Salturile tehnologice care se preconizeaza pun in centrul dezbaterii rolul pe care il vor mai avea oamenii in societatea viitorului si impactul noilor tehnologii asupra vietii si conditiei umane. Taberele angrenate in aceste discutii sunt pe cale de cristalizare. Pe de o parte, avem tabara superoptimistilor, care sustin ca de fapt noile salturi tehnologice vor aduce mai multe locuri de munca, nicidecum mai putine, avand in vedere ca sunt foarte multe ocupatii despre care habar nu avem acum si care vor aparea intre timp. Nu e chiar absurd. O analiza a World Economic Forum estima ca 60% dintre copiii care intra acum la scoala vor lucra in meserii inexistente azi. Nota bene, este o estimare calitativa, nu una cantitativa, care sa confirme ca locurile de munca nou create le vor depasi pe cele pierdute. Pana la urma, o fabrica cu cateva sute de angajati va putea fi automatizata cu 10-20 de programatori, care apoi vor automatiza alte si alte fabrici.
Ceea ce ne duce la urmatoarea categorie, cu mult mai numeroasa, la care subscriu: a celor care considera ca revolutia tehnologica va duce la disparitia unui numar mult mai mare de locuri de munca in comparatie cu cele care se vor crea. Mai mult decat atat, va fi un proces care nu va face diferenta intre nivelurile de calificare profesionala, persoanele cu studii superioare fiind si ele afectate de aparitia sistemelor expert si a celor ce se bazeaza pe invatare si inteligenta artificiala.
Acesta este contextul in care se discuta din ce in ce mai intens pe tema venitului universal garantat. Adica o suma de bani care sa fie data tuturor, indiferent daca muncesc sau nu. Faptul ca multi oameni bogati sunt avocati ai acestei abordari va face sa ii priviti cu admiratie, sau cu suspiciune? Pentru ca, pana la urma, plata acestui venit pe seama “impozitarii muncii robotilor” este o mare pacaleala. Vorbim de fapt despre impozitarea suplimentara a capitalului. Despre asta vorbim. Iar multi capitalisti sunt dispusi sa o accepte. Intrebarea este: intr-un gest de marinimie, sau intr-un gest de cumparare a pacii sociale in vederea unei imbogatiri in tihna?
Insa marea dezbatere privind utilitatea unui venit universal garantat se concentreaza acum pe un alt subiect: cum se vor comporta oamenii odata ce se vor bucura de acest avantaj financiar dat neconditionat? Le va stimula virtutile, sau viciile?
Un prim scenariu impartasit si de Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, este cel conform caruia existenta unui venit universal garantat i-ar incuraja pe oameni sa isi asume cu mai multa usurinta riscuri legate de propria evolutie profesionala. I-ar incuraja sa invete mai mult ca sa se adapteze mai usor la o realitate in schimbare rapida, sa isi testeze aptitudinile antreprenoriale fara teama esecului.
Ar fi insa o naivitate sa ne imaginam ca toti oamenii vor avea disponibilitate pentru asa ceva. Multi isi vor organiza viata de asa natura incat sa poata supravietui pe baza sumelor primite, dar care le vor asigura doar subzistenta si nimic mai mult. Cu suma din venitul universal garantat nu iti vei putea cumpara o casa, vei sta cu chirie, nu vei cumpara o masina, o vei folosi in comun cu altii si nu vei putea sa faci escapade turistice in strainatate.
Va fi o suma care iti va permite un trai la minimul decentei. Nimeni nu va muri de foame. Cu toate acestea, vor exista foarte multe persoane care se vor bucura de bani si vor profita de ei fara a avea niciun fel de ambitii profesionale sau antreprenoriale. Ar putea fi oameni care ar alege sa citeasca, sa picteze, sa faca vizite virtuale ale muzeelor sau oraselor lumii. Intr-un cuvant, vor pune beneficiile spirituale deasupra beneficiilor materiale.
Sa nu ne iluzionam insa. Exista si vor exista suficient de multe persoane pentru care nici dezvoltarea profesionala, nici dezvoltarea spirituala nu sunt nici acum si nu vor fi nici in viitor suficient de interesante. Persoane care vor fi incapabile sa se reinventeze sau sa isi ajusteze viata la o realitate in miscare rapida. Perdanti ai tranzitiei, neadaptati si frustrati care vor fi tentati sa se autoprotejeze, refugiindu-se intr-o lume paralela. O lume furnizata de posibilitatea accesarii unei realitati virtuale, care ii va rupe din ce in ce mai mult de realitatea inconjuratoare, de ceilalti oameni.
Vi se pare un scenariu prea pesimist? Dar nu cumva asta se intampla deja? Daca ne uitam la timpul in crestere petrecut in fata televizoarelor, orele petrecute cu jocuri pe calculator, timpul consumat pe retelele sociale, toate in final ajuta la consumarea unor ore din viata ce ar fi putut fi folosite in scopul dezvoltarii personale si intelectuale. Sunt de fapt o guma de mestecat a creierului. Ii creeaza aparenta de satietate, dar de fapt nu il hranesc cu nimic.
Tatal meu, medic fiind, imi spunea: “Creierul este ca un muschi. Daca nu il exersezi permanent, va sfarsi prin a-si trada slabiciunea.” Pe de alta parte, dependenta similara drogurilor pe care o da lumea virtuala a jocurilor, a social media, este deja dovedita. Cati vor avea puterea sa lupte impotriva ei pentru a nu isi irosi viata?
Si exista semne si mai ingrijoratoare decat atat. Presedintele Bancii Centrale a SUA, d-na Yellen, a afirmat saptamana trecuta in fata unei comisii a Senatului American ca SUA se confrunta cu o problema care devine endemica: abuzul de droguri. Ea considera aceasta tendinta ca avand consecinte economice serioase, fiind responsabila pentru scaderea ratei de angajare a celor mai tineri apti de a intra in campul muncii. Statisticile din SUA arata in ultimii 10 ani o explozie a numarului de decese din abuzul de droguri. Conform Centrului de control si prevenire a bolilor, 90 de americani mor in fiecare zi din cauza abuzurilor de droguri. Fenomenul este larg raspandit mai ales in randul comunitatilor ce, nota bene, duc lipsa locurilor de munca.
Dar cum e posibil asa ceva intr-o tara in care somajul este in scadere? Este foarte posibil atata vreme cat rata somajului ii exclude pe cei care au incetat sa isi caute de lucru. Si probabil ca din ce in ce mai multi, refugiati intr-o realitate paralela, nu mai gasesc motivatia sa caute de munca. In perspectiva unei economii care va oferi din ce in ce mai putine locuri de munca, scaderea ratei somajului prin cresterea numarului celor care vor renunta sa mai caute de lucru pare solutia ideala, nu-i asa?
Mijloace de aparare? Educatia, invatarea si dezvoltarea personala permanenta sunt singurele arme pe care le vom avea, confruntati fiind in urmatorul deceniu cu o oferta de munca intr-o schimbare profunda, atat cantitativ cat si calitativ. Doar ele ne vor da suficienta flexibilitate intelectuala pentru a ne adapta cerintelor in continua schimbare ale angajatorilor sau pentru a observa oportunitati care ne-ar putea transforma in mici antreprenori de succes. Si totusi nu va fi loc pentru toti. Multi vor esua, mai ales intr-o tara cu o rata inalta de abandon scolar si cu un invatamant care nu a trecut in secolul 21 inca.
Asa ca va fac o oferta de nerefuzat pentru urmatorul deceniu: primiti casa si mese gratuite platite de stat pentru a sta zi de zi acasa intr-un fotoliu in mijlocul sufrageriei cu o pereche de ochelari VR (realitate virtuala) pe ochi pe care sa jucati jocuri si sa vedeti filme. Acceptati?
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate