabilitatea unei perioade prelungite de crestere lenta vecina cu stagnarea, ceea ce va alimenta pesimismul in randul consumatorilor si investitorilor ducand in final la un cerc vicios.

In acest context, un raport al Soc Gen semnaleaza faptul ca dobanzile extrem de scazute induse de Banca Centrala Europeana au reverberatii in SUA, unde multe companii profita de costul scazut al datoriei pentru a se indatora si mai mult, in scopul rascumpararii actiunilor de la bursa. Avand in vedere ca acest bulgare al indatorarii va veni la scadenta, o eventuala inrautatire a conditiilor economice in SUA, indiferent de evolutia dobanzilor, ar putea duce companiile americane supra-indatorate in pragul falimentului.

Inseamna aceasta ca bancile centrale „creaza ritmul sistemic dupa care tot ele vin si incearca sa te salveze din ritmul sistemic”, asa cum afirma un distins profesor roman de economie? In primul rand, o astfel de afirmatie facuta in contextul in care guvernatorul BNR tocmai vorbise despre riscul sistemic ar induce ideea ca afirmatia se refera la BNR. Banuiesc ca nu este cazul, deoarece, din punctul de vedere al politicii monetare in context european, politica monetara a Romaniei, dimpotriva, ramane una dintre cele mai restrictive prin prisma valorii dobanzii. Cat despre injectiile de lichiditate masive de tip Fed sau BCE, nici nu poate fi vorba. Aceasta clarificare fiind facuta, ne putem indrepta atentia catre practicile celorlalte banci centrale. Au creat ele risc sistemic?

Inainte de toate, cred ca ar trebui sa plecam de la premiza ca bancile centrale, in perioada post-criza, si-au asumat riscul de a intra in laboratorul de experimente, masurile exceptionale, si pe alocuri exotice, vizand evitarea unei crize economico-financiare severe. Ar fi existat si alte solutii? Adevarul este ca nimeni nu stie si, din acest motiv, sa dai verdicte cred ca este un demers riscant. Sa spui ca bancile nu ar fi trebuit sa injecteze lichiditate si sa duca dobanzile aproape de zero intra in aceeasi categorie cu afirmatiile celor care spun ca bancile americane ar fi trebuit lasate sa se prabuseasca, indiferent de marime si sa nu fie salvate. Ce s-ar fi intamplat in acest caz? Nimeni nu stie cu certitudine, dar putem banui ca riscul ar fi fost extrem de mare pentru o propagare in lant. Avantajul nostru, al chibitilor care stam pe margine, este ca avem libertatea de a emite opinii, putem clama si ca suntem detinatorii unei solutii certe, dar adevarul este ca nu avem nicio responsabilitate. Ea este a altora. Cred ca nu ar trebui sa uitam asta.

Inseamna aceasta un cec in alb dat bancilor centrale? Catusi de putin si deja am afirmat acest lucru in „Teama de sevraj”. Perpetuarea politicilor monetare super-relaxate astazi nu face decat sa distorsioneze comportamentul companiilor si investitorilor din ce in ce mai mult, si, in final, pretul activelor financiare si materiale. Refuzul acceptarii faptului ca pietele trebuie lasate sa se corecteze si sa isi gaseasca singure un nou nivel de echilibru nu face decat sa creasca riscurile unei corectii brutale in viitor. Deci, da, am intrat in faza in care politica bancilor centrale risca sa duca la riscuri sistemice. Adevarul este ca, din acest moment, „mingea” nu mai este in terenul bancilor centrale. Mingea este la guverne, care trebuie sa ia masurile necesare de reforma si restructurare a economiilor si, extrem de important, de restaurare a moralului companiilor si consumatorilor. In momentul de fata si unii si altii profita de ploaia de bani pentru a economisi, nu pentru a investi, nu pentru a consuma. Ceea ce nu este cazul Romaniei, care are probleme mai degraba opuse.

Din acest motiv, nu impartasesc opinia grupului de colegi economisti care considera ca BNR nu ar trebui sa inceapa sa creasca dobanda de politica monetara, deoarece ar fi un demers inutil, dar care ar crea probleme de volatilitate a pietelor (valutara in primul rand). Da, e adevarat, mecanismul de transmisie la dobanzile bancare ar fi slab. Da, este adevarat ca, asa cum observam si eu, asteptarile salariale primeaza in fata asteptarilor legate de dobanzi. Dar, pe de alta parte, BNR este datoare cu mesaj-semnal puternic pentru decidentii politici ca e nevoie de o corectie. E nevoie ca BNR sa inceapa sa „ia bautura de pe masa” inainte ca petrecaretii sa ajunga la „spital” din prea multa euforie. Deci cred ca BNR trebuie sa o faca simbolic poate, dar va fi practic un moment de inflexiune care ar trebui sa dea serios de gandit.

Desigur, solutia serioasa nu asta este. Ci reformarea economiei si incetarea politicilor fiscal pro-ciclice, mentionate si ele ca un risc major, un subiect pe marginea caruia am scris deja si asupra caruia nu as vrea sa revin acum. Pana la urma „petrecerea” de aici a inceput si de aici riscam sa ne trezim a doua zi dimineata cel putin cu mari dureri de cap.

Despre riscul sistemic sever indus de darea in plata s-a scris suficient de mult pentru a nu insista si eu pe aceasta tema. Este un caz tipic in care „drumul spre iad e pavat cu intentii bune”. Sunt convins ca sistemul judiciar din Romania va corecta toate exagerarile si abuzurile din lege, astfel incat va ramane ceea ce trebuia sa fie inclus acolo de la bun inceput. Dar alt aspect vreau sa subliniez. Indiferent de deznodamant, suntem in fata unei situatii in care noi, ca mediu de afaceri, ca tara, am pierdut deja. Nu mai trebuie sa asteptam nicio decizie.

Mesajul de impredictibilitate a cadrului legislativ si disponibilitatea parlamentului de a actiona in sensul modificarii retroactive a unui cadru legislativ care guverneaza contractele da un mesaj extrem de prost pentru oricine vrea sa faca afaceri in Romania. Iar pretul il vom plati din pacate toti, prin discount-urile si subventiile mai mult sau mai putin explicite pe care va trebui sa le acordam investitiorilor pentru a veni in Romania chiar si in aceste conditii. Riscul mai mare costa mai mult. Dar aceasta nu este decat o continuare a ceea ce s-a  intamplat in ultimele decenii in Romania. Stoparea unor astfel de practici necesita asumarea unei viziuni pe termen lung, dincolo de momentul electoral urmator. Iar asta nu ne iese cu niciun chip. Ne va iesi vreodata?

Un weekend placut!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate