Si asta indiferent de culoarea politica. Si nu ar trebui sa ne surprinda. Este apanajul politicilor pro-ciclice care au caracterizat evolutia Romaniei din ultimele decenii, tara cu cea mai ridicata volatilitate economica din UE. O evolutie care a furnizat cresteri economice de top intr-un context favorabil si recesiuni economice la fel de remarcabile intr-un context nefavorabil. Daca atunci cand economia deja creste guvernul mai adauga stimuli fiscali si de consum, corectiile ulterioare nu pot fi decat severe. Iar ele nu vin de la sine, ci apar mai ales atunci cand tara nu mai beneficiaza de o dinamica economica internationala favorabila.

In acest context, sa te lauzi ca, in pofida celor care semnaleaza anomalia pro-ciclicitatii actuale, economia nu da semne de criza, este o dovada de naivitate. Sa ne amintim ca inainte de criza din 2008, Romania sustinea lejer deficite de cont curent de doua cifre, imbatandu-se cu apa rece a unui optimism nefundamentat. E greu sa rastorni cu rotile in sus economia unei tari si e nevoie de multa perseverenta ca in final asta sa iti reuseasca. Un ragaz ce iti creeaza iluzia ca, de fapt, tu faci bine ce faci, iar toti ceilalti sunt invidiosi si incompetenti. Dar odata ce ai reusit, pentru a o repune pe roti e nevoie de altcineva, la fel de perseverent si cu un capital de imagine si politic suficient de mare pentru a putea fi consumat.

In momentul in care vantul economiei mondiale incepe sa bata din fata, trezirea la realitate este dura si, de multe ori, cei chemati sa plateasca oalele sparte sunt altii decat cei care le-au spart. Cred ca o astfel de situatie se profileaza din nou.

Drumul pe care este angajata economia romaneasca astazi poate fi eventual sustenabil cata vreme contextul international ramane mai degraba benign. Dar situatia economica internationala, si mai ales din UE, incepe sa se inrautateasca, economiile dand semne de incetinire. Un astfel de context va expune toate vulnerabilitatile care au fost create prin stimularea unui consum bazat pe deficite – bugetar si de cont curent – si care ignora in mod premeditat nevoia de investitii publice.

Pe aceasta linie nu se va mai putea continua mult timp si momentul adevarului va veni. Un nou guvern va trebui sa schimbe macazul si sa vina cu politici economice in primul rand pro dezvoltare si de abia apoi, la distanta, pro consum. Aceasta il va transforma intr-un guvern de sacrificiu, deoarece rezultatele investitiilor vor aparea doar pe termen mediu si lung, in timp ce, pe termen scurt, pentru o parte dintre romani petrecerea se va fi terminat.

Prioritatea zero o va reprezenta restructurarea bugetului, care va presupune doua actiuni. Pe de o parte, cresterea substantiala a incasarilor, dar si schimbarea structurii cheltuielilor. Desigur, reducerea evaziunii fiscale va fi o sursa suplimentara de venituri, care insa va veni in timp. Nevoia de fonduri pentru a relua rapid proiecte de investitii va necesita o crestere a impozitarii, principalul suspect fiind TVA, care asigura rezultate rapide.

O crestere a TVA ar duce la un puseu inflationist, care insa ar putea fi ignorat de BNR, nefiind generat de cerere, ci de oferta. Deci dobanda de politica monetara ar putea ramane neschimbata. O veste buna pentru cei cu credite, dar o veste proasta pentru cei cu economii, care, fiind confruntati cu dobanzi real negative, ar pierde astfel avutie. In final, o crestere generalizata a preturilor nu ar fi apreciata de nimeni.

In paralel, structura de cheltuieli bugetare va trebui sa fie schimbata pentru a aloca mai multe fonduri pentru investitiile publice. Asta va presupune cel putin o plafonare a cheltuielilor cu salariile din sectorul public si cu pensiile, dar cel mai probabil o scadere a acestor cheltuieli va fi necesara. Aceasta va presupune inghetarea salariilor in sectorul public si o micsorare a a numarului de angajati, renuntarea la o serie de beneficii, renuntarea la o parte dintre pensiile speciale acordate acum cu atata generozitate, regandirea politicii de indexare a pensiilor publice.

Niciuna dintre deciziile de mai sus nu va fi de natura sa creasca popularitatea guvernului ce va urma. Ba dimpotriva. O inflatie mai mare, in conditiile stagnarii salariilor si pensiilor publice si inghetarii angajarilor sau inceperii disponibilizarilor, va crea frustrare. Chiar daca din punct de vedere economic va avea sens si va produce corectii absolut necesare, asta nu va fi de natura sa ii consoleze pe cei afectati, carora li s-au creat in ultima perioada asteptari nerealiste.

Cum va incerca noul guvern sa justifice aceste decizii nepopulare? Depinde din ce zona politica va veni. Un guvern cu o anumita coloratura politica va da vina pe predecesori si pe politicile economice nesustenabile promovate de acestia, precum si pe prioritatile gresite. Un guvern cu o alta coloratura politica va da vina pe contextul international nefavorabil, asupra caruia nu are niciun control, sau pe institutii multilaterale precum FMI, care il obliga sa ia niste decizii nepopulare, pe care altminteri nu le-ar fi luat.

O limitare a reactiei populare negative la deciziile economice nepopulare s-ar putea realiza prin luarea simultana a unor masuri nelegate de economie, dar care au o mare importanta pentru opinia publica. Cele privind functionarea sistemului judiciar ar intra in aceasta categorie. In plus, aplicarea masurilor economice nepopulare imediat, la inceputul mandatului noului guvern, ar face ca rezultatele benefice pentru economie sa se poata materializa  inainte de incheierea ciclului electoral, dandu-i timpul necesar sa capitalizeze rezultatele obtinute. Ar fi o premiera…

Deci cine se ofera?

Un weekend placut!

Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate