Actuala reactie a Rusiei este indreptatita de extinderea agresiva a NATO spre est. Aceasta este teoria care provoaca dezbateri aprinse atat la nivel de experti, cat si in randul publicului. Desi cred ca ar trebui sa fie absolut clar pentru toata lumea ca nicio explicatie, oricat de savanta, nu poate sa justifice moartea si suferinta atator milioane de oameni nevinovati. Moartea si suferinta lor este certa. Asta in timp ce amenintarea invocata de Rusia era doar presupusa si, in buna masura, discutabila.
Ideea care sustine ca extinderea NATO spre est a provocat Rusia contine printre randuri, insidios, ideea unei extinderi programate, premeditate, ca parte a unui master plan menit sa ingradeasca Rusia. Adica faptul ca NATO a avut o strategie prin care si-a propus sa ajunga pana la granitele Rusiei si sa o ameninte.
Problema acestui rationament este ca, un astfel de proces, ar fi presupus ca NATO sa fie cea care sa solicite tarilor din centrul si estul Europei sa adere, astfel incat strategia planificata de incercuire a Rusiei sa devina realitate. In fapt, lucrurile s-au intamplat exact invers. Nu NATO a cerut insistent tarilor sa devina membre NATO, ci tarile au cerut insistent NATO sa devina membre. Si atunci, in aceste conditii, intrebarea extrem de importanta pentru evaluarea situatiei la care s-a ajuns este “de ce?”
Au facut asta politicienii de capul lor cedand presiunii NATO? Au facut-o ei oare impotriva dorintei populatiei pe care o reprezentau?
Pai haideti sa ne uitam la ultimii 15 ani. Ati vazut demonstratii de masa in noile state membre NATO impotriva aderarii la organizatie? A cazut vreun guvern pentru decizia de a semna intrarea in NATO? A pierdut vreun partid din centrul si estul Europei alegerile din cauza ca a decis intrarea tarii respective in NATO ignorand impotrivirea maselor? Nimic. Zero! Ceea ce arata ca extinderea NATO nu a fost nici pe departe una preplanificata, programata si apoi impusa in teren prin presiuni politice sau economice, ci rezultatul aspiratiilor, preocuparilor sau spaimelor tarilor care au aderat la organizatie. Si asta ne duce de fapt la adevarata cauza a extinderii NATO.
Ce anume a facut ca toate acesta tari sa se simta in corpore in nesiguranta, aflate fiind in afara organizatiei? De unde disperarea lor de a deveni membre, uneori chiar inainte de a indeplini criteriile necesare? Iar pentru a da raspuns la aceasta intrebare, cred ca noi ar trebui sa ne uitam la Rusia, iar Rusia sa se priveasca in oglinda.
O tara cu un sistem autocrat, cu un deficit grav de democratie, in care indrazneala de a face opozitie politica s-a platit nu doar o data cu viata, nu poate decat sa sperie. Inexistenta unui sistem institutionalizat de echilibru al puterilor (check and balances) nu poate sfarsi decat prin a ajunge la mana unui singur om si a capriciilor, slabiciunilor si limitarilor sale fizice si psihice. Si adaugarea unui ingredient precum nationalismul exacerbat poate sa faca orice decizie posibila, oricat de absurda ar fi. Impredictibilitatea, dintr-o perspectiva geopolitica, inspaimanta. Mai ales cand ai in spate si o istorie care nu ajuta etichetarea ta ca natiune pacifista.
Un vecin care se insoteste pe scena internationala numai cu regimuri dictatoriale sau autocrate nu poate decat sa te faca sa iti cauti un refugiu. Haideti sa privim care sunt tarile care au votat in Adunarea General ONU impotriva condamnarii invaziei: Belarus, Coreea de Nord, Siria, Eritreea. Putem adauga aici alti aliati traditionali ai Rusiei precum Venezuela, Cuba sau Iran. In acest conditii, cat de scandalos e faptul ca aspiratia la securitate a unor tari mici, detinatoare de armament conventional, nu a fost sacrificata pentru temerile pe care, vezi Doamne, o putere nucleara de prima mana le avea. O putere nucleara care impartaseste valorile tarilor enumerate mai sus…
Baze militare NATO in Ucraina care sa ameninte siguranta Rusiei? Arme nucleare in Ucraina? Serios? Ce baze militare de atac au fost instalate in 15-20 de ani in Europa Centrala si de Est? Ce arme nucleare au fost instalate in noile membre NATO din aceasta regiune? Pana la invazia Ucrainei, NATO nu a facut nimic din toate acestea in noile state membre, dar ar fi facut-o, nu-i asa, in Ucraina, la granita cu Rusia. Un pretext de atac al Ucrainei total neconvingator.
De fapt, calea cea mai sigura pentru Rusia de a impiedica extinderea NATO ar fi fost evolutia ei democratica si economica. Adica ea insasi sa fi fost subiectul unui proces de transformare profunda, care sa o aduca in randul tarilor liberale cu democratii mature. Evadarea ei din “grupul proscrisilor”, renuntarea la prieteniile mostenite de la raposata Uniune Sovietica, adancirea colaborarii cu institutiile multilaterale care promoveaza democratia si economia de piata, cu NATO insasi, ar fi putut face ca senimentul de nesiguranta al tarilor din vecinatate sa nu mai fie atat de pregnant. Mai mult, sentimentul inutilitatii NATO, ai carui muguri incepusera sa incolteasca la un moment dat, apetenta naiva a Europei pentru un rol geopolitic independent de SUA, mutarea interesului SUA din Europa spre Asia ar fi facut ca relevanta aliantei sa fie din ce in ce mai discutabila, soliditatea ei slabita, iar motivatia apartenentei la o alianta din ce in ce mai slaba ar fi inceput sa scada.
Paradoxal, impiedicarea apropierii geografice a NATO de Rusia, ar fi presupus apropierea Rusiei de NATO. Apropierea de valorile impartasite de membrii sai.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate