Tema unirii cu Republica Moldova (RM) este din ce in ce mai aprig dezbatuta in contextul alegerilor prezidentiale din RM, al disparitiei apetitului UE de extindere spre Est si, mai recent, al afirmatiilor facute de ambasadorul american la Chisinau. Pe masura ce, alaturi de UE, si SUA pare sa incerce sa gaseasca modalitati de renegociere a intereselor comune cu Rusia, exista perceptia ca fereastra de oportunitate pentru Romania si RM s-ar putea inchide in curand. De unde rezulta precipitarea.
Este intr-adevar un subiect foarte important, cu care, trebuie sa recunosc, rezonez si eu sentimental. Nu pot sa uit o intamplare petrecuta in anii ‘70 in gara Chisinau cand, copil fiind, aflandu-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu parintii ca turist la Moscova, am vazut un batran care, cu lacrimi in ochi, mergea pe peron si ne spunea celor aflati in trenul de la Bucuresti: “Nu uitati ca si aici traiesc romani!”. In anii ‘70…
Dar tocmai pentru ca este un subiect atat de important, ca semnificatie si consecinte, cred ca ar trebui sa avem o analiza foarte serioasa a costurilor si beneficiilor unui astfel de proiect. Or senzatia mea este ca in momentul de fata, principalii avocati ai unirii pleaca in primul rand de la o motivatie sentimental-istorica, incearcand apoi sa ii dea o ratiune geopolitica, economica etc. Lucrurile nu cred ca trebuie amestecate ci separate cu luciditate.
Sa iti propui atinge
rea unui astfel de proiect pe criterii sentimental-istorice poate fi, la urma urmei, un lucru justificat. Avem o istorie comuna mult mai indelungata decat perioada in care am fost despartiti, vorbim aceeasi limba, avem aceeasi cultura … Perfect de inteles! Dar putem face asta cu conditia esentiala de a intelege ca o astfel de decizie bazata pe criterii pur istorice va avea niste costuri despre care trebuie sa se discute deschis, fara a se incerca prezentarea unui tablou idilic.
Nu am pretentia de a fi un expert in geopolitica, dar nu pot sa nu comentez cateva aspecte. In primul rand, faptul ca in argumentatia unionistilor problema Transnistriei este cel mai adesea ignorata. Una dintre exceptii este d-nul prof. Petrisor Peiu, unionist convins, care afirma ca “nu are nicio relevanta economia transnistreana pentru ca probabil aceasta regiune nu va participa la procesul de reunificare de care vorbim”. Bineinteles ca nu va intra! Deoarece, asa cum remarca si prof. Dungaciu, corpul electoral din Transnistria ar intoarce definitiv vectorul geopolitic al RM catre est.
Deci, daca chiar si unionistii constientizeaza faptul ca o unire cu o RM care include si Transnistria este imposibila, inseamna ca primul pas spre unire ar trebui sa fie, teoretic, separarea RM de Transnistria. Chiar vedeti asa ceva posibil? Eu nu vad nici cel mai mic apetit pentru asa ceva. Bucurestiul, Chisinaul, Bruxelles-ul, Berlinul, Washingtonul, Moscova, absolut toate statele importante si relevante clameaza importanta pastrarii integritatii teritoriale a RM. Punct. Aici ar trebui sa termin comentariul meu, dar am sa continuu rationamentul, presupunand ca, prin absurd, o separare ar fi posibila.
Ceea ce, din punct de vedere geopolitic, ma duce la urmatoarea intrebare. Cu cine ati dori sa se invecineze Romania la est? Cu un stat mai degraba “gri”, asa cum probabil va ramane RM pe falia geopolitica est-vest, sau cu o regiune “rosie” si militarizata, precum Transnistria? Daca ati raspuns, putem sa mergem mai departe…
Cei care incearca sa serveasca o argumentatie rational economica optiunii lor sentimentale de reunificare invoca de cele mai multe ori exemplul reunificarii Germaniei, care cred ca are, din pacate, o relevanta extrem de limitata. Diferenta esentiala pe care o vad in aceasta comparatie este faptul ca, in momentul reunificarii, RFG era deja o poveste de mare succes economic, pe care nu a facut decat sa o replice in RDG. Romania nu este inca o poveste de mare succes economic. Si cand spun asta, ma raportez doar la Europa Centrala. Iar daca este sa ma raportez la succesul dezvoltarii Moldovei de pana la Prut, atunci povestea de succes lipseste cu desavarsire. Deci, daca nu am reusit sa dezvoltam Moldova aflata deja in granitele noastre, ce ne recomanda in postura de manager de succes al dezvoltarii teritoriului de peste Prut?
Un model de succes oferit de Romania poate intra-adevar sa furnizeze un vector de tractiune majora, dupa cum o arata povestea de succes pe nume DNA care a fost invitat si de unionistii si de statalistii din RM sa treaca Prutul. Nu putem decat sa ne imaginam ce alte invitatii am fi primit daca judetele din Moldova de pana la Prut ar fi fost la fel de vibrante economic precum Clujul, Sibiul sau Timisul. Stimati unionisti, vechi si noi, totul de aici incepe.
Dar care ar fi avantajele economice pe care le-ar putea aduce o unire cu RM? Sa ne uitam la variabilele care ar putea influenta PIB-ul potential al Romaniei.
Plusul de populatie? Ce valoare are acest lucru in conditiile unei populatii majoritar rurale, cu educatie medie si elementara, batrane si sarace?
Tinerii si specialistii care au mai ramas in RM si nu au emigrat deja in UE? Pragmatismul economic ar sugera ca mai degraba sa ii atragem sa lucreze in Romania. Pana la urma, vest europenii ne vor medicii, inginerii si finantistii, nu locuitorii din “Las Fierbinti”… De ce nu am fi si noi la fel de pragmatici si selectivi?
Aduce baza industriala si infrastructura din RM vreun avantaj? Lipsa investitiilor o apropie de nivelul Romaniei din anii ’90. Principalul potential este mai degraba cel viticol/agricol, unde Romania inca nu a ajuns nici macar la maximul propriului potential.
Ceea ce inseamna ca o unire va aduce un cost economic substantial, ce se va manifesta din prima clipa prin povara suplimentara adusa bugetului de egalizarea pensiilor si salariilor din sectorul public cu cele din Romania. Estimari din tabara unionista vorbesc de faptul ca Romania ar trebui sa pompeze 90 de miliarde de USD in 20-25 de ani, adica vreo 4 miliarde de USD pe an (aproximativ 2% din PIB), pentru a aduce RM cat de cat aproape de nivelul de dezvoltare al Romaniei. Sa presupunem ca am avea acesti bani, prin cresterea deficitului bugetar si finantarea lui pe pietele financiare, platind, nota bene, o dobanda mai mare, care va reflecta profilul de risc economic si politic substantial mai ridicat al tarii. Costul de oportunitate pe care ni-l vom asuma va fi ca aceste fonduri, in loc sa produca dezvoltare in Romania de azi, vor produce un transfer de dezvoltare catre noile teritorii, perioada in care decalajul de bunastare al Romaniei fata de restul UE va creste. Poate fi o optiune…. Dorim sa ne-o asumam?
Si asteptam ca acest transfer de dezvoltare sa transforme, in semn de recunostinta, semnificativa populatie rusofila din RM intr-o populatie romanofila?
S-a facut si se face mult tapaj pe ideea necesitatii unui nou proiect de tara pentru Romania. Dupa proiecte de tara care au dus la aderarea Romaniei la NATO si UE, ar veni vremea unui al treilea proiect de tara, care sa vizeze reintregirea Romaniei. Problema este ca in acest al treilea proiect punem caruta inainte… Pentru ca, asa cum primele doua proiecte au fost ale unei Romanii dornice de integrare si apartenenta la un spatiu geo-politic, in egala masura cel de al treilea proiect de tara ar trebui sa respecte aceeasi logica. Deci nu ar trebui sa fie al Romaniei, ci al RM! Pana la urma, proiectul de tara este al partii care vrea sa adere la intreg, nu al intregului care vrea sa includa inca o parte. Iar vestea proasta pentru unionisti este ca la viitoarele alegeri prezidentiale din RM, din analizele pe care le-am vazut, niciunul dintre primii trei favoriti nu are pe agenda un astfel de proiect de tara.
Din pacate, pentru RM nu doar ca nu exista un astfel de proiect de tara, dar nu exista niciun proiect de tara, asa cum sublinia prof. Dan Dungaciu. In aceste conditii, ultimul lucru pe care cred ca si-l doresc cancelariile europene si cea americana este “trecerea batranicii cu forta” peste raul Prut, ca sa parafrazez o expresie consacrata. Romania isi face pe buna dreptate un titlu de mandrie din faptul ca este un pilon de stabilitate al NATO si UE intr-o zona extrem de fluida pe relatia est-vest. Tocmai de aceea, orice demers de natura a altera soliditatea stabilitatii Romaniei este privit cu anumita ingrijorare in Europa si SUA, motiv pentru care primim periodic semnale ca deciziile nu trebuie sa fie precipitate, nu trebuie sa fie emotionale, ci construite pe fundamente solide, de natura a pastra soliditatea Romaniei. Pentru ca o Romanie mai mare nu va insemna automat si o Romanie mai puternica. Asa cum criza economica a largit fracturile existente in UE si in zona euro, expunandu-i vulnerabilitatile pana atunci trecute cu vederea, un proiect de unire cu RM poate expune si amplifica vulnerabilitatile pe care Romania le are, dar pe care acum le putem administra.
Din acest motiv, astfel de decizii trebuie luate cu luciditate maxima. Ceea ce, repet, nu inseamna ca o motivatie de ordin istorico-sentimental nu poate fi o justificare. Cu trei conditii a caror ordine nu este intamplatoare: a) existenta unui proiect de tara in RM care sa includa si solutia pentru Transnistria; b) evaluarea corecta si tratarea surselor potentiale de risc de catre Romania; c) acceptarea de catre romani a costurilor economice, care nu vor fi compensate de beneficii si care vor adauga un sold negativ la dezvoltarea Romaniei de azi.
Faptul ca, deocamdata, atat la Bucuresti cat si la Chisinau abordarea confuz-emotionala, pozitiva sau negativa, prevaleaza este reflectat tocmai de paradoxul situatiei care face ca in Romania ideea reunirii sa fie mult mai populara decat in Moldova. Pe criterii rational-economice situatia ar trebui sa stea exact pe dos.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate